Opinii

Autismul generalizat şi alte boli cronice ale sufletului romanesc

Paul SPIRESCU
10 feb 2014 1730 vizualizări
De câte ori ţara aceasta este ameninţată să ajungă în prăpastie, din cauza prostiei şi jafului la drumul mare al unora sau altora, de orice culoare politică, aceştia sunt totuşi suficient de abili încât să inventeze un alt pericol, de obicei câte o boală devastatoare care, chipurile, ar ameninţa să pătrundă, iar apoi chiar să se generalizeze.

Mai întâi a fost gripa aviară, apoi cea porcină, şi am putut constata cu toţii că amândouă nu au însemnat nimic altceva decât o uriaşă cacialma politică, având în principal două scopuri imediate: distragerea atenţiei de la adevăratele probleme şi umplerea conturilor şi a buzunarelor proprii.
      Acum mai bine de trei ani eram anunţaţi din ce în ce mai apăsat că la graniţele ţării pândeşte şi abia aşteaptă să ne viziteze un alt duşman: poliomielita. Numai că, exact ca în povestea aceea cu ciobanul strigând venirea lupului la stână, deja nu prea mai credea nimeni, chiar dacă, doamne fereşte, de data aceea s-ar fi putut să fie chiar adevărat.
         Să nu uităm că zvonul cu pericolul poliomielitei venea exact în momentul în care preşedintele – premier punea la cale una dintre cele mai „revoluţionare” măsuri de înfometare a poporului român, până acum şi aşa  înfometat la limită, mulţumită aberantei politici portocalii: reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor, la care se mai adaugaseră amputări drastice ale tuturor celorlalte posibile venituri, menite să mai îndulcească atât cât s-ar fi putut gradul de suportabilitate a acestei situaţii dezastruoase prin care treceam.
  Să mai reţinem şi faptul că, de data aceea, zvonul, care în condiţii normale ar fi trebuit să fie chiar alarmant, aproape că a trecut neobservat: pe lângă dezastrul prin care treceam, poliomielita a început să pară la fel de neînsemnată ca o bătătură la degetul unui picior.
  Ca, de altfel, şi adevăratele şi mult mai profundele boli, deja cronicizate, şi generalizate la scara întregii societăţi: dezamăgirea, dezolarea, nepăsarea, pasivitatea şi încremenirea în proiect, infatuarea şi minciuna; izvorâte de undeva de sus, de foarte sus, ele au coborât pe nesimţite în sufletele şi în comportamentele noastre ale tuturor, ne-au atacat toate organele, ni le-au adus în stare de semi-putrefacţie , astfel încât nici cei mai optimişti dintre noi aproape că nu mai întrezărim vreo şansă de vindecare.
    Dezamăgirea şi chiar dezolarea au ajuns deja, într-un fel, însemnele distinctive ale oricărui român de bun simţ, obişnuit să trăiască numai din roadele muncii sale, chiar şi acestea înjumătăţite şi scurse în conturile celor cocoţaţi (e drept, cu voia noastră!) în funcţiile puterii. Dintr-o ipotetică armată de oameni adunaţi la un loc de prin toate colţurile Europei, poţi identifica simplu pe aceia care trăiesc în România : după cutele care le brăzdează chipul lipsit de zâmbet, după privirea întunecată, mohorâtă, după limbajul aproape monosilabic, după mişcările lipsite de vlagă. Sunt oameni care parcă s-ar fi întors de curând din mormânt, sau care abia aşteaptă să plece mai repede acolo. Oameni care nu arată în nici un fel că ar fi fost tineri vreodată, oameni fără copilărie şi fără tinereţe, pentru că tinereţea şi copilăria lor s-au scurs într-un soi de slalom bezmetic printre minciunile, promisiunile deşarte şi fabulaţiile politicienilor.
     Am devenit pasivi, nepăsători la tot ce ni se întâmplă nouă şi semenilor noştri, căci dacă ţi-au fost ucise cu bună-ştiinţă până şi cele mai  elementare speranţe, până la urmă întregul tău suflet se transformă într-o plagă sângerândă, fără de viaţă.
      Am învăţat să minţim, mai întâi acea, chipurile, nevinovată minciună de apărare, folosită pentru a ne menţine serviciile, ori pentru a accede la o funcţie pe care credem că o merităm, dar ni se refuză din raţiuni întotdeauna oculte, apoi minciuna a început treptat să ne placă, folosind-o chiar şi atunci când ea nu ne mai aducea absolut nici un folos, pur şi simplu minciuna din plăcerea de a minţi, mai gravă şi mai lipsită de speranţă decât toate celelalte. Am ajuns să ne minţim unii pe alţii, gândind că astfel, prin minciună, ne dobândim superioritatea, prin raportarea la o ipotetică naivitate a celor care s-ar putea să ne creadă.
  Ce să mai vorbim despre umilinţă? Am ajuns atât de jos, încât, nu numai că ne lăsăm să fim umiliţi, dar chiar, prin propriul nostru comportament, parcă i-am invita, i-am ruga pe alţii să ne umilească, mulţumindu-ne cu bucuria ieftină de a umili şi noi pe alţii, atunci când ni se iveşte ocazia. Nu iertăm pe nimeni, ştiind că, la rândul nostru, nu suntem iertaţi de nimeni.
   Am ajuns un popor de autişti, fiecare este interesat numai de propria sa persoană. Persoana celuilalt ne mai interesează doar în măsura în care poate fi folosită în calitate de bun personal. Ne jucăm, precum copiii de doi – trei ani, numai unii lângă alţii, niciodată unii cu alţii. Boală neîngăduit de molipsitoare, autismul s-a extins de la clasa politică, molipsindu-ne pe toţi. Oare ce remediu, ce vaccin, ce medicamente ne-ar mai putea salva?



Paul SPIRESCU

 

 

La cererea autorului, comentariile la acet material au fost dezactivate. Asteptam opiniile dvs pe adresa redactia@ziaruldevrancea.ro iar acestea vor ajunge prin intermediul redactiei la profesorul Paul Spirescu. Va multumim!

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.