Tot respectul pentru profesorii noştri dar vreau şi soluţii nu doar teoretizări!
Se fac publice rezultatele slabe ale elevilor români la Testele PISA, cu toate că ne lăudăm sus şi tare cu elevi olimpici la nivel internaţional. Mă întreb unde este „hiba” şi cum pot fi soluţionate problemele legate de inutilitatea şi de încărcarea curriculei atât pentru elevi cat şi pentru studenţi. De unde trebuie să vina soluţia unei decongestionări, a unei corecte şi eficiente organizări a sistemului educaţional, pentru ca elevul să poată învăţa eficient iar profesorul să poată cere şi oferi la rândul său eficienţă.
Există o sumă de articole publicate de personalităţi care activează în sistemul educaţional; ele trag un semnal de alarmă în legătură cu modul în care au fost concepute programele şcolare şi ineficienţa lor, dar atât, nimeni nu oferă soluţii. Ca părinte şi cadru didactic încerc să analizez situaţia pornind de la un caz concret. Fiica mea învaţă într-un liceu care o pregateşte pentru meseria de învăţător. Mă întreb când are timp acest elev să citească, să îşi pregătească temele, să se odihnească, să asculte muzică, să vadă un spectacol, să urmarească o piesă de teatru, să traiască ca un adolescent în condiţiile în care există un orar cu 20-21 de discipline, organizate într-un ritm infernal de 7 -8 ore de şcoală zilnic.
Teme la 20 de discipline!
Într-un articol din ZIARUL LUMINA. RO, „Educaţia ca pregătire pentru veşnicie”, pedagogul şi profesorul Constantin Cucoş doreşte să tragă un semnal de alarmă în legătură cu excesul de „pragmatizare“ a educaţiei şi înscrierea ei pe extrema „utilitaristă“ : „Materiile prefigurate în programul şcolar nu pot fi şi nu trebuie judecate după „valoarea lor de piaţă. Şcoala nu trebuie să se reducă la o „anexă“, la un „incubator“ al „lumii muncii“. Chiar dacă trăim într-un timp în care sunt clamate competenţele practice, să nu neglijăm formarea unor calităţi ce ţin de frumuseţea sau coerenţa interioară, comportamentală. Unor competenţe acţionale trebuie să le asociem şi caractere pe măsură.” Domnia-sa consideră ca „un program de învăţare” şi o „educaţie autentică” trebuie să aibă în vedere „un raport inteligent între valoarea perenă şi valoarea circumstanţială, între constant şi tranzitoriu, între proximitate şi îndepărtat, între contingent şi veşnicie” şi că materiile din programa şcolară nu pot fi şi nu trebuie judecate după „valoarea lor de piaţă“. O educaţie poate deveni autentică atunci „când se înalţă pe un fundament cultural larg” care oferă orice direcţie în profesionalizare. Tot respectul pentru profesorii noştri dar avem nevoie de soluţii nu doar de teoretizări! Mă tot întreb: când îşi va putea forma copilul meu acel „fundament cultural larg „ dacă nu are timp să-şi termine temele la toate cele 20 de discipline!
Puţin mai târziu dau de un alt articol: „Incompetenţa învăţată” din publicaţia „Dilema veche” în care autorul, domnul Vintilă Mihăilescu- antropolog şi profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, face trimitere la inutilitatea unor discipline ori cursuri pe care le vor parcurge viitorii studenţi la cursurile de licenţă şi master. Domnia-sa vorbeşte despre „perversitatea unui sistem” care propune cursuri inutile de dezvoltare personală şi coaching, îşi exprimă dezaprobarea pentru tot felul de invenţii de tipul parenting-ului şi se întreabă, pe bună dreptate: „cum de a putut omenirea să nască şi să crească ataţia copii, timp de zeci de mii de ani, uite-aşa, de capul ei, fără servicii pentru viitoarele mame, actualele mame, taţii care vor să fie mame, mamele care nu vor să fie” de vreme ce „orice om are, atat cat poate, competenţele necesare pentru a trăi, iar cand ele nu-i ajung, tot omul a învăţat să se ajute cu alţi oameni.” În consecinţă, concluzionează domnia-sa, intuiţia lui Sigmund Freud legată de faptul că omenirea a devenit deja „protezată“ („Angoasă în civilizaţie” ) este cât se poate de prezentă şi ingrijorătoare. Fiul meu a terminat studiile de licenţă în domeniul energetic şi un master în „management energetic” şi nu este capabil să facă mai mult decât un proiect pe hârtie. Aveţi dreptate domnule profesor când spuneţi că nu sunteţi de acord cu sistemul „învaţă-l că nu e suficient, că trebuie să „vrea mai mult de la viaţă“- pentru că văd foarte bine cum fiul meu este „un neajutorat cu bâta succesului în traistă”!
