"Trădare, trădare, dacă este în interesul partidului s-o ştim şi noi!"
Atat în istorie cat şi în religie găsim exemple atat ca cele prezentate mai sus cat şi altele care au pus interesul personal mai presus de orice, sacrificeand pană şi interesele naţionale. M-aş opri în august 1601, la Campia Turzii, m-aş opri şi la momentul 1848, m-aş opri asupra celor care l-au trădat pe Al. I. Cuza în momente crancene pentru ţară, poate chiar în momentul cand a fost ales domn în Moldova şi Ţara Romanească, dar poate cel mai important este cel pe care ani de zile cu bucurie l-am sărbătorit la iarbă verde, l-am sărbătorit defiland pe marele artere ale oraşelor ţării, dar nu realizăm că sărbătoream un mare act de trădare naţională.
De ani de zile nu-l mai sărbătorim cu acelaşi fast şi aceeaşi bucurie, dar nu realizăm de ce. La şcoala am învăţat cu toţii că prin actul de la 23 August 1944, cand am întors armele împotriva nemţilor, am scurtat războiul cu 6 luni, dar în realitate l-am prelungit cu aproape 50 de ani.
Îmi pun întrebarea: oare de ce în seara zilei de 22 august 1944, zi nefastă pentru poporul roman, un personaj cheie al istoriei Romaniei nu a făcut ce trebuia şi anume nu a anunţat pe şeful statului, în persoana Mareşalului Ion Antonescu, că la palat, a doua zi, 23 august 1944, se pregătea o lovitură de stat, odată cu arestarea acestuia?
De acest moment creat în istorie este responsabil în primul rand Eugen Cristescu, şeful serviciilor secrete la acel moment al Romaniei. În felul acesta s-a evitat, se spune, un masacru al populaţiei şi armatei Romane, semnandu-se un armistiţiu cu Uniunea Sovietică abia pe 9 septembrie 1944, dată pană la care comuniştii sovietici au arestat peste 100.000 de soldaţi romani. A crezut că jucand rolul lui Iuda, Eugen Cristescu v-a scăpa de judecata poporului roman, dar şi a comuniştilor care fără el, continui să cred, eu, personal, nu ar fi ajuns la putere. Ce a realizat ulterior ?
Mareşalul Ion Antonescu a fost arestat, trimis în surghiun în U.R.S.S., judecat în 1946 şi executat împreună cu colaboratorii lui, iar Eugen Cristescu, pentru acest mare serviciu adus comuniştilor, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, iar poporul roman a fost supus la chinuri groaznice, suportand mai bine de 20 de ani rigorile unui sistem totalitar, în care peste 1.000.000 de oameni au fost întemniţaţi, alţii poate mai mulţi împuşcaţi, iar din 1944 întregului popor roman fiindu-i confiscate ţara, pămanturile, casele, fiinţa naţională, libertatea de exprimare, dreptul la sănătate, la cultură, cu alte cuvinte dreptul la o viaţă normală.
Dacă am filozofa un pic, dacă acest act de trădare a lui Eugen Cristescu nu s-ar fi întamplat, războiul poate că ar fi avut altă soartă, poate chinurile la care a fost supus poporul roman nu s-ar fi produs, n-ar fi existat un Aiud, un Sighet, o Jilava cu Fortul 13 şi Valea Piersicilor sau poate un Hiroshima sau Nagasaki, etc.
A doua întrebare pe care mi-o pun, în calitate de cetăţean roman, este următoarea: dacă tot ne considerăm cinstiţi, corecţi, demni, onorabili, "nu Nenea Iancule!?", de ce nu prezentăm în această lumină evenimentele de la 22 şi 23 august 1944 ? Oare faptul că nu mai sărbătorim 23 august 1944 să fie un răspuns?
Oare ce poate fi mai odios decat ceea ce v-am prezentat mai sus şi care nu se comentează de către nici un istoric roman în această lumină a actului de trădare? Oare ce poate fi mai odios decat să-ţi trădezi propriul popor şi propriul comandant pe campul de luptă?!
"Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători!" Tot Nenea Iancu, săracul!
"Onorabilul" cetăţean roman Vasile Lepădatu
P. S. "Unde eşti tu, Ţepeş, Doamne!"
Fost director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vrancea, în perioada 1997-2000, Vasile Lepădatu este medic cardiolog la Spitalul Municipal Adjud, este căsătorit, are doi copii şi activează în PNŢCD de aproape două decenii.