Si italieniisint romani
O reminiscenta din mentalul comunist care inca face ravagii printre noi, cei ramasi acasa, este detasarea, neasumarea responsabilitatii fata de evenimente care ar trebui sa ne priveasca direct. Toate caracteristicile ce ne definesc le recunoastem cu greu aici, la noi in tara, pentru ca ne-am obisnuit cu ele si reprezinta pentru noi normalul, cotidianul. Dar ele ies cel mai bine in evidenta atunci cind intra in relatie cu valorile unei alte societati, in cazul de fata cea italiana. Si constatam ca buna parere pe care o avem despre noi sufera in oglinda italiana o metamorfoza subita. Din mindria tantosa de a fi roman nu mai gasim acolo decit ura sau poate doar antipatia unei populatii care ne priveste nu ca frati de singe latin, ci ca niste invadatori veniti sa ii fure, sa-i tilhareasca. O lume rurala, cu multe probleme de asimilare a oricaror norme de civilizatie aici, in Romania, a intrat intr-un conflict fatis cu lumea urbana, europeana, din Italia. E firesc ca din ciocnirea celor doua civilizatii sa iasa scintei. La starea aceasta s-a ajuns si din cauza tranzitiei nesfirsite ce nu a facut decit sa amplifice toate tarele lasate de comunism si, mai mult, sa le ridice la rang de valori: coruptie endemica, minciuna si tupeu, hotie si incompetenta. Acestea sint bolile care nu ne dau pace. Cind le vom privi in fata si le vom recunoaste, poate ca vom avea curajul sa incepem sa le tratam. Nu trebuie sa asteptam ca altii sa o faca in locul nostru. E o problema ce ne priveste pe fiecare in parte. In asta consta si diferenta dintre a spune si a face. Cel mai bine se vede la politicieni. Dar si noi, oamenii obisnuiti, de cite ori nu spunem: «cit de proaste mai sint drumurile noastre. Oricum, daca tot fura, macar sa le faca bune si sa tina nu doar un an». Dar citi dintre noi isi fac curat in fata casei sau in scara de bloc, citi nu arunca tigarile, guma sau ambalajele pe jos? Toti stim de problemele privind integrarea minoritatii rome dar si implicarea in rezolvarea acestora a fost aproape nula. Poate doar sa se puna mina pe niste fonduri care nu se regaseau decit in niste evidente contabile. Toti stim de drama copiilor ramasi acasa si crescuti fara parinti. Implicare? Zero. Sint zeci de mii de vrinceni in Roma, in Italia, care se tem sa mai vorbeasca romaneste pe strada in aceste zile. Nici un politician, nici un partid, nici o autoritate nu s-a interesat pina astazi de ei. Dar sintem mindri ca trimit anual miliarde de euro in tara si Romania se dezvolta cu ei. Iar noi ii asteptam cu drag in august acasa, scumpind legumele in piata sau incercind ca pe munca lor grea sa dam inca un tun imobiliar.