Ultimul proces al comunismului vrancean din Decembrie '89
Poet consacrat şi scriitor, în 1989 a semnat celebra declaraţie-apel a scriitorilor ieşeni împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu ca secretar general a PCR la Congresul 14 din noiembrie. A fost singurul gest public de împotrivire făţişă în contra dictaturii. În cartea sa „Jurnal stoic din anul Revoluţiei, urmat de Contrajurnal” scriitorul vrâncean rememorează printre atâtea amintiri legate de anul 1989 şi ”Nesfârşita zi de marţi, 5 decembrie”, ziua execuţiei cu public, ziua punerii la zid, ziua răfuielii Partidului cu deviaţionistul rebel, ziua procesului de tip stalinist, cum recent i se mai întîmplaseră lui Octavian Paler sau Ion Anghel Mănăstire. O asemenea punere în scenă era specifică partidului în scopul excomunicării, excluderii din rândurile sale a celor asfel anatemizaţi. În anii 50, sentinţele erau de cele mai multe ori împuşcarea sau detenţii cu ani mulţi de puşcărie. Între timp, regimul îşi mai tocise dinţii bigotismului, corupţia sistemică mai rosese din colţii lui ideologici, regimul se mai relaxase şi spectrul ameninţării cu moartea nu mai plutea aşa înfricoşător. Domiciliul obligatoriu, internarea forţată în secţiile de psihiatrie, datul afară din servici şi trimiterea la mină, ca să afli direct cum trăieşte clasa muncitoare, erau sancţiunile curente, la ordinea zilei.
Tutuşi, conseicinţele unui asemenea gest erau dure şi neştiute odată ce încăpeai pe mâna Securităţii. Nu prea mai era loc de multă speranţă. Sentinţa era pusă în aplicare, fără ca de multe ori să ai habar de ea. Numai că, peste cîteva zile, Roamânia avea să plătească din greu preţul sângelui. Ceea ce părea veşnic începea să se năruiască. Căci la Revoluţie s-a tras în plin, orbeşte. În oameni. Români în români. Fără să avem vreun răspuns şi astăzi revine obsedant întrebarea:
Cum de a fost posibil?
La 25 de ani de atunci, atitudinea lui Stoiciu trebuie făcută cunoscută pentru că ne indică punctul de pornire în drumul tranziţiei. Vrancea ALTFEL era constituită la puctul de start dintr-un singur om. Pentru vechiul regim era un duşman al poporului, un contestatar care la o adică trebuie stârpit. Puţin peste două săptămâni, Liviu Ioan Stoiciu devenea primul cetăţean liber al judeţului, primul”preşedinte de judeţ”. Euforia nu avea să dureze. Waterloo-ul singurătăţii şi al noilor deziluzii îi va purta paşii spre Bucureşti lăsând Focşaniul pradă foştilor tovarăşi convertiţi peste noapte în democraţi originali de ai lui Iliescu. Revoluţia lua sfârşit, începea lunga tranziţie. Tovarăşii îşi luau ţara înapoi. Idealiştii şi-au făcut datoria, acum erau liberi să plece.
Comportantul lui Stoiciu “incompatibil cu etica socialistă...”
Ceea ce-i face cinste dlui Liviu Ioan Stoiciu, LIS cum îi spun prietenii şi îi vom mai spune şi noi, a fost faptul că nu a abdicat de la poziţia asumată, că nu a dat înapoi, că a rămas demn în fermitatea cu care şi-a apărat convingerile. Bestiile de partid, culturnicii transformaţi în acuzatori, procurorii asesori populari, colegii lui ”scriitorii”, îi vom reprezenta prin litera care anonimizează, prin X, şi un indice care doar să enumere, aşa pentru distincţie. Numele lor sunt destinate uitării, aparţin prafului timpului. În continuare vom spicui din verbiajul ritualic, inchizitorial, al vremii...
X1-„Bine ar fi să nu se adeverească acest acord de susţinere deoarece nu putem sta cu duşmanul lângă noi. Aceasta e învinuirea. Trebuie să analizăm şi să luăm poziţie.”
„Nu suntem bucuroşi,din contră, suntem indignaţi că şi tovarăşul Stoiciu a semnat acel apel împotriva tovarăşului Ceauşescu, deşi mi-aş dori foarte mult să nu se adeverească, să se abjure aici, de faţă cu toţi, că regretă măcar...Noi înţelegem să creăm locuri de muncă celor ce ne iubesc şi care respectă pământul pe care îl locuiesc... Să aflăm cum gândeşte dânsul azi după ce Tov Nicolae Ceauşescu a fost reales ...în funcţie de asta...”
