Opinii

Câte voturi au adus pentru Ponta primarii traseişti şi cât au costat. Studiu de caz

Silvia Vrînceanu
9 nov 2014 221 vizualizări
Ce poţi face cu un milion de lei din fonduri publice? Să-ţi transferi şapte primari (cu ordonanţa) şi să contabilizezi în jur de 1.600 de voturi în plus pentru Ponta. C-aşa-i în Vrancea, la Oprişan. Şi doar în Vrancea?

Pe lângă alte analize, rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidenţiale pun în lumină şi eficacitatea traseismului politic la capitolul voturi câştigate în urma transferului de primari din perioada de “mercato” stabilită de premierul-candidat Victor Ponta prin "Ordonanţa traseiştilor". Cel puţin 1.600 de voturi a reuşit, la un calcul sumar, să adune numai Marian Oprişan, liderul social-democraţilor din Vrancea, în contul candidatului Alianţei PSD-UNPR-PC din şapte mici comunităţi din judeţ, unde primarii au trecut în barca puterii ca urmare a controversatei O.G. 55/2014, “opera” vicepremierului Liviu Dragnea, act normativ care a permis migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile. Evident că totul a costat, nu onoare sau respect faţă de cetăţeni, ci bani. Bani publici, adunaţi de prin  buzunarele noastre. Iar deciziile guvernamentale arată că social-democraţii nu mizează pe electoratul sensibil la traseism sau la modul în care se administrează banul public, ci pe electoratul captiv, rural, dependent de banii veniţi de la stat, prin ajutoare şi tot felul de subvenţii. Iar cumpărarea de influenţă de la primari este cea mai ieftină când e din banii publici. Operaţiunea a fost pusă în aplicare de Oprişan la o şedinţă a Consiliului Judeţean, organizată cu trei zile înainte de alegeri, pentru distribuirea unei “pomeni electorale” de circa 12 milioane de lei din banii alocaţi judeţului prin H.G. nr. 855/2014 privind repartizarea pe judeţe a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale”. În fapt, banii au fost un cadou pentru primarii PSD, dar şi pentru nou veniţii racolaţi de la opoziţie, care au primit câte 100.000 de lei de fiecare pentru comunităţile pe care le păstoresc. Asta după o altă tranşă cuprinsă între 35.000 şi 40.000 de lei de la şedinţa de convingere, organizată în penultima zi de graţie a Ordonanţei traseiştilor. Ce urmează, nu se mai pune. E în folosul cetăţenilor. A celor care votează “cum trebuie”! Ca dovadă că sumele primite de la Guvernul României au fost împărţite pur politic de şeful judeţului, primarii opoziţiei vrâncene, puţini câţi au mai rămas, au primit 0 (zero) lei. Cu alte cuvinte, în România baronilor mergi peuliţe reabilitate doar dacă votezi primar de la PSD!
 

