Opinii

Vremea traseistilor

Corneliu Condurache
22 oct 2007 709 vizualizări
Pentru ca deja nu mai este vreun dubiu c-au cam intrat zilele-n sac in privinta alegerilor ce navalesc peste ele, prin mai toate partidele au inceput brusc a se observa preocupari care mai de care mai stringente si febrile pentru trezirea la viata de organizatie.

Oprisan si-a scos primarii la Bruxelles si-i gata sa organizeze o paranghelie in Piata Unirii din Focsani chiar in debutul campaniei electorale pentru europarlamentare, Sapunaru a dat startul competitiei interne pentru desemnarea candidatului la Primaria Focsani, iar Vraciu s-a hotarit ca trebuie negresit sa mai purceada la initierea unui alt rind de alegeri la organizatia aceluiasi municipiu resedinta de judet.

Pentru ca despre Oprisan am mai vorbit, sa vedem ce-ar fi de mentionat in cazul liberalilor si al democratilor.

Pai, iata ca in timp ce Sapunaru a anuntat cinci posibili candidati pentru scaunul lui Bacinschi, doi dintre ei nici n-au catadicsit sa vina-n fata presei pentru a-si confirma nominalizarea.

Acest amanunt, desi ar putea fi justificat prin nu putine argumente obiective, oricum ar fi ele prezentate si ambalate, intimplarea de vineri din conferinta de presa a liberalilor nu da grozav la imagine.

In plus, doi dintre cei prezenti s-au observat a fi lotul celor recent racolati de la alte partide, prin urmare usor de etichetat inca de la prima strigare, cum se spune, drept "traseisti".

La fel, in cazul alegerilor la organizatia Focsani a Partidului Democrat de ieri, unicul candidat si dovedit mai apoi dupa desfasurarea lucarilor conferintei si ales in functia de lider este fostul presedinte, pina nu de mult, al taranistilor din judet.

Sint posibile doua variante pentru curiozitati de acest gen.

Ori politicienii vrinceni cu potential demn de luat in calcul pentru functii importante sint o multime finita si singura metoda de a-i accesa este acea de a-i plimba de la un partid la altul, sau sefii PNL-ului si PD-ului local conducindu-si formatiunile doar pe parcursul sfirsiturilor de saptamina- in rest fiind parlamentari la Bucuresti -n-au cum sa aiba prea mult timp la dispozitie.

In scopul depistarii prin propria ograda a unor exemplare posedind caracteristici precum cele-n discutie cu cerere bunisoara pe piata politica-n perioada urmatoare.


P.S.Desigur, exista posibilitatea ca sositii din alte formatiuni despre care-i vorba sa fie atit de competitivi in bataliile politice ce-i asteapta, incit eticheta de "traseist" cu pricina sa nu constituie vreun handicap in evolutia lor; dar asta ramine de probat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.