S.o.s – Salvaţi cărţile!
Autorul închipuie aici o lume stranie în care cărţile sunt interzise, pompierilor încredinţându-li-se sarcina de a le găsi prin casele oamenilor şi de a le da foc. Numai că unul dintre pompieri are ideea subversivă să fure o carte şi să o citească pe ascuns, rămânând profund impresionat de tot ce găseşte acolo... Astfel că, în zilele următoare, face rost de alte şi de alte cărţi pe care le citeşte şi însuşi faptul acesta al lecturii îi deschide orizonturile unei alte lumi. Hotărăşte, deci, să-şi părăsească oraşul şi vechea îndeletnicire şi pleacă undeva, într-un loc în care sunt exilaţi toţi iubitorii de cărţi: aici descoperă un grup de oameni care au memorat cărţi întregi cu scopul de a le transmite mai departe, de la om la om şi de la generaţie la generaţie. Erau, cum s-ar spune, un fel de salvatori ai cărţilor.
Lumea în care trăim în prezent seamănă întrucâtva cu acea lume descrisă de Bradbury: pe de o parte, în pragmatismul ei nesăbuit, a creat şi crează nevoi artificiale care caracterizează partea cea mai grosieră a fiinţei umane, manipulându-o şi unidimensionalizâdu-o. Astăzi devine din ce în ce mai mic numărul acelora care, puşi în situaţia de a alege între o bibliotecă şi o maşină de lux, ar alege biblioteca. Astăzi cărţile nu mai sunt incendiate, dar se crează o stare de spirit potrivnică lor, astfel încât ele nici măcar să nu mai fie luate în seamă.Oamenii care astăzi mai citesc sunt consideraţi nişte tipi ciudaţi şi nişte indivizi care, în general, nu prea ştiu pe ce lume trăiesc.
Astăzi devin din ce în ce mai puţini aceia care mai au bucuria lecturii unei cărţi de la cap la coadă; internetul (altfel o genială descoperire şi un uriaş ajutor al spiritului uman!) le oferă în schimb nişte penibili inlocuitori: referate, rezumate, schematizări şi încă multe altele. Suntem în acelaşi timp şi spectatorii şi actorii unei adevărate tragedii în care Viaţa este pusă între paranteze şi, în locul ei, ni se oferă, negustoreşte, clişee moarte.
Pe de altă parte, au mai rămas şi nişte oameni ciudaţi care se mai bucură de foşnetul şi de mirosul de tuş proaspăt al paginii scrise, de lumea aceea vie şi autentică pe care o găsesc între coperţile unei cărţi şi care, prin însuşi faptul temerar al lecturii, se numără printre salvatorii de carte. Într-un fel, ei sunt salvatorii de carte din romanul lui Bradbury.
Voi cam pe unde anume vă situaţi în toată povestea aceasta?Este foarte important să ştii de care parte a baricadei te situezi: de partea acelora care se simt bine să trăiască într-o lume mohorâtă, schematică şi anostă, din care visurile şi idealurile sunt alungate, sau de cealaltă parte?
Cred că a sosit momentul să alegem ce avem de făcut: salvăm cărţile ori le dăm foc? Tertium non datur!
Paul SPIRESCU