Mircea Diaconu-viaţa ca filmul
Ce câştigă fiecare…
Omul politic Mircea Diaconu, om la 65 de ani, câştigă un salariu foarte bun, vreo 8.000 de EURO, pentru un post unde ar trebui să cunoşti măcar o limbă străină ( să faci şi tu măcar impresie ) şi să ai un oarece habar despre ce se întâmplă prin zonă. Domnul Mircea Diaconu, cu tot respectul pentru cariera dumnealui artistică, este un actor şi un „vorbăreţ” de vorbe la televizor. Că vor fi pe acolo, la Parlamentul European, sau au fost nişte neaveniţi şi mai mari nu ar trebui să ne încălzească cu nimic. Cred că avem pretenţia să ducem în Europa oameni de alt nivel decât EBA, CVT, Becali…
Antena 3, România TV, Victor Ponta îl folosesc pe Diaconu pentru un motiv foarte simplu: destructurarea PNL-ului şi scăderea în popularitate a lui Antonescu. De ce credeţi că cele două televiziuni îndeamnă oamenii să-l susţină pe actor? De ce credeţi că pesediştii s-au implicat în campania de semnături? Din dragoste pentru adevăr, pentru dreptate, pentru …Mircea Diaconu ca simplu cetăţean nedreptăţit?! N-aş crede…
Mircea Diaconu spune că luptă contra Sistemului. Eu cred că el este acum susţinut de Sistem, adică de echipa PSD, Voiculescu, Ghiţă, Oprea. Şi dacă în urma acestei colaborări obţine foloase materiale înseamnă că a ajuns chiar el în Sistem.
Mircea Diaconu nu vorbeşte de rău PNLul, însă îşi dă sigur seama că prezenţa fiicei sale la emisiunile lui Gâdea, unde se deplânge patetic ”trădarea” liberalilor şi se caută motivaţiile ascunse ale lui Antonescu pentru această „trădare”, face rău partidului şi omului care l-au susţinut multă vreme şi cărora le datorează cariera politică. Ştie, în ultimă instanţă, că acceptând explicit susţinerea televiziunilor de partid apropiate de PSD loveşte în Antonescu şi PNL. Nu mi se pare corectă atitudinea.
Mai există un mesaj subliminal al lui Ponta: veniţi, peneliştilor, lângă noi, părăsiţi-l pe Antonescu, noi facem scut contra Justiţiei, noi vă apărăm de ea!
Se spune că ANI l-a condamnat pe Mircea Diaconu. Fals. Curtea de Apel Bucureşti, Curtea Supremă şi Curtea Constituţională i-au constatat incompatibilitatea găsită de ANI şi i-au interzis acestuia nişte drepturi. Justiţia a decis şi a judecat în urma unor legi date de Parlament şi Ordonanţe date de Guvern. Dacă ele sunt corecte, morale, echitabile nu mai este treaba Justiţiei ci a organului legiutor.
Sunt voci care-l aseamănă pe Diaconu cu Arafat. Din păcate pentru el cazul său nu seamănă deloc cu cazul lui Arafat. Diferenţă de stil, diferenţă de scop, diferenţă de atacator….
Unul este un medic ce a refuzat un post de ministru şi care a ajuns Secretar de Stat exclusiv pe baza meritelor profesionale, celălalt este doar „un actor grabit, care spune replica si-apoi a plecat zambind”… la Parlamentul European. Ajuns acolo, e drept, tot pe baza meritelor profesionale… cele de actor!
Românul e milos şi politicianul o ştie. El mai ştie şi replica lui Pepe, maestrul manipulării: ” Vă e milă?… V-am luat banii!”. Politicianul doar o potriveşte: „Vă e milă?…V-am luat votul!"
Rareş CHINESCU