Posteritatea unei fotografii istorice: Miron Cristea a ajuns patriarh, Iuliu Hossu din temniţă în calendar
De curând a avut loc la Academia Română un simpozinn dedicat Unirii, unde a fost citit un cuvânt al Patriarhului Daniel în care se insistă pe ideea că Biserica a luptat pentru Unire. În parte, mesajul Patriarhului este just, dar ascunde istoria deceniilor dinaintea Marii Unirii, când episcopii ortodocşi din Transilvania, de teamă să nu-şi piardă locurile, au întreţinut în presa vremii o atmosferă antiunionistă. Desigur, aceasta era atitudinea conducerii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, şi ne referim aici în mod special la episcopii Vasile Manga, Ioan Papp şi Miron Cristea, pentru că românii din Ardeal au dorit dintotdeauna unirea cu românii de peste Carpaţi. Bisericile din Moldova şi Muntenia au susţinut cu cărţi de cult, veştminte şi bani, slujitorii Bisericii din Transilvania. Dacă până la intrarea României în război episcopii români ortodocşi din Ardeal erau împotriva unirii, la sfârşitul acestuia, şi ortodocşii şi greco-catolicii au fost la unison. Momentul a fost aşa de înălţător şi sentimentele aşa de profunde încât s-a uitat repede istoria trădărilor şi pe 1 Decembrie 1918 episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia care a participat la evenimentul de la Alba Iulia. Mai mult decât atât, a fost numit alături de Iuliu Hossu - episcopul greco-catolic de Gherla, în delegaţia care a înmânat Actul Unirii, regelui Ferdinand. Numai că la Alba Iulia Proclamaţia Unirii a fost citită de Iuliu Hossu, nu de Miron Cristea. Ce a urmat era cu neputinţă de imaginat pentru conemporani: printr-o conjunctură fericită, Miron Cristea a ajuns primul patriarh al României, apoi a acceptat umilitorul rol de prim-ministru marionetă în timpul dictaturii regale. În schimb, unul din spiritele luminate care contribuise la întreţinerea atmosferei unioniste, prin cuvânt şi faptă, este vorba despre episcopul Iuliu Hossu, a refuzat mascarada de unire a Bisericii greco-catolice cu Biserica Ortodoxă Română după 1948, ceea ce i-a adus ani lungi de temniţă, plus domiciliu forţat în mănăstirile ortodoxe până la moarte. În 1969 a fost ridicat la rangul de cardinal, fiind primul cardinal din istoria României. Dacă Miron Cristea, prin abilitatea sa diplomatică, a învins prezentul, după moarte faptele nu se prescriu pentru că minciuna nu este veşnică, iar demnitatea, curajul şi adevărul înving. Miron Cristea rămâne cu istoria şi compromisurile sale, iar cardinalul Iuliu Hossu, deşi a pierdut aparent toate bătăliile din anii grei ai regimului comunist, mai are un pas şi va intra în calendarul eternităţii, urmând a fi beatificat. De Ziua Naţională a României, fotografia soldatului Samoilă Mârza, mort şi el în completă ignoranţă, poate fi cea mai bună lecţie de istorie, pe care am putea-o povesti elevilor. (Valentin MUSCĂ)