Opinii

Vrancea … civică

Societatea civilă este indicatorul esenţial pentru a determina starea de sănătate a oricărei comunităţi. Nu se poate închipui o viaţă comunitară bine randuită în absenţa ei. Altfel spus, societatea civilă este expresia organizată a ceea ce suntem noi, ceilalţi, cu adevărat. Cei dincolo de lumea şi zarva politică. Dacă ea există, existăm şi noi în plan public. Dacă nu, înseamnă că devenim o masă amorfă, fără glas, o populaţie, nişte locuitori.

Nimic nu indică mai bine starea de vieţuire obştească, de veghe conştientă, de vigoare publică decat vitalitatea acestui grup social. E anticorpul esenţial pe care o societate trebuie să îl producă pentru a reuşi să limiteze excesul politic, deraierea administrativă. Căci politicianul, indiferent că e la putere sau în opoziţie, indiferent de coloratură, va pretinde întotdeauna că vorbeşte în numele ”poporului”, în timp ce el este ”setat” să vadă doar selectiv, sectar, partinic, şi nu va acţiona decat ca atare: pentru el, neamul lui şi al găştii din care face parte. Dacă socotim şi spiritul fratern, transpartinic, fără graniţe, ce-i animă pe cei ce se ”ocupă” de trebile giudeţului, devine clară necesitatea unui ochi public care să mai demaşte din perpetuumul jafului local. Enet-ul, Piaţa Unirii sunt cazurile cele mai recente unde întalnim "blatul", consensul unanim în ale tăcerii complice, conspiraţionale.
La 25 de ani de la evenimentele din 89 o certitudine s-a impus fără drept de apel: Vrancea nu a avut şi nu are nici la acest moment societate civilă. Au fost de-a lungul timpului încercări firave de constituire, dar ele au rămas fără ecou în randul vrancenilor. Nu e o tradiţie în acest sens, nu se ştie cu ce se mănancă. Mai mult, politicul a avut grijă ca nu cumva să se coaguleze ceva pe această linie.
În 1990, după modelul marilor oraşe, se iniţia şi în Focşani o ”Piaţă a Universităţii” locală, un loc liber de neocomunism cum se spunea, cu o candoare naivă, pe atunci. Se dorea să apară o agora unde să poată palpai şi pe la noi lumina unei conştiinţe civico-politice după atat de lunga noapte comunistă. Nu a fost să fie. Conducătorii de la acea vreme au apelat la conştiinţa muncitorească a femeilor de la Confecţia, care, la propriu, au măturat în cateva minute Piaţa Unirii cu tot cu tinerii “vanduţi pe dolari mulţi” lui Raţiu şi Coposu. La nici o lună după acestă operaţiune de “curăţenie” proletară, în “duminica orbului”, pe 20 mai 1990, FSN caştiga alegerile în Vrancea cu cca 90%, împingand pană în ultimele sale consecinţe paradigma partidului unic.
În 1995, Alianţa Civică reprezenta organizaţia intelectualilor din România de orientare occidentală. Susţinea o mai mare moralitate în spaţiul public şi promova o decomunizare rapidă a ţării. Prin implicarea nefastă a conducerii PNŢCD-ului local în alegerile interne ale alianţei, în scopul de a şi-o aronda pentru a fi utilizată în luptele intestine din interiorul CDR, la varful ei au putut astfel să acceadă o bucătăreasă amorală şi un turnător la Securitate, de profesie cantăreţ. Mulţi oameni de bună condiţie au făcut atunci pasul înapoi scarbiţi de mizeria jocului politic, permiţand, pe bună dreptate, identificarea Alianţei Civice la Vrancea cu cei doi. Frustrant şi nedrept pentru oamenii cu idealuri ce luptau tocmai ca asemenea lucruri să nu se mai întample…
Din 2001încoace părea că va reuşi proiectul Asociaţiei Pro Democraţia, sub îndrumarea distinşilor profesori Ionel Sîrbu şi Gabriela Obodariu. Semnalarea de abuzuri, dezbateri de calitate, întalniri şi discuţii cu oameni de cultură păreau că au devenit atat obişnuinţe de înaltă ţinută cat şi marcă de calitate pentru cei din organizaţie. Doar că cei mai mulţi dintre cei aflaţi sub cupola asociaţiei s-au dovedit în timp “dependenţi” de pasiunile şi jocurile politice. Prezenţa lor acolo se datora nu apărării unor principii, ci era mai degrabă rezultatul unui parcurs de etapă. Ei aşteptau conjunctura, vehiculul politic în care să se urce şi care să-i ducă înspre o viaţă mai bună... Nu că asta ar fi ceva rău în sine, dar dezamăgirea a venit ulterior, din politica ce au urmat-o şi care nu s-a deosebit prin nimic de cea pe care o combăteau pană mai ieri. O confirmare a acestei triste realităţi este şi participarea singulară a dlui Dan Butnaru, preşedintele local al Partidului Verde, la dezbaterea propusă de Clubul Pro Democraţia Focşani liderilor politici vranceni pentru duminica ce a trecut. Celelalte partide, toate în titulatura lor conţinand cuvintele liberal sau democrat, au lipsit suveran, fără explicaţii. Absenţa lor spune multe despre gradul de disponibilitate la dialog al clasei politice. E mai cool să te selfuieşti pe Facebook sau să şăruieşti tot felul de texte prin care să îţi demonstrezi ataşamentul ideologic, vigilenţa doctrinară. Sau să blătuieşti vreun ziarist flămand aflat mereu în căutare de clienţi avizi de advertoriale mascate.
De ce nu au prins valorile civice la noi? Simplu: pentru că nu sunt convertibile în bani, pentru că nu sunt tangibile la teşcherea. Şi pentru că Vrancea îşi trăieşte prezentul sub semnul banului. Dorinţa de parvenire, căpătuiala cu orice preţ, chiverniseala sunt mobilele ce călăuzesc, ce-i ghidează pe cei mai activi. Pe restul îi preocupă grija zilei de maine. Şi atunci cine mai are timp să ia aminte la mofturi gen statul de drept, libertate, lege şi alte alea? Sau ce, noi avem gaze de şist? Iar Roşia Montană nu e la noi în judeţ…

Dan Nichita este scrie pe blogul Vranceaaltfel.ro

---