La mulţi ani, Femeie!
. Nu-i aşa că sună a slogan publicitar? Este că aceste cuvinte par că şi-au pierdut consistenţa? Simple vorbe… golite de sens în iureşul vieţii cotidiene… alăturate mecanic unor buchete de flori sau cutii de bomboane. Ne-am transformat - femei şi bărbaţi - în roboţi care aleargă necontenit către… chiar aşa, către ce?
Mă întreb şi vă întreb, în aceste zile în care cuvintele “femeie” şi “feminitate” sunt mai prezente pe buzele noastre ca în orice altă perioadă a anului, ce mai înseamnă A FI FEMEIE? Ce defineşte o femeie, în esenţă? Ce mai evocă cuvântul feminitate? Este feminitatea o achiziţie, aşa cum susţinea Simone de Beauvoir, sau e un dat biologic? Este foarte adevărat că standardele culturale sau epoca la care ne raportăm fac să varieze foarte mult ideea de feminitate dar, dincolo de cadrul general, cred că fiecare individ, bărbat, femeie sau copil, imprimă o valoare proprie acestui cuvânt.
Conu’ Caragiale ne-a lăsat o replică memorabilă cu mai bine de un secol în urmă - “Zoe, fii bărbată!”, iar noi am luat-o în serios. Femeile au uitat să fie femei! Pe zice trece, ne îndepărtăm tot mai mult de feminitate. Întâlnim tot mai multe femei în profesii sau pe posturi ocupate preponderent de bărbaţi, femei îmbrăcate în pantaloni mai des decât în rochii, cu chipuri dure, pe care nu se mai citeşte blândeţea. Femei care înjură birjăreşte, beau cot la cot cu bărbaţii, conduc maşini cu mulţi cai putere. Asemeni amazoanelor, ar fi în stare să renunţe la un sân pentru a putea “lupta” mai bine.
Între femeia tradiţională, supusă, pasivă, lipsită de ambiţii sociale şi femeia modernă, dinamică, implicată, vocală şi vizibilă e o diferenţă ca de la cer la pământ.
“Femeile nu sunt în stare de nimic”… au spus unii bărbaţi, iar noi, dintr-un exces de zel, sau poate dintr-o insuficientă cunoaştere a valorii noastre, ne-am străduit să le demonstrăm lor (sau nouă!?) că PUTEM, că suntem în stare. Da, suntem capabile de lucruri extraordinare! Întâlnim peste tot în lume exemple de femei remarcabile, care au marcat istoria, implicate în destinele ţărilor lor (Margaret Thatcher, Indira Ghandi) , femei care au luptat pentru pace (Maica Tereza) sau pentru drepturi civile (Rosa Parks), femei care au luat arma în mână la propriu (Ecaterina Teodoroiu), femei care au revoluţionat moda (Coco Chanel), femei cercetător, medici renumiţi, piloţi… şi cât de mult ar putea continua lista, vorbind doar de cele care au ajuns cunoscute pe întreg mapamondul.
Da, suntem capabile să conducem afaceri, putem să ne întreţinem financiar familiile, să conducem maşini, să cucerim Everestul, dar, în timp ce noi facem toate acestea, cine ne creşte copiii? Cine ne mângâie bărbatul? Cine ne va mai pansa rănile sufletului sau rănile fizice? Cine ne mai ridică atunci când alunecăm? Cine ne va mai alunga demonii nopţii? Cine ne va mai oferi umărul atunci când vrem să plângem? Cine va mai aduce copii pe lume?
Egalitatea cu bărbaţii e o capcană. Este un concept greşit înţeles sau aplicat. Da, vrem să fim egale cu bărbaţii în drepturi şi libertăţi– să avem acces la profesiile sau funcţiile pe care ni le dorim, să putem vota, să ne putem exprima liber opinia, să fim respectate. S-a luptat pentru asta şi s-au obţinut aceste drepturi, chiar dacă nu peste tot în lume! Dar, a lupta pentru libertăţile noastre nu înseamnă că suntem în competeţie cu bărbaţii, că trebuie să ne măsurăm forţele cu ei. Suntem genetic structuraţi diferit. De ce am vrea să ne comparăm? Este ca şi cum am încerca să stabilim ce ne este mai utilă: o pereche de sandale sau una de bocanci. Depinde unde ne aflăm şi ce vrem să facem. Nu vorbim de infirmităţi structurale, de incapacitatea de a atinge performanţe comparabile, ci de motivaţii diferite ce stau la baza acţiunilor noastre. De ce am alege să luptăm pe terenul bărbaţilor, cu armele lor? Avem armele noastre, abilităţile noastre! Feminitatea este o forţă! Ştiţi de câtă putere este nevoie să fii alături de cei dragi atunci când suferă, să le ştergi lacrimile? V-aţi gândit câţi bărbaţi ar rezista unei naşteri? Dar, oare, sirenele care îl ispiteau pe Ulise, legendarul erou, aveau nevoie de muşchi?
