Putin şi... Big Brother Obama
Această situaţie este un serios semnal de alarmă atat pentru NATO, cat şi pentru Comunitatea Europeană. Anexarea a fost un mare jaf istoric, chiar dacă Putin, drept argument pentru acţiunile sale, a trecut în revistă istoria Crimeei, despre care a spus că a fost dintotdeauna a Rusiei. Analiştii politici declară că dacă va continua acţiunile sale militare, Rusia riscă izolarea pe plan internaţional. Se pare că serviciile secrete occidentale au pierdut la scor meciul cu serviciile secrete Ruseşti. Fostul agent KGB, Putin, a folosit pentru ruperea Crimeei de la Ucraina, chiar alungarea de la putere a lui Viktor Ianukovici. Prin transformarea Tratatului de la Helsinki într-o simplă bucăţică de hartie, situaţia unor ţări din estul Europei devine nesigură, întorcandu-ne înapoi în istorie, la vrema Războiului Rece. SUA şi Occidentul l-au lăsat pe Putin să înţeleagă că se joacă cu mainile goale cu un cărbune încins, într-o Rusie care vrea să-şi impună condiţiile şi să-şi păstreze zonele de influenţă. Visa şi Mastercard au decis să se retragă şi să nu mai ofere servicii băncilor din Rusia. Nici ameninţarea cu unele sancţiuni economice nu este în măsură să clatine ambiţia de ţar a ursului rusesc. Sub ochii lui Obama şi a întregii lumi precum la o emisiune TV Big Brother), supermulţumit de imaginea Rusiei caştigată după Olimpiada de iarnă, Putin lăsa impresia că nu prea există ac de cojocul lui şi se aruncă fără niciun stres, în piscină, alături de tanăra patinatoare Irina Rodnina. Şi politicienii din Republica Moldovei declară că la Chişinău bate un vant rece dinspre est, în condiţiile în care aici democraţia este una destul de tanără. Dacă radiografiem marile interese ale marilor puteri se pare că, de fapt, dincolo de rivalităţi şi conflicte istorice, totul se întamplă pe o tablă de şah, unde joacă bogaţii şi săracii.
Pavel Constantin