Opinii

RAMANE CUM AM STABILIT

Alina Mungiu-Pippidi
8 oct 2007 587 vizualizări
Opinia generala; este ca principalul cîstigator al motiunii este PNL.Ca vechi votant al acestui partid, pe care l-am sprijiit chiar cînd Radu Cămpeanu l-a scos cu maiestrie din Parlament, abia aceasta victorie ma face sa cred ca nu vom mai putea salva nimic din PNL.

Desi, mai ales la nivelul doi, mai exista la liberali oameni care sint si competenti, si care nu sint corupti, nu ii vad bine daca se prelungeste starea asta de asediu in care fiecare luna la guvernare inseamna ca ne mai luptam un pic cu procuratura si mai dam vreo citeva legi special pentru amici, creind si pe viitor prilejuri de lupte cu procuratura. E o iluzie sa crezi ca poti ramine curat si cinstit daca iti vezi de treaba ta atunci cind esti inhamat alaturi de niste mafioti. Eu nu condamn deloc pe liberalii care nu l-au urmat pe Stolojan, sigur ca erau liberi sa vada altfel viitorul PNL, dar condamn pe cei care de acum inainte vor pune umarul la caruta scaparii colegilor de anchete de coruptie. Si asta ii asteapta. Cei care sint OK vor fi presati sa iasa public sa ii apere pe ceilalti, a caror credibilitate in a se plinge ca DNA face politie politica nu face doi bani. Unii vor rezista, cei care au si o meserie, altii, care nu au decit imaginea si partidul, vor ceda, devenind avocatii publici si chezasii aripii corupte. si asa se va contamina si ce a mai rsmas din PNL, nu mare lucru, dupa fratia cu Voiculescu, Verestoy si altii de aceeasi teapa cu ei. Partidul Democrat nu sta nici el pe roze, cu toate procentele din sondaje. El a ratat din nou sa faca dovada ca e un partid cu o inteligenta proprie. Comportamentul democratilor din mai incoace este extrem de stereotip si lipsit de orizont. Ideile lor, cind exista, par de import, ca a Doua Republica, o vana utopie care nu trezeste in electorat nici o scinteie. Daca au vreun plan cum sa se ridice din punct de vedere al resurselor umane la nivelul celor 40% din sondaje este unul atit de secret ca nimeni nu a aflat de el. Deocamdata traiesc din migratia a sute de primari mai mari si mai mici, cu mai mult sau mai putin caracter, dar un efort sa atraga, mai ales in provincie, o noua generatie de clasa mijlocie in politica nu am vazut si nu vad. Lista la europarlamentare e decenta in mare parte, dar obscura in totalitate. Continua strategia campaniei electorale vechi "Eu am venit la Primarie, ei merg acum la Parlament", in care popularitatea lui Basescu e taiata in bucati mici ca sa ajunga pentru acoperirea fiecarui candidat din PD. Si presedintele, si partidul traiesc mai departe din reflexe si imagine, fara nici o strategie de constructie a unui viitor partid principal de guvernare. Sloganurile scrise de agentii de publicitate nu pot tine loc de asemenea planuri si daca PD in continuare in loc sa dea cu capul in acelasi loc nu dezvolta si un plan B, va ramane un partid-apendice la presedintie, in loc sa fie un fel de tanc care sa duca steagul prezidential la victorie. Partidul Social Democrat e vazut ca un mare infrint, si Mircea Geoana considerat in mare pericol zilele astea. Dar nici asta nu e chiar asa. A avea numai citeva defectiuni la vot, si acelea de la niste perdanti care cert nu mai erau pe liste pentru Parlamentul viitor, de la Razvan la Alin Teodorescu nu e o mare nenorocire. Imi pare rau ca nu au fost mai multe canalii de dat afara ca se mai simplifica reforma partidului! PSD o fi pierdut un pic de prestigiu, dar nu prestigiul era problema lor. Problema lor a fost si ramine potentialul lor de alianta, mai clar, faptul ca nimeni nu are curaj sa se expuna cu ei ca aliati (pentru ca nu au convins lumea ca s-au reformat) si nu au sanse singuri sa cistige alegerile. Or, mie mi se pare ca potentialul lor de alianta a crescut, si cred ca de asta au si riscat ei motiunea asta, ca sa faca un pas mai aproape de PD. Si, la drept vorbind, l-au facut. Cu toata retinerea lui Basescu, data viitoarea se vor discuta mai ales conditiile, si nu oportunitatea unei aliante, deja acceptata. Desigur, dracu\' se ascunde in detalii, cum zic englezii. O alianta cu PNL ar fi mai simpla pentru PSD, si mai in sensul naturii. Ar fi o alianta contra anticoruptiei. închidem DNA, impartim tara si hai la guvernare! Dar poporului nu i-ar placea, asa un tirg nu se poate face pe fata, iar cel ascuns, de citeva luni incoace, a inceput si el sa se cam vada. Prin contrast, o coalitie postelectorala cu PD va fi cert construita pe o abandonare de catre PSD a celor aflati sub ancheta din partid, lucru la care nimeni nu poate obiecta. Asta face doua tabere in partid, cei care se stiu cu probleme mari, si cei fara. Dar fata de liberali mi se pare ca situatia celor "fara" e mult mai buna, sint mult mai puternici si vocali, si prestatia unor oameni pina acum stersi, ca Vasile Puscas, imi da chiar sperante. Cit lumea se agita la motiunea contra guvernului Tariceanu, Marton Arpad tinea un discurs contra Monicai Macovei. îti vine sa crezi ca el a ramas cu un episod de telenovela in urma, dar tine UDMR ca asta e episodul esential. Sa-i multumim ca ne-a aratat exact despre ce e vorba in toate aceste miscari politice - teama unora ca vor ajunge la puscarie pentru coruptie. Ce politica, ce ideologie, asta e miza si alta nu e!

In rest. nici opozitie, nici putere, nici majoritate, numai pusculita noastra din care guvernul arunca bani in toate directiile cu scopul sa o goleasca complet pina la alegeri. Se va mai relua pina atunci episodul asta de vreo trei ori, dar nu va lasati pacaliti, tot asta va fi, doar la alegeri e speranta de ceva nou.

Pina atunci, ramine cum am stabilit.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.