Opinii

Jurassic Park

Ziarul de Vrancea
13 apr 2014 2170 vizualizări
Pe marea scenă politică de la Bucureşti se perindă în ultimul timp mulţi politicieni de prim-plan al căror nume se leagă într-un fel sau altul de Vrancea. O fi Focşaniul un soi de Oxford al Angliei şi noi nu ştim?

 Ce teme cu acoperire naţională au plecat de aici încat doar lideri locali, de-ai noştri, să le poată aborda? Ce ferment, ce emulaţie, ce combustibil intelectual pune în mişcare “maşina” ce scoate lideri pe bandă rulantă? Care o fi secretul ce îi pune în valoare şi pe care unii dintre noi nu îl văd? Să aibă ei statura politică a unui Barbu Ştefănescu Delavrancea, a unui Simion Mehedinţi sau a lui Duiliu Zamfirescu şi noi să nu realizăm şansa de fi contemporani cu ei? Cum un judeţ aflat în coada tuturor clasamentelor la orice indici de dezvoltare să fie fruncea politică? Cu ce ne-au caştigat ei încrederea? Să descurcăm cateva iţe…

Mai întai au strălucit pe bolta politicească, drapaţi în falduri oranj, miniştrii Sorina Plăcintă şi Răzvan Mustea. S-au înscris în PDL în 2008, au pus banul pe masă, au încălecat pe şaua calului caştigător- Băsescu- au devenit imediat parlamentari, porţile Guvernului le-au fost larg deschise, au păşit cu încredere înăuntru. Prea multe nu mai sunt de zis. Poveşti de succes, cariere de poveste. Vrancea, doi miniştri plini, competenţă… performanţă, ce mai la deal la vale. Ba chiar, "Răzvănel, băiatul lu tata", mai avea doar un pas pană la mult ravnitul post de prim-ministru ca naş de mezină prezidenţială, dar deh, s-a ratat de puţin. Nu au mai candidat în 2012 preferand o retragere glorioasă direct în cărţile de istorie. Au mai cartit unii, alţii că au uitat pe loc de plaiul local şi au guvernat îndeobşte pentru ei, dar a intrat la “şi altele…”. Nu mai pui că încă mai sunt soldaţi portocalii care visează cu ochii deschişi la o reîntoarcere în partid a celor doi, ceva în genul Napoleon de pe insula Elba dar, în cazul nostru, fără Waterloo-ul de rigoare. Nu ştiu sărmanii că visele soldaţilor îşi găsesc sfîrşitul pe campurile de luptă ale bătăliilor politice. Cu ei cu tot, la pachet.

După văpaia portocalie a urmat explozia roşiaticei Gran Armada psd-iste. O nouă garnitură vrancenească a luat locul, la varful puterii centrale, celei vechi. Marian Oprişan a devenit şef peste şefii judeţelor, baronul baronilor, preşedintele tuturor preşedinţilor de consilii judeţene din ţară. Miron Mitrea este vice la Camera Deputaţilor, Cristian Dumitrescu este vice la Senat. Senatorul Petru Filip e preşedinte de ditamai Comisie de Politică Externă la Senat, un fel de John Kerry în variantă mioritică. Nica Ciprian, vice de jure, conduce de facto Comisia Juridică la Cameră, iar Angel Tîlvăr pe cea de Învăţămînt, Ştiinţă,Tineret şi Sport. O pleiadă de nume grele ce ar trebui să facă cinste unui locşor micuţ la scara istorico-geografică cum este Vrancea. Nu s-a mai cunoscut un asemenea condens de personalităţi raportat la unitate de timp pe metru pătrat la noi în judeţ.

Dacă te închipui călătorind în viitor ai putea să vezi cu alţi ochi tot ce ni se întamplă nouă astăzi. Istoria lucrează cu numere mari, amănuntele dispar, şi de aceea ce nouă azi ni se poate părea important, maine e posibil să nu mai aibă nici o relevanţă. Aşa se explică că peste ani poţi fi tentat să percepi Vrancea ca o pepinieră de mari oameni politici, ca o rampă de lansare pentru mulţi alţi “locotenenţi” care sunt consoderaţi astăzi lachei, yesmeni. Alternanţa la putere ar putea să pară ceva normal, o obişnuinţă firească a mecanismului democratic. O imagine emblematică pentru forţa şi starea democratică a judeţului ar cuprinde imaginea “după minştri portocalii întră în ring elita roşie de legislatori de stanga, însoţită de cohorta de secretari de stat”. Cazul Trăşculescu ar fi dovada că justiţia merge ca pe roate pe plaiurile noastre, nu-i aşa?

La o aşa arenă politică cu siguranţă trebuie să existe şi o solidă tribună a ideilor politice unde marii politiceni locali de anvergură naţională, să îşi exprime şi să îşi apere convingerile politice. Şi unde e dezbatere e şi argument, unde e argument e şi creaţie, e şi agora dară şi societate civilă… În concluzie, pe meleagurile noastre, fibra culturală, tumultul cetăţii, competiţia se presupun a fi la ele acasă, că sunt parte a vieţii noastre.
În schimb, dacă te plasezi în meandrele prezentului continuu, perspectiva ar putea să apară răsturnată întocmai cum o regăseşti focalizată în obiectivul banal al unui aparat foto oarecare. Iese la iveală astfel şi dezlegarea la nedumeririle interogative ridicate la începutul textului prin replica lămuritor-sclipitoare a actorului de curte baronală, dl Angel Tîlvăr care, autoîntrebandu-se retoric în ziarul de partid despre recenta stagiune teatrală de la Focşani, a recitat afectat precum dinozaurii epocii de aur din urmă cu un sfert de veac: “A fost un efort deosebit pe care preşedintele Marian Oprişan l-a făcut pentru a le reda focşănenilor şi vrâncenilor dreptul de a putea merge la teatru într-una din cele mai frumoase clădiri de acest gen din România”. Pe ale noastre meleaguri ridicarea în slăvi a superiorului de partid, oda, răman încă calea cea mai sigură şi la îndemană de afirmare. Cuvinte mişcătoare pornite din inimă, venite din partea cuiva care se prezintă ca profesor prin vocaţie, reformator al şcolii româneşti prin ocupaţie.
De aceea ar fi fost prea frumos ca prezentul să reflecte ceva de genul… Filipicele domnului Tîlvăr împotriva celor ce ţin învăţămantul prizonier unei mentalităţi retrograde şi neeuropene, se constituie în modele de elocvenţă, de susţinere a principiilor aflate la baza învăţăturii moderne.
O iniţiativă lăudabilă care ar vădi gratitudine, la mare preţuire şi de glorioasă tradiţie la noi la giudeţ, ar putea fi ca de exemplu şcoala unde a predat distinsul domn să îi poarte numele. Foncţia se cere musai răsplătită. În loc de Liceul Pedagogic Spiru Haret nu ar da mai bine Liceul Pedagogic Angel Tîlvăr? Am repara de pe-acum viitoarea nedreptate ce s-ar produce nedand întaietate legiutorilor autothtoni. Dar Biblioteca Judeţeană Cristian Dumitrescu cum ar suna? Nu e de ras, toţi vor să îşi scrijelească numele pe cate ceva. Ultimul exemplu e un dicţionar cu scriitori locali…

Dan NICHITA

Dan Nichita este avocat şi scrie pe blogul http://vranceaaltfel.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.