Je suis Charlie
Patrafir, cruce şi Tatăl Nostru ca la ortodocşi. După slujbă, părintele şi-a pus straiele deoparte şi-a stat cu noi la un pahar şi-o vorbă. Nu mai era părinte, ci Gabi, prieten de familie, tătic a două fetiţe şi soţ al unei dentiste care profesează în Franţa. Şi-am aflat că e preot bihorean, dar că acum slujeşte la zile mari într-o biserică catolică care-i cedează spaţiul cu generozitate. În restul timpului e zugrav. Un miracol, v-am spus.
S-a întâmplat că, în aceeaşi zi, să aflu că nişte oameni (poliţişti, caricaturişti, ziarişti) au fost omorâţi în numele unui profet. Mohamed ar fi fost răzbunat prin moartea acelor oameni. Răzbunat pentru ce? Pentru nişte desene? Inteligenţa şi umorul sunt arme mai redutabile decât o sabie, numai că nu au trăinicia vestelor anti-glonţ. De câtă umanitate dă dovadă cel care îi ”pedepseşte” cu moartea pe ”blasfemiatori” şi cât de creştini sunt cei care, de pe margine, strigă că şi-au făcut-o cu mâna lor? Cine a comis păcatul cel mai mare?
Atentatul de la Paris ne învaţă cel puţin două lecţii. Una e că libertatea de gândire şi de exprimare naşte, încă, martiri. A doua e că ne putem alege tabăra. Fie ne dăm cu un pas în spate şi tăcem de frică, sperând că vom supravieţui (”Ciocu' mic, că acum noi suntem la putere!”), fie facem un pas înainte şi ne apărăm drepturile cu viaţa. O mare naţiune nu face niciodată un pas înapoi. De aceea vedeţi francezii ieşind în stradă şi strigând că nu le e frică şi că ei sunt Charlie. Pentru ei, atentatul de la redacţia hebdomadarului Charlie Hebdo este un atentat la unul dintre simbolurile republicane – am numit aici laicitatea. O dată cu Revoluţia din 1789 ei au scos de-adevăratelea Biserica dintre instituţiile Statului şi l-au desacralizat pe Dumnezeu. Da, îşi permit să râdă de cele sfinte, de excese, de politicieni, de vedete, de prostie în general. Multora le e greu să înţeleagă şi să accepte această stare de fapt, mai ales celor care fac, sistematic, un pas înapoi. Ei sunt cei care propovăduiesc frica. Ar trebui să ne fie frică de cei mai puternici decât noi. Forţa brută e delicată şi nu are simţul umorului. Să nu o provocăm. Să nu reacţionăm. Să stăm liniştiţi la locurile noastre.
Mă întreb câţi români ar mai fi făcut Revoluţia în faţa televizoarelor dacă Ceauşescu i-ar fi ucis pe cei care spuneau bancuri despre el.
Aida Baumler