Sindromul „tătucului” la români
El păleşte în faţa discursului grotesc al altor competitori şi, aşa cum s-a demonstrat în campaniile electorale anterioare, aceştia din urmă vor ieşi învingători. Un politician precum Traian Băsescu a câştigat simpatia românilor tocmai datorită faptului că şi-a coborât discursul, mai ales în campaniile electorale, sub limita rezonabilului, asta aducându-i multă simpatie în rândul unui important segment electoral. Acelaşi lucru îl face acum Victor Ponta care îşi încheie discursurile electorale prin judeţele ţării cu sintagma "puşcărie", şi alte elemente care prind rapid şi sigur la români, mai mult decât demonstraţiile elevate despre mentalităţi sau alte asemenea analize profunde ale celorlalţi candidaţi.
Ce este de făcut? Dreapta orbecăie printre orgolii. Fiecare candidat al ei se crede îndreptăţit să fie cel ales... Hai să privim tot în istorie! Românii, în marea lor majoritate, nu s-au vindecat încă de sindromul "tătucului". Ei aşteaptă apariţia unui nou „tătuc” după plecarea lui Traian Băsescu. Care va fi acesta? Aşteptăm tătucul de dreapta? Deocamdată, românii şi-au identificat un tătuc mai mic, tot de stânga, cu oarece perspectivă din punctul lor de vedere, aici referindu-mă la Victor Ponta. Şansa ca dreapta să scoată din mânecă un tătuc pe placul românilor care să-l bată în alegeri pe Victor Ponta este prea puţin vizibilă. Viitorul se prefigurează, aşa cum a mai fost: românii vor primi praf în ochi, preferând să meargă mai departe alimentaţi cu iluzia promisiunilor în mare parte mincinoase. Se hrănesc iarăşi cu speranţa că va fi mai bine, aşa cum au sperat atunci când au adus USL-ul la putere. Numai că au luat atâtea plase electorale, încât astăzi par mai descumpăniţi ca niciodată. Niciun candidat nu iese în evidenţă cu ceva, Ponta beneficiind deocamdată de supremaţie în sondaje datorită unor măsuri economice ale guvernului, ale căror rezultate bune se văd în statistici şi recunoaşteri internaţionale, dar şi inerţiei electorale ce vine din speranţele pe care le-au avut românii când au votat, de acum defunctul USL.
Ce fel de candidat aştept eu la funcţia de Preşedinte al României? Aştept un prezidenţiabil care să vină cu un mare proiect realizabil pentru această ţară, cu puncte clare ale intenţiei sale, pe înţelesul românilor, din care să rezulte preocuparea concretă pentru un nivel de trai, cât de cât mai bun. Deocamdată, avem prezidenţiabili capabili doar de lamentări permanente, cu acuzaţii interminabile, îndreptate spre cei care au condus ţara până la ei. Vreau un candidat care să se poată detaşa de aceste intrigi mărunte şi cu forţa de a se ridica deasupra, prin luciditate şi bună-credinţă, nu prin acuze şi atacuri. Un preşedinte care să vadă partea bună a lucrurilor, care să se angajeze că va continua ce s-a făcut bun până la el şi nu va demola tot, din orgolii prosteşti. Adică, un optimist care să poată sta la masă cu orice politician, indiferent de partid. Unul care, cu aceeaşi demnitate, să ne vorbească despre prezent şi viitor...
Unde este acest tip de candidat care să ne insufle siguranţa că este al tuturor românilor? Un om în care să întrevedem speranţa că este capabil să accepte diversitatea în unitate şi care să pună, cu adevărat, interesul naţional înaintea tuturor celorlalte interese?
Deocamdată, un astfel de candidat se pare că nu este la orizont. Iar dacă acesta nu se va ivi până la momentul alegerilor prezidenţiale, vom fi iarăşi nevoiţi să alegem dintre mediocrităţi, pe unul pe care românii îl percep mai „tătuc” decât celălalt, fără vreo legătură cu valorile morale indispensabile persoanei care va ocupa cea mai înaltă funcţie în stat.
Gheorghiţă MOCANU