Care să fie soluţia?
Sistemul acesta de a înfiinţa mastere cu denumiri sofisticate, de unde studentul nu învaţă nimic, este un fel de boală lungă pe seama căreia trăieşte cineva. De acord cu dumneavoastră, acelaşi lucru îl gândesc şi eu, nu într-un limbaj atât de elevat, şi mă întreb ce trebuie să facem, ce trebuie societatea să ofere educaţilor pentru a corecta aceste neajunsuri? Cine este responsabil pentru reconfigurarea valorilor şi a experienţelor de învăţare? Cine trebuie responsabilizat în legătură cu revenirea pe făgaşul normalităţii: familia, şcoala, comunitatea, televiziunea, radioul, ziarele, cultul religios, ministerul, Parlamentul?
Mă gândesc că soluţia ar veni din implicare şi colaborare. Poate că un pas important ar fi să eliminăm rupturile dintre ciclurile şcolare în ceea ce priveşte programele pe discipline. Ar trebui să existe o colaborare reală şi eficientă între cadrele diactice, un parteneriat în cadrul căruia să se desfăsoare, pentru o intercunoaştere şi o mai bună înţelegere, activităţi comune cu elevii şi studenţii. Mai cred că profesorii universitari trebuie să colaboreze şi în alt mod cu profesorii şi învăţătorii din preuniversitar, nu numai în cadrul examinărilor şi asistenţelor la lecţiile pentru obţinerea gradelor didactice. Consider că fiecare programă trebuie gândită din perspectiva formării complexe a educatului într-o continuare a disciplinelor pentru diverse specializări. Revenirea la şcolile profesionale, pe arte şi meserii, care să pregătească specialişti în domeniile practice care nu necesita studii inginereşti, coerenţa şi echilibrarea numărului de discipline pentru fiecare profesie. Cercetarea să rămână în zona celor care continuă studiile către master şi doctorate doar pentru acei oameni care au ceva de spus în fiecare domeniu. Consider necesară consultarea profesorilor universitari implicaţi direct în formarea studenţilor ( nu a celor care lucrează de ani buni în ministere ca „funcţionari publici”) în ceea ce priveşte alegerea disciplinelor din curricula pentru învăţământul liceal, consultarea profesorilor din învăţământul liceal pentru disciplinele care trebuiesc studiate în gimnaziu.
Din păcate, noi, românii, am rămas tributari ideii că trebuie să existe cineva care să ne împingă de la spate, care să ne conducă bine sau mai puţin bine, şi nu suntem capabili să ne mobilizăm!
Tot respectul pentru profesorii noştri dar vreau şi soluţii nu doar teoretizări!
Învăţător: Nicoleta Cojocea, Focşani
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 5
Adaugă comentariu
Cadru didactic, acum 3487 zile, 14 ore, 19 minute, 58 secunde
Stana Georgescu, acum 3487 zile, 18 ore, 38 minute, 15 secunde
c.d., acum 3488 zile, 4 ore, 2 minute, 41 secunde
danb, acum 3488 zile, 11 ore, 23 minute, 37 secunde
Gheorghita Mocanu, acum 3488 zile, 15 ore, 18 minute, 49 secunde 
