"Povestea" Gică Popescu
Sunt oameni care cred sincer că Gică Popescu ar trebui graţiat, nu contest evidenţa aceasta, dar…
Dar care să fie povestea? Povestea, la modul general, este despre viaţa şi destinul tragic al unor oameni cinstiţi ce sunt urmăriţi, ascultaţi, terorizaţi, arestaţi, încarceraţi, de multe ori fără probe, de către o justiţie politizată, o adevărată Frăţie ocultă a răului formată din procurori şi judecători conduşi de …ştim noi cine…Preşedintele Cap de Mort… Cel-Al-Cărui-Nume-Nu-Trebuie-Pronunţat…
După cum se vede, suntem în plin roman, în plină dramă existenţială. Mai, mai că cetăţeanului i se face milă de soarta politicienilor şi le-ar da de pomană o superimunitate, o graţiere, o amnistie, un vot.
Ce urmărim acum cu graţierea lui Gică Popescu nu este altceva decât un alt episod al poveştii ce este menită să stoarcă lacrimi „victimei”, ce doreşte să sensibilizeze clientul, donatorul.
Priviţi ingredientele: dacă până şi un fotbalist renumit, iubit, respectat, este condamnat pe nedrept (chiar şi după ce a plătit prejudiciul făcut, evident, dintr-o regretabilă eroare), ce să mai spunem de noi, care suntem vânaţi cu precădere? Prin mass-media de partid se mai aruncă aşa, din greşeală, că justiţia băsistă l-a arestat pe Gică al nostru şi …gata înduioşarea!
Românul e milos. Şi politicianul o ştie. El ştie şi replica lui Pepe, maestrul manipulării:” Vă e milă?… V-am luat banii!”. Politicianul doar o potriveşte: „Vă e milă?…V-am luat votul! Ne-am tras superimunitate! Şi graţiere! Şi amnistie!”
Aşa că dacă poporul plânge, să plângem împreună cu el; dacă nu plânge, îl vom face să plângă; iar dacă Băsescu nu-l graţiază, să îndeplinim dorinţele poporului şi să dăm o lege de graţiere pentru Popescu! N-o fi cu supărare acum dac-o facem niţel mai laxă, să mai putem graţia şi niscavai cazuri sociale izolate, grave, alese precis şi la întâmplare. Şi ca să preîntâmpinăm alte abuzuri, ne tragem şi imunitate mărită.
Dar care o fi povestea adevărată şi nu cea romanţată, pentru public, cine este cu adevărat Gică Popescu, omul de afaceri condamnat şi nu fotbalistul adulat? Să încercăm să ne folosim puţin logica şi bunul simţ, departe de lumea dezlănţuită a massmediei.
1. Văd pe la televiziunile de partid că toate discuţiile lacrimogene pe acest subiect sunt însoţite de imagini cu Popescu în acţiune pe terenul de fotbal, dând gol, deposedând, pasând, ascultând imnul României, căpitan al Barcelonei…Alo, fraţilor, judecătorii nu l-au condamnat pe fotbalistul Popescu pentru vreo ratare cu poarta goală, ci pe afaceristul Popescu, şi nu pentru că „a uitat” să dea un impozit de vreo câteva sute de mii de EURO, ci pentru că a încercat, ca membru al unui grup infracţional organizat, să facă să dispară 900.000 de EURO.
2. Ni se spune că trebuie graţiat deoarece este cunoscut în toată lumea, mai mult decât orice politician. Ei da, după ce că toată Europa ne ştie după furturi şi cerşetorie, uite că şi marele nostru simbol trage-n bară, cunoscut acum ca hoţ în toată lumea, certificând, dacă vreţi, percepţia Occidentului despre noi: păi dacă şi el, ditamai fost căpitan al naţionalei şi al Barcelonei., încalcă legea, ce pretenţii să mai avem de la ceilalţi români?!
Faptul că-i cunoscut în toată lumea, că a fost căpitan, că ne-a reprezentat de atâtea ori constituie după mine circumstanţe agravante, nu atenuante.
3. Care este exemplul dat dacă este graţiat? Că unii sunt mai presus decât legea? În lungul nostru drum către civilizaţia pe care ne-o dorim asemenea momente sunt ca nişte borne. Condamnarea unuia care a furat o găină de foame n-are efect social prea mare.
4. Nu vă deranjează puţin faptul că „Naşul” Mircea Sandu îl susţinea pe Popescu la şefia FRF? Gândiţi-vă că Sandu a pierdut postul pentru că a acceptat să NU candideze. Dar ca să NU candideze, să accepte să devină doar preşedinte de…onoare, a pus nişte condiţii uluitoare: salariu exorbitant, un întreg etaj al clădirii pentru el, diurne, hoteluri de 5 stele, limuzină, secretară, ce mai, şi-a păstrat de fapt toate privilegiile. Culmea, acceptate de membrii FRF! Te întrebi, ca om normal la cap, dacă funcţia de preşedinte se câştigă prin ALEGERI, nu era mai simplu să scapi de el nevotându-l decât să te umileşti în faţa lui acceptându-i toate condiţiile?! Cu alte cuvinte, pare că dacă Mircea Sandu ar fi candidat electorii ar fi fost nevoiţi să-l aleagă iar preşedinte. De ce?! Sunt şantajabili? Păi nu sună a Mafie?
Şi acest „Naş” îl dorea pe Gică Popescu urmaşul său. Adică îl vedeaţi voi pe Carlo Gambino, mare şef Cosa Nostra, cedându-i puterea Măicuţei Tereza? Să fim serioşi…
5. De ce să fie eliberat el şi nu altul? De ce este mai important să joci fotbal la nivel înalt decât Adrian Năstase, de exemplu, care scrie cărţi, în plus mai este şi cunoscut în toată lumea? Dar de ce să nu fie graţiat Becali, care are grijă de sufletul românilor, al neamului, care a zidit şi ajutat biserici, ortodoxia în general? Dar un chirurg bun, dar cam hoţ, ce facem cu el? Ca să nu mai spunem de mine, Rareş Chinescu, care azi abia m-am stăpânit să nu-l "omor" în bătaie pe unul care pusese abuziv maşina pe loc de handicapat! Asta înseamnă că dacă am făcut marele efort să mă stăpânesc i-am salvat de fapt viaţa, nu? Păi o viaţă de om nu-i mai importantă decât toate meciurile de fotbal trecute şi viitoare? Merit şi eu dacă, Doamne fereşte, cad pe bec, adică dacă mă prind atunci când fac premeditat o ilegalitate, puţină clemenţă? Am salvat un om de la moarte, totuşi…
Rareş Chinescu scrie şi pe blogul hanulmuschetarilor.wordpress.com