Nu se gândeşte nimeni la cetăţeanul cinstit
Aceşti capi ai afacerilor, neavând timp de stat pe fotoliile de parlamentari, şi-au recrutat atent trepăduşi fără coloană vertebrală, uşor de manipulat, i-au sponsorizat, trimiţându-i în Parlament - o mână mai lungă destinată afacerilor lor necinstite sau mai puţin ortodoxe, cu care să opereze, atunci când au nevoie de influenţă, de reglementări în folosul personal. Poate mulţi dintre ei vor fi revoltaţi citind aceste rânduri, dar ştim cu toţii ce exemplare ne este dat să vedem la televizor: unii nu ştiu să citească, alţii dorm în papuci, destui spun lucruri trăsnite, ca să nu mai amintesc de gruparea de penali infiltraţă în forul legislativ ce tinde să devină, ca număr, un veritabil pluton sau batalion.
De la aceşti oameni avem noi pretenţia să voteze legi drepte, destinate să apere interesul cetăţeanului? Unii aleşi ai poporului român, după ce ajung în Parlament, inventează legi privind în perspectivă doar din poziţia infractorului. Adică, iată un exemplu: se aşează omul în fotoliu şi gândeşte astfel: „În cazul în care ajung infractor, ce drepturi voi avea? Cum voi fi tratat de organele de anchetă? Dacă ajung în arest, ce drepturi voi avea? Dar în faţa procurorilor, ce drepturi mi se cuvin? În situaţia în care voi fi condamnat, cum voi executa pedeapsa? Ce drepturi voi avea în puşcărie? Mi se vor respecta toate drepturile?”
Niciunul dintre aceşti parlamentari de paie ai timpului în care trăim nu se gândeşte şi la drepturile celorlalţi. Adică, ale oamenilor cinstiţi, care nu vor deveni niciodată infractori. Ale celor care îşi văd cinstit de viaţa lor modestă, de cele mai multe ori căzând victime directe sau indirecte ale infractorilor. Nu se gândeşte nimeni şi la drepturile părţilor vătămate prin infracţiuni. Cum să-şi recupereze prejudiciile materiale sau morale. Legislaţia în acest domeniu este rudimentară şi chiar dacă există, de cele mai multe ori, este inaplicabilă în practică. Zeci de mii de victime ale infractorilor rămân cu pagubele nerecuperate din diferite motive, dar principalul motiv rămâne ineficienţa legislaţiei în acest domeniu.
Un cunoscut îmi spunea cum, în unele ţări europene, hoţul munceşte în puşcărie, iar venitul realizat este virat direct persoanei vătămate spre recuperarea pagubei produsă acelui cetăţean cinstit. La noi totul se duce la stat, iar păgubitul fluieră din degete, căutându-şi dreptatea prin tribunale, dacă are acces la un avocat bun. Organele judiciare ridică din umeri, justificând neputinţa recuperării prejudiciului, mai ales în cazul infractorilor care nu au nimic pe numele lor ce ar putea fi confiscat pentru reuperarea lui.
Nu se gândeşte nimeni la cetăţeanul cinstit. Revin cu această obsesie şi spun că mulţi dintre parlamentarii români, în gândirea lor îngustă sau desăvârşită prin inexistenţa ei, sunt interesaţi mai mult de drepturile infractorului, gândindu-se, probabil, la perspectiva lor, decât la drepturile cetăţeanului cinstit
Gheorghiţă MOCANU