Să fie primăvară?
Două culori conferă oraşului meu simbolul primăverii: alb şi roşu. Este mărţişorul românesc purtat cu emoţie de doamne şi domnişoare, iar pe alte plaiuri mioritice şi de flăcăi falnici.
Nu peste multă vreme, când primăvara îşi va intra deplin în drepturi, vom auzi în eter chemarea euforică a versurilor macedonskiene /Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit!”
Mai o burniţă, mai o negură, mai o vântoasă încearcă fără sorţi de izbândă să ne îndepărteze de frenezia trezirii la viaţă a naturii. Mărţişorul de la pieptul fetelor, de la mânuţa copiilor zâmbeşte sfidător, trimiţând iernii un salut de adio.
Fiecare popor îşi are zilele lui de graţie. Românii au acest început de martie, când sărbătoresc tradiţional şi "Ziua Internaţională a Femeii”, pe care unii, ul-trademocraţi, încă o mai consideră o reminescenţă a „epocii de aur”.
Într-o vreme, ignoranţii nu ştiau că” Ziua Internaţională a Femeii” a
fost hotărâtă încă din 1910 la Internaţionala Socialistă de la Copenhaga. Însăşi Adunarea Generală a ONU în 1977, printr-o rezoluţie, a proclamat „Ziua Naţiunilor Unite pentru drepturile Femeilor şi Pace Internaţională”.
Totul este de acum istorie!
În această primă săptămână a primăverii calendaristice să ne bucurăm de soare, cât este, de familie, de prieteni.
Orgoliul nostru ancestral de” pater familias”, precept cam depăşit, nu ne poate opri să recunoaştem că femeia rămâne un miracol, începând cu taina zidirii şi ajungând până la noi prin minunea zămislirii de viaţă. Parabola Meşterului Manole invită încă la reflecţie. Mira din drama blagiană şi biserica la care visa meşterul legendar comunică peste veacuri. Una perpetuează flacăra vieţii, alta flacăra credinţei. Dăinuim prin biserică şi femeie. Ambele sunt punţi către dumnezeire.
O copla din folclorul spaniol preamăreşte miracolul feminin: ”Stăpână nu am /Merg să-mi caut/Fiindcă fără stăpână/ Nu pot merge mai departe .” Spaniolii numesc femeia „ama de casa”.
Măcar o dată în an, noi, bărbaţii, trebuie să recunoaştem că fără această făptură minunată-Femeia, mamă, soţie, fiică, viaţa noastră ar fi opacă, searbădă şi statică.
Aerul sărbătoresc al zilei de „8 Martie„ ne umple sufletele de fericire. Pe stradă, în birouri, în şcoli, în mediile academice, în magazine, în cluburi, pretutindeni, lumea se pregăteşte cu serbări, cu mese festive, cu flori şi felicitări etc.
Şi dacă vreţi ca bucuria să vă fie deplină, cumpăraţi o floare veştedă de grădină sau un buchet de ghiocei de la femeia din apropierea Capelei, care zilnic citeşte rugăciuni dintr-o cărticică de buzunar, privind îngândurată din când în când spre trecătorii grăbiţi, prea puţin atenţi la strada care, totuşi, spune ceva. Aşa se naşte înstrăinarea!
De acest 8 Martie, vreau să aduc un frumos omagiu sărbătoritelor noastre, citându-l pe cel care a cântat femeia în versuri de săpat în marmură, pe marele Tudor Arghezi, ”Psalmul de taină”:
„Femeie răspândită-n mine
Ca o mireasmă-ntr-o pădure,
Pur trandafir bătut în cuie
De diamant, pe crucea mea.
Şi care-n fiece mişcare pierzi
Cu-o petală câte-o stea
Pământ făgăduit de ceruri…”
u Vasile LEFTER
