Religia în şcoli: o dezbatere inutilă pe o temă falsă!
Mare tulburare a mai produs această decizie! Opinia publică s-a împărţit în pro şi contra, dar parcă nu există echilibru. Trebuie să recunoaştem că forţele ”Binelui”, adică a celor care doresc ca ”Religia” să fie o materie ca oricare alta, obligatorie, sunt mult mai bine organizate, antrenate, motivate, decât forţele ”Răului”, adică a celor consideraţi de primii ca fiind nişte atei debusolaţi şi neorganizaţi cărora Diavolul le-a luat minţile.
Forţele ”Binelui” sunt doritoare, pregătite şi se cred datoare să facă celor din urmă un ”Bine” cu forţa. Teologi, preoţi, scriitori, actori, dădăcesc, ceartă populaţia cu insistenţă şi uneori cu agresivitate.
Şi dă-i şi luptă cu axiome: românul s-a născut creştin, românul s-a născut ortodox, biserica a păstrat neamul şi pământul ăsta întreg, biserica este singura îndreptăţită să ne vorbească de moralitate…
ÎPS Pimen avertizează: scoaterea religiei din Şcoli e un ”atentat la fiinţa naţională, la credinţa neamului nostru românesc”.
Patriarhul este la fel de categoric: “De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă Ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!“, a conchis Patriarhul României.
Amin! zic şi eu, nu cred că mai există ceva de obiectat la toate cele de mai sus… dacă eşti creştin practicant sau (şi) susţinător al predării obligatorii a religiei în şcoli.
Vocile cârtitoare, neduse (la propriu sau la figurat) la biserică, contraatacă şi susţin că poporul român nu avea cum să se nască ortodox de vreme ce Marea Schismă ce a împărţit creştinismul a fost în 1054, iar etnogeneza poporului român se încheiase cu ceva vreme mai înainte; mai susţin că de fapt rolul elitelor este determinant în alegerea religiilor (un exemplu ar fi Biserica Anglicană, apărută ca urmare a pasiunii lui Henric al VIII-lea pentru o femeie; alt exemplu am fi chiar noi, după cum spun istoricii, cneazul Glad alegând să fie botezat de bizantini împotriva ungurilor care aleseseră formula apuseană; în plus, liderii din acea vreme au ales ortodoxia şi pentru că Roma nu permitea autocefalii (autonomii) şi probabil ai noştri şefi asta au preferat, o anume independenţă). Cârcotaşii ar mai putea să amintească că în ce priveşte pământurile bisericii ortodoxe, pământuri româneşti, mare parte din ele au ajuns în timp în proprietatea călugărilor greci de la Muntele Athos, de a trebuit să vină Cuza să le readucă în proprietate românească (de exemplu, în Muntenia, mănăstirile închinate aveau 1.127.386 de pogoane, ceea ce reprezenta 11,14% din suprafaţa arabilă, şi circa 9% din teritoriul rural.) Cât priveşte ”atentatul la fiinţa naţională” adus în discuţie de ÎPS Pimen, cârcotaşii ar putea să comenteze că avertizarea ar fi fost mai utilă în timpul comunismului, când se dărâmau biserici, când în şcoli se făcea propagandă ateistă, iar înaltpreasfinţia sa era un pic de colaborator al Securităţii… cam târzior acum să vesteşti apocalipsa…
Dar toate cele de mai sus sunt doar argumente pe lângă fondul problemei, adică decizia Curţii Constituţionale. Discuţia în contradictoriu ar putea merge la nesfârşit. Nu se poate ajunge la un compromis între cele două tabere despre rolul ortodoxiei la români sau necesitatea ei ca disciplină obligatorie. Toate ”dezbaterile” eşuează într-un cor de lamentări, acuze reciproce, lacrimi, mesaje siropoase, atitudini ateist-ştiinţifice. ”Dezbaterea” devine sterilă pentru că tema este de fapt falsă. Nu ar trebui să se discute despre ce-a însemnat religia pentru popor sau cum educă ea copiii, dacă mai este sau nu ”actuală”, temele astea fiind de nenegociat între cele două tabere; nu convinge nimeni pe nimeni, iar dragoste cu forţa nu se poate. Tema dezbaterilor ar trebui să fie ”Libertatea de a Alege”, mai precis dacă un părinte are sau nu dreptul să aleagă pentru copilul său felul în care îl creşte. Se pare că susţinătorii ”religiei” obligatorii în şcoli s-au transformat într-un soi de talibani ce nu admit nicio deviere de la firul traditional, substituindu-se cu de la sine putere părinţilor, pe principiul ”lasă că ştim noi mai bine…” Cred că este un abuz, unul cu un singur sens, atâta vreme cât părinţii doritori de învăţătură religioasă sunt liberi să-şi educe copiii aşa cum vor.
P.S. Orice asociere între materia ”Religie” şi, de exemplu, materia ”Matematică”, asociere folosită pentru a justifica obligativitatea studierii celei dintâi, este forţată şi neavenită. Matematica există indiferent de crezi sau nu în ea, religia nu. N-am auzit de religie în afara credinţei, iar credinţa nu se învaţă în şcoală, artificial, ca tabla înmulţirii, ea se lipeşte de suflet în afara ei.
Şi încă ceva… poate aţi fi tentaţi ca, citind acest articol, să credeţi că aş da dovadă de partizanat. Am şi eu copii şi nu fiţi aşa de convinşi că le-am refuzat ora de religie. Dar, mă repet, alegerea este a mea şi a familiei mele, nu a BOR sau a Asociaţiei ”Părinţi pentru Ora de Religie”.
Rareş Chinescu