Opinii

VIDEO!!!Jurnalul lui Emanuel Tanjală şi rosturile comunicării

Ziarul de Vrancea
5 feb 2014 1733 vizualizări
Zilele trecute (18 ian. 2014) s-au desfăşurat la "Ateneul Popular” din Focşani, două activităţi culturale de înaltă clasă, cum puţine s-au văzut în ultimul timp în oraşul de pe Milcov: aniversarea a 17 ani de la fondarea Ziarului de Vrancea şi lansarea lucrării "Emanuel Tânjală – Jurnalul unui fotograf”.

Aceste gânduri şi reflecţii au fost puse pe hârtie imediat, dar le-am lăsat la "dospit”, de ce nu, să văd ce rezonanţe vor avea în sufletul meu impresiile de "la cald”, dar mai ales, să văd cum au primit concetăţenii noştri aceste evenimente.
Chiar dacă aniversarea Ziarului de Vrancea intră în rândul acţiunilor ocazionale şi am fi tentaţi să o considerăm o activitate conjuncturală, de "raport”, cum e şi firesc în asemenea situaţii, constatăm cu plăcută surpriză că Ziarul de Vrancea, care are ochi şi pentru fenomenul cultural vrâncean pe care-l promovează în paginile sale, a avut fericita inspiraţie ca să ne ofere şi o întâlnire cu o mare personalitate vrânceană, de înălţime artistică naţională, consacrată în străinătate prin opera sa, deci putem spune fără să greşim - o dimensiune internaţională.
Am simţit la această întâlnire, adevărata solidaritate vrânceană. Am simţit o mare bucurie văzând mulţi, foarte mulţi oameni de "acasă” - de la Colacu, Valea Sării, din Vrancea Arhaică -, emoţionaţi de faptul că unul de-ai lor, în tot timpul cât a fost plecat, a fost de fapt tot aici, dând la iveală icoane ale ţăranului român, la care nu ne gândim decât în preajma alegerilor, ca să le furăm votul, sau cu ocazia unor activităţi aniversare pompieristice, dar cu gândul tot la votul ce va să vină.
Am ascultat cu atenţie spovedania fiului plecat peste mări şi ţări - dar nu rătăcitor - şi reîntors la obârşie. Am simţit vibraţia interioară atât în cuvântul rostit, cât şi în fotografii foton - lumină; grafos - scriereţ, scriere cu lumină - comunicare vizuală. Am simţit din comunicarea verbală - cuvântul rostit -, că fiul n-a fost niciodată plecat, că autorul este un adevărat artist, care converteşte lumea văzută, în emoţie vizuală, apoi o aduce prin cuvinte, la înţelegerea celui care are răgazul şi vocaţia "ascultării”. Afirmăm acest lucru pentru că omul învaţă să vorbească în doi ani, dar nu învaţă să "asculte”, toată viaţa.
Emanuel Tânjală ne pune în faţă două tipuri de comunicare artistică: verbală şi plastică.
Oricât ar părea de ciudat, comunicările: plastică, muzicală, cinematografică etc., pentru a ajunge la sufletul receptorului se sprijină pe comunicarea verbală care "traduce”, prin cuvânt emoţia şi sensurile operei respective. Cum ar fi ajuns la sufletul nostru opera lui Brâncuşi, dacă nu era "botezată” şi prin cuvânt: Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii, Poarta sărutului etc.
Jurnalul lui Emanuel Tânjală este o operă care ne propune o multiplă grilă de decriptare: verbală, vizuală, la care am adăuga: comunicarea cinematografică, publicistică, ştiinţifică, colocvială şi chiar comunicarea publică.
Jurnalul lui Emanuel Tânjală este în acelaşi timp, o lucrare artistică, dar şi cu puternice accente educative. Autorul ne prezintă "Golgota - Drumul Crucii”, pe care trebuia să-l parcurgă orice român care nu se supunea ucazurilor dictate de mai marii zilei.
"Eroismul” unor asemenea oameni, pentru că au fost mulţi în acele vremuri, constă în faptul că chiar dacă aveau o situaţie materială "bună”, iar printr-o simplă "formalitate - un pact cu diavolul” -, puteau să-şi îmbunătăţească statutul şi situaţia materială, românii din această stirpe au preferat să-şi rişte chiar viaţa, dar nu au făcut acest pact.
Jurnalul lui Emanuel Tânjală nu priveşte înapoi cu mânie, decât cu câteva ocazii, dar şi atunci când relevă unele nedreptăţi, nu condamnă cu mânie "proletară”, ci îmbie cititorul să asculte şi să judece. Ba mai mult, are tăria şi înălţimea morală să "aleagă” şi să aprecieze lucrurile şi oamenii "buni”, chiar dacă, personal, a avut de suferit şicane sau umilinţe.
Jurnalul lui Emanuel Tânjală este o operă literară, memorialistică, documentară, o lucrare în care autorul comunică verbal - prin scris sau comunică vizual - prin fotografie. Autorul simte şi transmite cititorului-privitor "relaţia dintre fotografie, pictură şi scris”. Fotografia sa este completată de scriitură şi invers: "Este o ceremonie a mâinilor neglijate, de multe ori un dans al lor, care modelează viaţa la ţară (…) Mâinile oamenilor de la ţară nu sunt agresive, nu arată cu degetul şi, deşi îşi pierd fineţea, rareori sunt violente” – un extraordinar poem vizual şi verbal al mâinilor, cum doar la Arghezi mai întâlnim.
Emanuel Tânjală nu priveşte înapoi cu mânie. Ştie, cu delicateţe, cu hotărâre şi intransigenţă să despartă apele, să despartă binele de rău. Atunci când dă la iveală întâmplări brutale chiar de coşmar, imediat le pune într-un echilibru cu altele pozitive. Adrian Păunescu era un trepăduş al lui Ceauşescu, dar "Cenaclul era un spectacol cu artişti foarte buni (…) înăuntru, tinerii erau aduşi la extaz, iar când ieşeau pe stradă redeveneau temători şi reţinuţi. Afară trăiau repetabila povară”. 
 Emanuel Tânjală, prin jurnalul său, este un artist al cuvântului, dar şi al imaginii, de un rafinament care surprinde deopotrivă atât pe fotograf cât şi pe literat. Iată cum prezintă - alături de o suită de fotografii de excepţie -, pe maestrul Sergiu Celibidache:  "Un om blajin, dur, calm, războinic şi melancolic, când vorbea despre Enescu şi Brahms (…) vulcanic, exuberant, despotic ori relaxat, o apariţie fabuloasă, un titan al muzicii”.
Am citit Jurnalul în întregime, cu nesaţul celui care ia în mână un roman de aventuri şi care urmăreşte evoluţia personajului îndrăgit sau angajat într-o cursă contracronometru, l-am lecturat şi selectiv şi am găsit în această carte sufletul rămas curat al românului, ieşit din noaptea cumplită a "epocii de aur”, care nu face caz de dizidenţă, cum fac unii, cu toate că au lins papucii stăpânilor roşii.
Oricât am căutat, nu am găsit accente extremiste şi gânduri de răzbunare, încât sunt tot mai stupefiat de starea şi dihonia care sălăşluieşte azi în sufletul nostru - mai ales în comentariile făcute sub pavăza anonimatului -, răutatea cu care vorbim sau ne manifestăm unii faţă de alţii.
 Dă-ne, Doamne, gândul cel bun şi puţină omenie!


Costică NEAGU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Emo Schuschnig, acum 2587 zile, 6 ore, 46 minute, 54 secunde
Jos päläria in fatä de Emanuel Tänjala
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.