Nazism, comunism, islamism
Deşi bine intenţionată, politica de conciliere britanică a dus în fapt la declanşarea mult mai rapidă a crizei Sudete, la invadarea Cehoslovaciei şi la începerea celui de-al Doilea Război Mondial.
După acordul de la Munchen, din data de 30 septembrie 1938, Chamberlain, la scara avionului, a fluturat hârtia semnată cu Hitler şi a declarat: „Cred că este pacea zilelor noastre”. Ce a urmat, se ştie … Hitler avea un plan, restul era joc de glezne.
Atunci a fost nazismul, comunismul, acum avem de-a face cu islamismul. Tot ceva cu ”-ism” în coadă.
Cred că ne înşelăm amarnic dacă reducem problema la caricaturi şi ofense. Şi mai cred că şi dacă mergem în vârful picioarelor, fundamentaliştii or să spună că tropăim şi deranjăm. Or să sară la bătaie indiferent de avem pălărie sau nu.
Acum au avut loc tentative de atentate în Bruxelles, oraşul care a ales anul trecut să renunţe la bradul de Crăciun din centrul oraşului pentru a nu-i ofensa pe musulmani. Se pare că gestul nu a fost destul. Ar trebui să ne întrebăm când va fi destul, sau cât de mult trebuie să ne schimbăm obiceiurile, viaţa pentru ca islamiştii să nu se mai simtă ofuscaţi. Nu cumva până acolo unde ar trebui să ne schimbăm şi credinţa?
Chiar credem că o revistă cu un tiraj destul de modest era acea problemă insurmontabilă peste care şefii islamişti nu puteau să treacă? Nişte caricaturi văzute doar de câţiva creştini? Situaţia asta îmi aminteşte de justificarea lui Hitler pentru a anexa regiunea sudetă, dezmembrând astfel Cehoslovacia: statul nu se purta frumos cu germanii din acea regiune! Credeţi că dacă cehii ar fi făcut tare frumos, dac-ar fi dat din coadă concilianţi, istoria ar fi fost altfel? Mă îndoiesc. Asta şi pentru că Hitler i-a spus liderului pronazist al regiunii sudete să formuleze cereri inacceptabile de la guvernul cehoslovac.
Şi comunismul şi-a găsit la vremea lui ţapi ispăşitori şi destule pretexte pentru a-şi justifica crimele.
Tare mi-e teamă că acum avem de-a face nu cu izbucniri spontane de violenţă datorate unor incidente ofensatoare de mică amploare, ci un un adevărat război, un război religios şi politic de data asta. Folosesc termenul de ”politic” deoarece ”islamismul” (termen inventat de Voltaire), diferit de ”islam”, respinge statul modern, laic, cu justiţia lui seculară, şi luptă pentru o ”frăţie religioasă” internaţională. Un fel de Comintern, Internaţionala Comunistă. Islamismul este sinonim cu islamul politic, este un curent politic, o teologie şi o ideologie în acelaşi timp.
Folosesc şi termenul de ”război”… Să vă spun de ce. L-aţi auzit pe liderul Al Quaida din Yemen cum comentează atentatul din Paris? Spune cam aşa:
"Vrem să precizăm pentru naţiunea musulmană (frăţia musulmană internaţională de care vorbeam mai sus, fără state naţionale n.a.) că noi suntem cei care am ales ţinta, am finanţat operaţiunea şi i-am recrutat şeful. Sfânta operaţiune a fost condusă la ordinul emirului nostru Aymar al-Zawahiri şi conform voinţei postume a lui Osama ben Laden”
Deci, se vorbeşte de operaţiune, alegerea ţintei, ordine, şefi, ierarhie militară…de fapt se vorbeşte de operaţiunea unei armate. La ei nu s-a înfierbântat brusc sagele şi, într-un acces de furie, au declanşat atacul. Nu! Şefii, generalii, Statul Major au discutat posibilele ţinte, au analizat unde pot avea impactul cel mai mare, au ales cu grijă comandoul, l-au antrenat, au făcut planul de atac, aprovizionarea combatanţilor, totul la rece, rational.
Caricaturile acelea au fost, după mine, un pretext; o bătălie din multe altele care vor fi. Nu cred că turnurile gemene din America jigneau pe cineva, atâta doar că erau un simbol al Occidentului, aşa cum sunt şi caricaturile. Jurnaliştii decapitaţi nu erau nici ei de la ziare de scandal.
În săptămâna în care a avut loc atentatul din Paris, o altă grupare islamistă, Boko Haram, ce doreşte înfiinţarea unui califat Islamic în nord-estul Nigeriei, a omorât pur şi simplu, în numele acestei ideologii, în jur de 2.000 de oameni, copii, femei, bătrâni. De notat că armata nigeriană a fugit când islamiştii au apărut în zonă. Cred că n-au vrut să-i enerveze şi mai tare, au dorit să fie concilianţi.
Mă gândesc cum au reuşit aceşti oameni de la ţară, creştini sau musulmani, nu are importanţă, să-i jignească atât de tare pe cei din Boko Haram. Probabil c-au fost teribil de prost crescuţi.
Rareş Chinescu