Patzachin si Mezamplasu"
Este ca in clip-ul acela publicitar: totul incepe in momentul in care il vezi, pe TVR 1, pe Ilie Nastase meditand, cu ochii pironiti in obiectul camerei. Asa-numitul "plan-cu-bust la vinovatie meditativa", care se poarta, pe ici "" pe colo, pe la colturi, prin gravurile-n ulei ale Renasterii, de pe vremea cand unul isi arata fruntea cu degetul, zambind cu subinteles, si dupa aceea au venit timpurile moderne, in care lumea ajunsese la concluzia ca este un laudaros, si mai bine si-ar baga mintile-n cap.
Dar sa ma intorc: femeia de serviciu il pune la punct pe Nastase, spunandu-i "domnu"â"¢ Tiriac", si trimitandu-l la locul lui. Aflam, de la acelasi functionar zelos, de sex feminin, al muzeului, ca medita cu ochii-ntr-un tablou, nu in gol / in obiectivul camerei. Si ca nu este primul care-i strica femeii "Mezamplasu"â"¢", ci inainte il prinsese si pe "Domnu"â"¢ Patzachin", cand s-a apucat sa faca genuflexiuni.
Patzachin, vanat de femeia de serviciu, alergandu-l prin muzeu, cu matura fluturand in aer, ca si Ilie Nastase, al carui nume nici ca mai conteaza, suntem ori putem deveni noi toti, in anumite circumstante.
Un exemplu bun este isteria molecular-mondena, cu accente ipocrit-aplaudative, creata in jurul filmului lui Cristi Puiu, "Moartea Domnului Lazarescu". Indiscutabil, avem de-a face cu un film bun. O descriere socanta, cu puternice accente de documentar, fara coloana sonora muzicala pe negativ, "pe sec", "naturalism filmic", a ororilor care se petrec in spitalele noastre. Actorii joaca excelent, se vede ca sunt in cunostinta de cauza cu aceasta realitate, crud redata, fara menajamente, atat de realistic, ca, dupa ce se termina filmul, iti trebuie un timp de relache, sa-ti revii din soc.
Sa o luam insa sistematic. Acest film este unul bun, dar nu este o capodopera. Nu este, de exemplu, "Apocalipsa acum" a lui Francis Ford Coppola, sau "Underground", al lui Emir Kusturica. As fi curios care ar fi parerea lui D. I. Suchianu despre acest film. Pe de alta parte, la cat de ignari suntem, valoarea acestui film a fost recunoscuta in tara dupa ce pelicula a fost descoperita de Occident.
Oameni de film si de mass-media care, inainte vreme, nici nu se uitau la cele patru-cinci cuvintele, "Cristi", "Puiu", "Moartea", "Domnului" si "Lazarescu", pentru ca asta nu le aducea bani in buzunare, acum, brusc, au devenit preocupati, la modul excesiv si enervant, de aceasta creatie, facand o gargara si un tam-tam disproportionate, in raport cu subiectul in sine, pentru ca asta le aduce bani in buzunare. Poftim? Despre cine este vorba? Fiecare se stie pe sine foarte bine.
Nici Occidentul nu este complet dezinteresat, atunci cand recunoaste valoarea acestui film. Exista o tematica romaneasca foarte restransa (Dracula, Hagi-fotbal, Nadia Comaneci si orfelinatele) care se vinde bine in lumea vest-europeana si aiurea. Tematica situatiei din spitalele romanesti este o excrescenta a temei orfelinatelor, care a inceput sa se toceasca, treptat, pe masura ce realitatea o contrazice. Occidentalul de rand se uita la filmul lui Cristi Puiu ca la un documentar cu aparente de film artistic, ceva in genul filmului "Rome", lansat de un canal specializat in documentare.
Este fenomenul invers la ceea ce se intampla cu unele filme care au devenit fictiune, pentru ca realizarea de documentare pe acele subiecte nu a fost acceptata de niciun producator.
Specialistul in filme se uita la "Moartea Domnului Lazarescu" ca la o marfa de vandut. Combinate, aceste doua tendinte au, in subsidiar, o puternica tenta de critica sociala la adresa unui establishment toxic, asa cum, de altfel, stau lucrurile.
Sa revenim acum la Nastase, Patzachin, femeia de serviciu si Mezamplas. Transformarea valorilor concrete in star-uri suprasimbolice de show ieftin nu este inventata acum de noi. Exista o versiune hip-hop la "Cneazul Igor" de Borodin. Nu exista oldie-goldie din anii "â"¢60 care sa nu fi fost umplut de sange, in ultimii 10 "" 15 ani. Culmea ironiei, de cantarete americane de rithm&bluess care stiu foarte multa muzica, au voci extraordinare si pe care, in afara scenei "oficiale" promovate global le-am auzit cantand jazz. Exemple: Irene Cara si Belinda Carlisle.
"Ei", occidentalii, au aceasta problema de mult. Sunt specialisti in asta. Face parte din criza lumii moderne. O spun mari ganditori, ca Baudrillard. Dar "ei" fac asta, avand in spate un background, o cultura si, in general, un sistem care functioneaza de decenii si, daca vorbim de SUA, cel putin de peste un secol. Au "anticorpi" mai multi si mai mari la propria lor boala.
Noi suntem total naivi. Nu avem "anticorpi" la problemele "lor", asa cum "ei", cand vin la noi si se plimba pe Calea Victoriei, sunt pacaliti in cinci minute, pe rand, de taximetrist, vanzatorul de tigari si madama de la fast-food. De aceea, "bolile" pe care le luam de la "ei" se manifesta, la noi, mai puternic, in forme monstruoase. Face americanul o buba, romanul face un furuncul cat un pepene. Asi teseste valorile francezul, de la Strasbourg pana-n Carcasonne? He-hei, le da in cap romanul, de s-au sinucis artistic, din 1990 si pana acum, 30 de romancieri, 15 poeti si 70 de muzicieni. Si, in general, in fiecare domeniu, pleiade intregi de valori, nu numai artistii.
Iar daca vom continua sa crestem in acelasi ritm de zorea pitica subnutrita, o sa-i ajungem din urma pe cei care ne importa aceste "boli" prin anul 3007.
