Combatem coruptia prin sistemul electoral?
Mă gindesc că ar fi mai potrivit să vorbim despre curătenie, standarde etice si despre rezistenta la coruptie. Deci, care sistem electoral face curătenie?
Presedintele lasă să se inteleagă că cel majoritar pur. Are dreptate doar partial. Pot să admit că un sistem electoral ceva mai limpede poate crea conditiile ca cei onesti să se remarce si să facă un pas in fată, să spună: eu sint onest si acum, fără lista de partid obligatorie, nu mai am de ce să defilez la pachet cu colegul meu care s-a imbogătit din afaceri cu statul. Va fi acesta cazul dominant sau măcar răspindit? Vor comite multi candidati acest act de trădare partinică? Mă indoiesc.
Cred că Presedintele Băsescu creează asteptări prea mari de la sistemul electoral. Dacă ar fi adevărat că anumite sisteme electorale favorizează coruptia si altele o descurajează, atunci ar trebuie să observăm lesne această legătură cauzală in statisticele internationale. Dar tările nordice au sisteme proportionale cu listă si un nivel de onestitate publică remarcabil. Politica din Suedia e mai putin zdruncinată de scandaluri de coruptie politică decit cea din Franta, care are exact sistemul majoritar dorit de Băsescu. Asa cum, ca să dăm un exemplu si din cealaltă parte, Mexicul are un sistem electoral mixt si coruptia face ravagii acolo.
Mi se poate răspunde că, indiferent de experienta altor tări, un sistem care permite responsabilizarea alesilor in fata alegătorilor ar putea face ca eliminarea coruptilor să fie mai usoară. E un argument bun, dar mai degrabă teoretic decit verificat in practică. Depinde de la caz la caz. Coruptii pot fi eliminati si de sus in jos, nu doar de jos in sus, si uneori e mai eficient. în practică, coruptii dispun de bani si de influentă si se pot face alesi in circumscriptii uninominale. si atunci chiar nu ii mai urnesti din loc, pentru că sint niste corupti cu legitimitate. în cazul sistemelor de listă poti avea sansa unui lider care să dorească lupta cu coruptia si atunci lucrurile chiar se miscă. Că o face din convingere sau ca să dea el personal bine la electorat nici nu contează, important este că partidul isi face curătenie. De pildă, Traian Băsescu a eliminat in 2004 după listele electorale ale PD niste oameni acuzati de Coalitia pentru un Parlament Curat. Cum spuneam, depinde de situatie.
Sfatul meu: nu investiti sentimental in sistemele de vot. Sint doar modalităti de a transforma voturile noastre in scaune parlamentare. Dacă veti spera că sistemul de vot schimbă o tară veti fi dezamăgiti. Mexicul nu seamănă cu Germania doar pentru că amindouă au sisteme mixte. Nici Romania nu seamănă cu Suedia pentru că au amindouă sisteme proportionale, cu liste. Asa cum sistemul electoral britanic lăsat mostenire in Ghana a dus la două partide dominante, dar asta nu inseamnă că ganezii trăiesc ca englezii.