Opinii

Profesorul Vasile Lefter îşi lansează cartea "Cu ochii în patru"

Silvia Vrînceanu Nichita
19 mai 2014 3196 vizualizări
Publicistul Vasile Lefter, profesor de limba romană şi preşedinte al Centrului de Deschidere Hispanică „Espaňa” din Vrancea, îşi lansează astăzi un nou volum, al patrulea, intitulat "Cu ochii în patru", o carte despre realităţile în care trăim văzute prin ochii unui om al cetăţii.

În volumul apărut la Editura ATEC au fost cuprinse zeci de tablete pe care profesorul Lefter le-a publicat la rubrica "Opinii", în Ziarul de Vrancea, cu care colaborează de mai bine de doi ani, dar şi în revista "Luceafărul" din Botoşani. Evenimentul are loc de la ora 18.00, în sala mică a Ateneului Popular, în prezenţa prietenilor şi colaboratorilor. Profesorul Ion Grigore Cherciu de la Liceul de Arte "Gheorghe Tattarescu" va prezenta vrancenilor ineditul volum. Aşa cum spune şi autorul, "Cu ochii în patru" este o carte vie, în care cititorul descoperă pas cu pas curgerea vieţii pe plaiuri mioritice şi care "îşi va striga singură dreptul de a fi luată în seamă". Pamflete, cronici, medalioane, proze scurte se armonizează conform principiului unităţii contrariilor. Silvia Vrînceanu Nichita, redactorul şef al Ziarului de Vrancea, semnează postfaţa acestui volum, în vreme ce omologul ei de la Botoşani, Georgică Manole, redactorul şef de la revista Luceafărul, semnează prefaţa. "Două publicaţii mi-au dat aripi şi apă la moară prin spaţiul editorial oferit cu generozitate: "Ziarul de Vrancea" şi "Luceafărul" de Botoşani, un cotidian de informaţie şi o revistă de cultură cu deschidere naţională. Pentru ambele publicaţii vreau să relev onestitatea gazetărească, respectul pentru ziarist, deschiderea la inovaţie. Niciodată, nimeni nu a cenzurat textele trimise nici măcar cu o virgulă. Fără cele două publicaţii, această carte nu ar fi avut prospeţimea, sarea şi piperul fără de care nu se poate face gazetărie.", scrie Vasile Lefter în "Notele de autor". Cei care vor să primească volumul cu autograf sunt invitaţi astă-seară la Ateneul Popular, unde se anunţă o seară cu surprize muzicale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, acum 3623 zile, 33 minute, 59 secunde
Felicitari!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.