Câteva exemple
 

Ştiind că în multe comunităţi, bună parte din cetăţeni votează aşa cum le sugerează primarul, am comparat rezultatele de la cele mai apropiate alegeri, europarlamentarele din 25 mai, cu cele de duminica trecută şi a reieşit că cel puţin 1% din votul general din judeţul Vrancea a fost adus de primarii traseişti, care şi-au primit arvuna chiar înainte de alegeri. Că banii sunt în pixul lui Marian Oprişan ştiu şi primarii rămaşi formal pe la opoziţie, care au lăsat garda jos şi nu au muncit “nemţeşte” pentru Klaus Iohannis, aşa cum li s-a cerut de la partid.
Oraşul Mărăşeşti, zonă defavorizată pentru locuitorii ei, dar nu şi pentru PSD, are doi deputaţi în barca puterii, deşi se votase iniţial pentru unul din PP-DD, Neagu Mugu, care se declarase “luptător contra ciocoilor”, şi unul din PNL, Laurenţiu Ţigăeru Roşca, care a promis pentru oraşul cu cea mai mare rată a şomajului din Vrancea investiţii aducătoare de locuri de muncă. Fost membru PRM şi PDL, primarul Valerică Chitic a fost şi el la PNL până la Ordonanţa traseiştilor, dar doar cu numele. O dovedesc rezultatele de la europarlamentare unde PSD a obţinut cu puţin peste 50%, iar PNL, PDL şi Forţa Civică, actualul ACL, au luat împreună 32,5%. La prezidenţiale PNL a scăzut cu cca 10 procente iar PSD a crescut cu 6.
Primarul din Băleşti, Stancu Bălescu, se jura că e de dreapta, ba chiar îşi trăsese origine nobilă, de viţă ţărănistă, asta până când vicleanul baron i-a fluturat pe la nas nişte bani de la Guvern şi omul n-a mai rezistat seducţiei. La europarlamentare PNL-ul a avut peste 60%, PSD 23,5%, iar la prezidenţiale Ponta a luat 68,5%  iar Iohannis 17,5%. Iată o investiţie de succes a Guvernului Ponta (3)!
Broşteni: Un primar uns cu toate alifiile, dar şi cu toate partidele. În luna mai, Ion Alanei a dat un randament de 60% pentru PNL iar PSD-iştii sufereau la 23%. La prezidenţiale, calimera s-a schimbat… PSD 57% , liberalii  24%…Un loc de bună ziua tot a mai rămas. Cu o aproximaţie decentă, aceleaşi date şi cu ex-primarul PNL, azi PSD, de la comuna vecină Mera, Ion Sticlaru. Pentru cazul primarului PNL din Reghiu, Răduţă Macovei, sau cel al PDL din Gura Caliţei, Nicolae Ţandără, procesul trecerii la PSD a fost o formalitate. Pentru că erau doar formal membri ai partidelor cu care au câştigat alegerile. Stimulentul financiar oferit de Oprişan doar i-a convins să îşi pună în acord sufletul cu buzunarul.

Cât costă bugetul de stat un vot?

O zestre de şapte primari şi cca 1.600 voturi în schimbul a circa un milion de lei. Face? Cum să nu facă! Doar muzica o plăteşte alegătorul. Impresia de putere pe care o transmit cei de la PSD compensează din plin imaginea de partid oportunist, fără scrupule, care aruncă pe fereastră banul public. Conducătorii PSD de la Focşani ştiu că electoratul vrâncean profund are alte valori şi nu îi sancţionează când vine vorba de traseism, alocări discreţionare de bani publici sau corupţie. În faţa alegerilor ei au „impunitate” oricâte ar comite. Cu legea, cu DNA-ul au ei ce au. Dar poate le aduce și aici dl Ponta impunitatea pe care şi-o doresc, pentru că Legea amnistiei şi graţierii penalilor este încă pe ordinea de zi a Parlamentului. După 16 noiembrie cine să îi mai împiedice să-i dea drumul?
Iar dacă analiza noastră s-ar extinde la nivel naţional, unde au trecut de partea puterii sute de primari şi mii de consilieri, ca să nu mai amintim de şefii de consilii judeţene, veţi vedea de ce a vrut şeful Guvernului ca primarii să joace pentru el şi numai pentru el în aceste alegeri. În cazul în care Curtea Constituţională va decide că ordonanţa lui Liviu Dragnea nu este constituţională, sunt şanse ca aleşii traseişti să-şi piardă mandatele. Dar ce mai contează, atâta vreme cât edilii au adus voturile la timp. Iar ca să ştie ce au de făcut, Marian Oprişan i-a convocat pe toţi edilii din arcul puterii vineri la o instruire politică organizată chiar în clădirea Consiliului Judeţean, care funcţionează mai nou ca sediu de campanie pentru PSD.


În Vrancea, Victor Ponta a obţinut în urma primului tur de scrutin 49,9 %, iar Klaus Iohannis 26,8 %, iar în Focşani, Victor Ponta a obţinut 37,3%, iar Klaus Iohannis 31,8 % din voturi. În judeţul Vrancea, prezenţa la urne a fost de 51,4%, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 159.205, 15.916 alegători au votat în alte secţii decât cele în care au fost arondaţi, în vreme ce 4.688 de voturi au fost anulate.

 

Silvia Vrînceanu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.