X2 afirmă că LIS este lipsit de orice dram de modestie, că a ajuns să îşi bată joc de ţară, că în cultura vrânceană nu s-a mai întâmplat aşa ceva, că oamenii de cultură se dezic de aceste teribilisme, că trebuie să dea socoteală, că a ajuns un om singur, că e un instrument, că dă apă la moară duşmanilor României, că a ajuns să se ralieze celor ce nu recunosc personalitatea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, dar că o să regrete amarnic...
X3 răstit, patetic, cu accese de furie: „Sunt foarte tulburat, speram să nu fie adevărat...Trăim vremuri de pace şi nu înţeleg aceste nemulţumiri... Are serviciu foarte bun, sunt profesori care fac naveta... Nu mai există nici o bibliotecă judeţeană din ţară în care să fie bibliotecari cu studii superioare neterminate şi indivizi nerecunoscători ca LIS...”
„LIS nu e scriitor, e un om fără morală şi atât. Nu se poate acomoda cu societatea socialistă. Avem de-a face cu un nou proletcultism, cel al generaţiei 80 ce nu are nici o acoperire estetică. Aţi început să simţiţi cu toţii asta între timp şi ca să puteţi să supravieţuiţi ieşiţi pe plan internaţional cu contestarea tov Nicolae Ceauşescu... Nu vă puteţi plânge că nu se discută democratic aici cu dvs... în orice altă ţară aţi fi fost călcat în picioare pentru ce a-ţi făcut...”
X4:„De ani de zile ne străduim noi, scriitorii din Vrancea, să îi facem educaţie lui LIS, care nu ştie nici măcar o limbă străină, şi, în definitiv, cine e şi acest Mircea Dinescu, mare dizident azi. Stoiciu e un obtuz, e un debusolat, nu are nici un fel de pregătire intelectuală, politică, bine s-a făcut că nu a fost primit în Uniunea Scriitorilor, comportamentul şi dosarul sunt incompatibile cu etica socialistă... Partidul îl publică şi el... Ar trebui înlăturat şi trimis alături de oamenii muncii, la mină. Să se integreze...”
X5: „ Ca muncitor, începe el timorat...” LIS se repede la el şi-l scutură de umăr întrebându-l „Cine mai eşti şi dumneata?” „Abeaboeru”, baiguie X5. „Ca muncitor, ca autodidact, continuă X5 citind de pe hârtie, credeam că scriitorul reflectă opinia poporului, dar LIS afirmă ceva chiar contrar cu cele ce spune tovarăşul Nicolae Ceauşescu ... Arta pentru artă face inutilă activitatea scriitorului, poporul nu are nevoie... Cultura să sprijine oamenii simpli, să-i formeze, să-i educe...”
Icşii sunt mulţi, luările lor de cuvânt sunt ciocane ale limbii de lemn care zdrobesc orice formă de viaţă liberă, sunt secere ce taie orice avânt, orice elan. Sunt vocile care şi după 89 vor otrăvi sufletul oamenilor, nelăsându-i să gandească cu mintea lor. Ani la rând, pentru a-i dezorienta şi a le fura libertatea şi drepturile, vor polua aerul ţării cu pestilenţialul viscerelor lor întoarse pe dos, pline de otravă şi ură.
Şedinţa de înfierare se prelungeşte pe durata mai multor ore, cuţitele se ascut sacrificial. Victima Stoiciu e sortită damnării. Norocul său e cuvântul schimbării ce suflă puternic peste toată Europa de Est socialistă, iar toţi politrucii şi securiştii ştiu asta, şi nimeni nu mai are curajul să ducă la îndeplinire aspra pedeapsă. Pentru că pentru prima oară au început şi ei să cunoască teama, să le fie frică. Nimeni nu ştia ce va veni, şi-apoi, ce va urma.
Nota redacţiei: La procesul instrumentat de PCR Vrancea sunt prezenti în păr şi şefii Culturii vrîncene... Georgeta Carcadia-preşedinte Consiliului Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă (CJCES), Grigore Leaua vicepreşedinte CJES, Emil Lămăşanu, director al Centrului pentru Îndrumare a Creaţiei Populare, Al Stoian, lider PCR la CJCES, Gheorghe Vioreanu, Venera Cabalortă, directoarea Complexului Muzeal, Al Gavrilescu, directorul Întreprinderii Cinematografice Vrancea, Liliana Zaharia, directoarea Bibliotecii Judeţene Vrancea, dar şi scriitorii Florin Muscalu şi Traian Olteanu, care lcurau pentru ziarul regimului comunist. Onorata audienţă cuprindea pe toţi activiştii culturali de la oraşe şi sate, inspectori, metodişti, scriitori, practic toată elita „umanistă”. De la Bucureşti a fost delegat activistul Constantin Voiculescu, alias X1.
Dan NICHITA
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