Istoria cunoaşte războaie care au pornit în numele femeilor; în turniruri, victoriile erau dedicate femeilor şi chiar luptele în “arenele” economice ale zilelor noastre se duc pentru impresionarea domniţelor moderne. De ce am vrea să coborâm de la lojă şi să luptăm în arenă? Chiar şi atunci când am câştiga această luptă, preţul victoriei este mult prea mare. Din păcate, această demonstraţie de forţă pe un teren străin aduce cu sine pierderea feministăţii şi mari dezechilibre la nivel personal, al cuplului şi chiar al familiei. Succesul profesional nu va ţine niciodată locul partenerului! Nu am întâlnit până acum fericirea pe chipul niciunei femei singure, indiferent câtă recunoaştere socială ar fi avut. Într-un cuplu nu pot fi doi “bărbaţi” (ambii parteneri să aibă comportamente specific masculine) aşa cum nu pot fi doi lideri ai aceleiaşi echipe în acelaşi timp.Un copil nu se va bucura niciodată de ceva mai mult decât de dragostea şi atenţia mamei sale şi nici nu se va dezvolta armonios din punct de vedere emoţional într-o familie în care competeţia se transformă în război sau în care mama nu e mamă şi tata nu e tată.
De la femeia din vremea bunicii, care era casnică şi îşi aştepta bărbatul cu mămăliga înfăşurată în prosop pentru a o păstra caldă, până la femeia adaptată ritmului alert al unei societăţi într-o permanentă schimbare, care pleacă să cucerească noi orizonturi, au avut loc profunde transformări culturale, de mentalitate, de comportament, reaşezări ale scalelor de valori sociale dar şi personale. Poate ritmul în care s-au petrecut aceste schimbări a dus la o rătăcire a drumului, o pierdere a sensului. Ar trebui să fim oneste cu noi înşine şi să ne întrebăm: ce am pierdut şi ce am câştigat? Suntem mai fericite? Ne simţim mai valoroase, mai puternice?
Poate feminitatea nu mai este o valoare agreată, nu mai este valorizată pentru că nu mai vrem să fim considerate “sexul slab”. Prea des sensibilitatea este privită ca o vulnerabilitate, manifestarea sentimentelor -o slăbiciune, creativitatea o prostie care ne ţine departe de logic şi de concret, intuiţia – aproape o superstiţie, gingăşia – fragilitate…
Mai înţelegem oare că feminitatea nu înseamnă haine ce dezbracă, ci voaluri ce sugerează, nu e ostentaţie, ci mister şi eleganţă discretă… nu paşi hotărâţi, ca marşul milităresc, ci plutire, ca într-un vals? Înseamnă artă, trăire, emoţie, sensibilitate, tăcere, introspecţie; dragoste ce învăluie în căldură, magie, blândeţe; este suflet şi echilibru între a dărui şi a primi!
La mulţi ani, Femeie! Iubeşte-te! Eşti o comoară! Respectă-te! Eşti puternică! Răsfaţă-te şi lasă-te răsfăţată! O meriţi din plin! Dar, mai ales, nu uita să fii femeie! Fără tine, fără frumuseţea şi sensibilitatea ta lumea ar fi un deşert!
Dana CHIORESCU
Colaborator ZdV de aproape două decenii, Dana Chiorăscu este de profesie psiholog.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 4
Adaugă comentariu
Gheorghita Mocanu, acum 3335 zile, 2 ore, 16 minute, 11 secunde 
Silvia Vrinceanu, acum 3335 zile, 3 ore, 23 minute, 42 secunde
Gheorghita Mocanu, acum 3335 zile, 5 ore, 26 minute, 14 secunde
danb, acum 3335 zile, 8 ore, 48 minute, 13 secunde 
