Opinii

18 ani de luptă

Corneliu Condurache
16 ian 2015 10308 vizualizări
Împlinim 18 ani de la apariţie într-un context în care, din cauza numeroaselor şi complicatelor probleme pe care le are presa în general, şi cea scrisă în particular, festivismul nu-şi prea are justificare. Şi nici credibilitate.

De aceea vă voi spune sincer că am sentimentul acum, că tot acest timp a fost în realitate, pentru noi, cei care am editat şi edităm acest ziar, unul de luptă crâncenă. La început ca să le demonstrăm cititorilor vrânceni că ştim şi putem să facem, pentru ei, un alt fel de presă decât văzuseră şi cunoscuseră până atunci. Dovadă a ceea ce am realizat a fost că după cinci ani de la apariţie aveam peste 97% cotă de piaţă a presei locale din judeţ de la acea vreme. Iar drept “răsplată” pentru asemenea performanţă produsul jurnalistic pe care l-am crescut ne-a fost furat. Prin una dintre cele mai ample, dure şi murdare operaţiuni de tip agresiune politico-mafiotă îndreptată împotriva presei independente din România din 1990 încoace, cum avea să se dovedească. Numai că acei care ne-au dorit dispăruţi, pentru a rămâne ei cu lingăii şi lustruitorii lor de cult al personalităţii, deloc diferiţi de cei dinaintea lui decembrie 1989, au avut o uriaşă surpriză. Pe noi ne-au şicanat şi hărţuit cât şi cum au putut. Dar cititorilor noştri, care ne-au fost alături, fiind convinşi că doar noi, în fiecare zi, le spunem ce alţii le ascund, n-au avut ce le face! Ce a urmat după, aş denumi-o ca fiind perioada în care a trebuit să demonstrăm că suntem capabili să plătim într-un judeţ precum Vrancea preţul libertăţii de exprimare, atât de vehiculat şi analizat zilele trecute, cu prilejul tragicelor întămplări din Franţa. Glumind serios am putea constata că în Vrancea presa este liberă. Să-i laude şi preamărească pe mai-marii politici vremelnici ai zilei! Dacă n-o face, riscă să ajungă la 18 ani ca noi: doar cu  griji; dar cu multi fani!… Revenind însă în registrul serios, neprietenilor noştri, pentru că prin natura activităţii noastre avem nu puţini astfel de indivizi, sunt nevoit să le dau o veste proastă. Ne-am învăţat de mult să rezistăm şi să şi mergem mai departe şi aşa.
P.S. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi contribuie, au făcut şi fac posibilă o asemenea aniversare. Ziarul de Vrancea « îţi spune ce alţii îţi ascund » în continuare. La mulţi ani!

Corneliu CONDURACHE

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
Tase Rota, acum 3379 zile, 3 ore, 9 minute, 52 secunde
La multi ani Ziarului de Vrancea ! PS: Ziarul de Vrancea (Monitorul, cum s-a numit la inceput) s-a lansat pe 18 ianuarie, de nascut, s-a nascut mai inainte, dar cene isi mai aduce aminte unde si citeste integral
DND, acum 3379 zile, 7 ore, 28 minute, 44 secunde
LA MULTI ANI!,FELICITARI FAMILIEI RODICA SI CORNEL CONDURACHE CAT SI INTREGULUI COLECTIV DE LA ZIARUL DE VRANCEA,VA TRANSMITEM DIN CAPITALA TARII.
tudorache gigel, acum 3380 zile, 7 ore, 45 minute, 36 secunde
LA MULTU ANI!
Mindrescu Enache, acum 3380 zile, 13 ore, 28 minute, 8 secunde
Ziarul de Vrancea are toate atributele unui cotidian obiectiv,independent,cu o prezenta activa in viata judetului.,cu un colectiv de profesionisti integri la tentatiile politice.Felicitari si La citeste integral
grupsima, acum 3380 zile, 14 ore, 12 minute, 38 secunde
La multi ani!
postelnicu romeo-paul, acum 3380 zile, 16 ore, 56 secunde
La multi ani! Doresc sa fiti la fel de implicati in viata CETATII ca si pana acum. Felicitari tuturor care trudesc pentru ca NOI sa fim corect si la timp informati!
Nicu, acum 3380 zile, 16 ore, 11 minute, 3 secunde
Fara voi am exact ca pe vremea celeilalte dictaturi. Dar sa nu uitam ca toate dictaturile au picat la un moment dat.
postelnicu romeo-paul, acum 3380 zile, 16 ore, 52 minute, 19 secunde
La multi ani! Doresc sa fiti la fel de prezenti in viata CETATII ca si pana acum . Succes in munca ce o faceti si in folosul nostru! Felicitari intregului colectiv!
z, acum 3380 zile, 17 ore, 38 minute, 5 secunde
LA MULTI ANI !
Vasile, acum 3380 zile, 19 ore, 6 minute, 52 secunde
La Multi Ani, o zi importanta pentru Ziarul de Vrancea. A facut majoratul .Domnule Condurache,,va felicit, a-ti tras un pic pana v-ati facut o echipa cu care sa treceti peste greutatile facute de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.