Maiorul Corneliu Stoenescu iese la raport!
Sunt maiorul Corneliu Stoenescu, căzut în luptele de la Berevoeşti, Câmpulung Muscel la 15 noiembrie 1916. În semn de omagiu, sculptorul N.Colios a realizat un monument, care evocă atât luptele de la 1913, al doilea război balcanic, cât şi pe cele din Primul Război Mondial. De la masa umbrelor am privit emoţionat la ridicarea acestui monument în 1927, în cinstea eroilor Regimentului 11 Artilerie şi a mea, care ne-am dat viaţa pentru patrie.
La vremea inaugurării,1930, pe dreapta Bulevardului numit astăzi Bucureşti, direcţia sud, monumentul închinat celor care şi-au dat viaţa pentru ţară putea fi admirat de toţi focşănenii. Am un sentiment de jenă că doar numele meu este inscripţionat pe piatra comemorativă, deşi, poate, camarazii mei au fost mai viteji decât mine.
Evoluţia evenimentelor de după 1944 a făcut ca această mărturie a trecerii noastre prin timp să ajungă în incinta unui Combinat de Prelucrare a Lemnului şi noi să trecem în uitare.
După 1989, MOPAF-ul îşi dă obştescul sfârşit, iar monumentul eroilor căzuţi pentru ţară a rămas de izbelişte, fiind dat uitării. Pe cine mai interesa jertfa unor visători la binele României?
Acum câţiva ani, un investitor de carton care a demolat vechiul combinat se angaja prin contract să conserve monumentul şi să-l încadreze chiar într-un parc. Naivii au crezut! Unii chiar sperau să pună câte o floare şi să aprindă câte o lumânare în amintirea adevăraţilor martiri. Unul dintre purtătorii speranţei era chiar jurnalistul Sorin Tudose, oferind cititorilor Ziarului de Vrancea o fotografie a monumentului printre cărămizile rămase de la demolare.
Sunt nevoit să raportez că totul a fost doar amăgire.
Astăzi simt apăsarea şi ţepii buruienelor care tind să depăşească monumentul în înălţime. Trecătorul vede o bucată de piatră flancată de scaieţi.
Eu, maiorul Corneliu Stoenescu, raportez că mi-e ruşine că numele meu e încrustat pe asemenea piatră devenită o batjocură.
Vă cer, dragi focşăneni, opriţi terfelirea simbolurilor eroice ale românilor! Un popor care nu-şi cinsteşte eroii nu are niciun viitor!
Mi-e dor de-o floare şi de o lumină sfântă! Aştept de sus din stele să văd copii şi tineri oprindu-se în faţa monumentului nostru pentru a ne cunoaşte jertfa.
Domnule Primar, domnilor din Comisia pentru Monumente Istorice şi Arheologie, am rugămintea să recepţionaţi ieşirea mea la raport ca pe un strigăt de alarmă, menit să retrezească în rândul contemporanilor grija pentru păstrarea identităţii fiinţei noastre naţionale. Ca o mângâiere pentru sufletele celor care au crezut în dăinuirea României.
Vă sugerez câteva soluţii simple, la îndemână, şi vă promit că este ultima mea ieşire la raport.
1. Încadrarea monumentului nostru într-un patrulater cu deschidere spre Bulevard.
2. Buruienele pot fi înlocuite grabnic de către lucrătorii Primăriei cu brazde de flori.
3. La baza monumentului se poate amenaja un mic piedestal pentru flori şi lumânări.
4. Câteva bănci ar da trecătorului obosit prilejul de a reflecta la inscripţiile de pe piatra rece.
5. E posibil ca nişte şcolari de ispravă să dorească a se ocupa direct de această mărturie a trecerii noastre prin istorie.
Am onoarea să vă salut, cu recunoştinţă! Să trăiţi!”
Gânduri prinse din eter
Vasile LEFTER