Un duş rece al cifrelor pentru mediere
Trebuie să recunosc faptul că uneori agitaţia din jurul medierii mă oboseşte teribil. Cu toată simpatia pe care o port celei mai noi profesii juridice, comportamentul lor colectiv mi se pare uneori deplasat. O forfotă permanentă pe reţelele de socializare, dese reacţii compulsive, săltări nervoase şi în general, o disponibilitate teribilă spre harţă în apărarea virtuţilor nemaiîntâlnite (pare-se) ale medierii.
Cel mai adesea oboselii îi predomină însă sentimentul de compătimire pentru naivităţile lor. Din discuţiile purtate cu mulţi dintre ei, cei mai mulţi cred sincer în succesul iminent al medierii şi în supremaţia ei de mâine. Cuprinşi de un soi de fanatism, sunt gata să treacă prin foc pentru profeţii noii justiţii de mâine, în care instanţele vor fi doar opţiunea de plictiseală a justiţiabilului. Probabil că acest exces de încredere şi de urmare a liderilor se justifică cumva, până la urmă nu este problema mea.
În mai multe rânduri am încercat să le dau mesaje raţionale. Să-i îndemn la reţinere, pragmatism şi decenţă. Într-un material de acum un an încercam să-l temperez pe preşedintele Consiliului de Mediere, d-ul avocat Dorin Bădulescu care, cuprins de cine ştie ce viziuni mesianice, anunţa nici mai mult nici mai puţin decât că până la sfârşitul anului 2013 urmau să aibă loc peste 1 milion (1.000.000) de medieri. Nu mai reiau ce am spus în materialul meu, însă e evident că milionul de dosare stopate să ajungă în instanţe s-a evaporat. De fapt, că aşa e în tenis, în anul 2013 s-a înregistrat recordul absolut de dosare pe rolul instanţelor din România, de peste 3,33 milioane de dosare.
De asemenea, o spun încă din 2010, când eram la Tribunalul Vrancea: mediatorul nu-i poate face “concurenţă” judecătorului. Dacă va avea de ales, cetăţeanul va prefera întotdeauna judecătorul. De aceea este complet greşită aşteptarea ca un număr mare de cereri de mediere să vină din dosarele deja aflate pe rolul instanţelor. Medierea trebuie să se interpună până la luarea deciziei de sesizare a instanţei cu o cerere de către cetăţean.
Cred că mediatorii, poate înainte de a devenii sclavii cu totul ai noii religii, au dreptul să cunoască cifrele reale.
În 2010 numărul total al medierilor în instanţă a fost de 258.
În 2011 acesta a crescut la 1525, la care s-au adăugat 2 în materie penală.
În 2012 am avut 1728 de medieri în instanţă şi una penală.
În sfârşit, în 2013 avem faţă de anul anterior o creştere de exact 21 de cauze finalizate prin mediere. S-au înregistrat 1749 de cauze finalizate în instanţe prin mediere şi 13 în materie penală. Cele mai multe medieri s-au finalizat în circumscripţia CA Bucureşti (565), CA Bacău (308), CA Galaţi (280) şi CA Piteşti (86). În raza majorităţii celorlalte curţi de apel, deci la toate instanţele, s-au înregistrat sub 50 de medieri.
În 4 ani (2010-2013) în România s-au pronunţat 5276 de medieri judiciare dintr-un total de peste 9,5 milioane de dosare soluţionate. Asta înseamnă exact o mediere la 1.800 de hotărâri pronunţate de judecători.
Pe parcursul anului 2013 instanţele din România au soluţionat nu mai puţin de 2.408.240 dosare. Cele 1762 de cauze finalizate de mediatori reprezintă exact 0,073% din acest număr.
Potrivit statisticilor oficiale, în acest moment avem 8446 de mediatori autorizaţi. Aceasta înseamnă că 4 mediatori din 5 nu au avut nici măcar o mediere finalizată în instanţă în tot cursul anului 2013. Mediatorilor din România le-au revenit exact 0,20 de medieri pe persoană într-un an întreg.
Statistica este lipsită de emotivitate. În context, aceasta este un avantaj însă. Cred că marea masă a mediatorilor are dreptul să cunoască întocmai realitatea rece a cifrelor.
Adrian Toni NEACŞU