Opinii

File de istorie 24 Ianuarie 1859 - a 155-a aniversare Unirea Moldovei cu Ţara Romanească - Actul de naştere al Statului Naţional Roman

Ziarul de Vrancea
23 ian 2014 6872 vizualizări
ziua de 24 ianuarie 1859 este ziua de aur a istoriei romanilor din secolul al XIX-lea


Preliminariile Unirii din 1859
Motto: „Sine ira et studio” (Fără ură şi părtinire)

Unirea Ţărilor Romane înfăptuită de Mihai Viteazul în anul 1600, deşi a durat o scurtă perioadă de timp, a constituit un exemplu şi un ideal pentru generaţiile viitoare. În prima jumătate a sec. al XIX-lea personalitatea excepţională a lui Mihai Viteazul a devenit eroul preferat al istoricilor romantici şi îndeosebi a lui Nicolae Bălcescu, istoric şi mare patriot roman.
Ideea unirii Ţărilor Romane este menţionată în majoritatea memoriilor boiereşti adresate marilor puteri, Austria, Turcia şi Rusia, cu ocazia tratativelor pentru pace dintre aceste puteri, după războaiele austro-ruso-turce din sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea. Interesant este faptul că unul din aceste memorii a fost prezentat marilor puteri în timpul tratativelor de la Focşani, din 1772, pentru încheierea păcii după războiul ruso-turc dintre anii 1768-1774. Ideea unirii apare clar formulată în documentul „Act de unire şi independenţă”, elaborat în 1838 de către Ion Campineanu, conducătorul „Partidei naţionale” a boierimii liberale.
Revoluţia de la 1848-1849 a fost ocazia revoluţionarilor de a include în programele întocmite ideea unirii Moldovei cu Ţara Romanească, de exemplu în „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”, 12 mai 1848, Braşov, şi în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, august 1848, Cernăuţi. După înfrangerea revoluţiei, o parte din revoluţionari şi-au continuat activitatea în exil pentru realizarea obiectivelor revoluţiei, unirea Principatelor devenind o prioritate pentru aceştia. Activitatea lor s-a concretizat în memorii adresate marilor puteri, în înfiinţarea unor comitete şi asociaţii revoluţionare şi în editarea unor publicaţii prin care au transformat problema unirii Principatelor într-o problemă europeană.

Problema romanească - problemă europeană
Motto: „Dum spiro, spero” (Cat respir, sper)

Problema romanească, în esenţă problema unirii Principatelor, a devenit o problemă europeană datorită mai multor factori. În primul rand trebuie menţionată activitatea revoluţionarilor romani din emigraţie sprijinite de personalităţi de prestigiu ale culturii europene ca Jules Michelet, Edgar Quinet, I. A. Vaillant, H. Duprez şi alţii care au pledat cu căldură în favoarea cauzei romanilor. Un alt factor favorabil l-a constituit Războiul Crimeii dintre 1853-1856, în care s-a confruntat Rusia cu o coaliţie formată din Turcia, Franţa, Anglia şi Sardinia, încheiat cu înfrangerea Rusiei. Acest război, ca şi tratativele pentru încheierea păcii care i-au urmat au scos în evidenţă interesul major al marilor puteri pentru problema Dunării şi a gurilor sale de vărsare în Marea Neagră. Anglia şi Franţa urmăreau îndepărtarea Rusiei de la gurile Dunării, menţinerea integrităţii Imperiului Otoman şi considerau că unirea Principatelor ar fi necesară pentru a crea un stat puternic, care să împiedice tendinţele expansioniste ale Rusiei.
La Congresul de pace de la Paris din februarie-martie 1856 au ieşit în evidenţă interesele divergente ale marilor puteri şi poziţia celor 7 puteri faţă de unirea Principatelor. Unirea a fost sprijinită de Franţa, contele Walewski, ministrul său de externe, a cerut înfăptuirea unirii, de Rusia, urmată de Prusia şi Sardinia, dar Turcia şi Austria s-au opus cu înverşunare, iar Anglia a adoptat la început o atitudine mai degrabă ostilă. Prin Tratatul de pace încheiat la 18/30 martie 1856 erau cuprinse prevederi privind Principatele Romane: desfiinţarea protectoratului Rusiei asupra Principatelor care rămaneau sub suzeranitatea Turciei şi sub garanţia colectivă a marilor puteri; se hotăra convocarea unor adunări ad-hoc care să se pronunţe în problema unirii; se înapoiau Moldovei cele trei Judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail; se stabileşte libertatea de navigaţie pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre; înfiinţarea unei comisii din reprezentanţii marilor puteri care să cerceteze starea internă şi să facă propuneri cu privire la organizarea Principatelor.

Adunările ad-hoc din 1857
Motto: „Sine ira et studio” (Fără ură şi părtinire)

Alegerea deputaţilor ţărani în aceste adunări reprezentative poate fi considerată ca un început al democraţiei în istoria Romaniei moderne.

După congresul de la Paris din 1856, garanţia colectivă a marilor puteri a modificat în mod pozitiv statutul internaţional al Principatelor şi chiar scena politică internă. Profitand de acest lucru, revoluţionarii exilaţi au început să revină în ţară şi să participe la realizarea unirii în mod direct. Cei care luptau pentru unire, unioniştii, s-au organizat în Partida Naţională şi au constituit la Iaşi şi Bucureşti Comitete centrale ale unirii la începutul anului 1857, apoi au înfiinţat comitete locale ale unirii. Au editat publicaţii ca „Steaua Dunării”, „Timpul”, „Romania literară” şi „Romanul” care militau pentru unire.
În iunie 1856, în locul domnitorilor Barbu Ştirbei şi Grigore Ghica sunt numiţi drept caimacami - locţiitori de domni - în Moldova Toderiţă Balş, apoi Nicolae Vogoride (anti-unionişti) şi în Ţara Romanească Alexandru Ghica, favorabil unirii. Turcia, sprijinită de Austria, a încetat să împiedice alegerile libere pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei, folosindu-se de noul caimacam Nicolae Vogoride. Acesta a luat măsuri pentru falsificarea alegerilor din 19 iulie 1857, în speranţa că va deveni domn al Moldovei. Unioniştii au protestat energic pe langă marile puteri cerand anularea alegerilor şi organizarea de noi alegeri corecte iar Alexandru Ioan Cuza îşi dă demisia din postul de parcălab de Galaţi, devenind foarte cunoscut în Moldova. La sesizarea acestor nereguli Franţa, Rusia, Sardinia şi Prusia au cerut Turciei anularea alegerilor. Aceasta, susţinută de Anglia şi Austria, a refuzat. Pentru rezolvarea situaţiei, în iulie 1857 împăratul Napoleon al III-lea s-a întalnit cu regina Victoria a Angliei la Osborne (insula Wight, din canalul Manecii). Cei doi suverani ajung la un compromis prin care Anglia acceptă organizarea de noi alegeri în Moldova iar împăratul Franţei renunţă la susţinerea unirii depline a Principatelor sub un principe străin. Turcia a fost nevoită să accepte organizarea de noi alegeri în urma cărora victoria unioniştilor a fost deplină.
În Adunările ad-hoc erau reprezentate toate clasele sociale, inclusiv ţărănimea, avand caracterul unor adunări reprezentative. Cei mai cunoscuţi deputaţi ţărani au fost Mos Ion Roată din Judeţul Putna, comuna Cîmpuri, în Moldova şi Tănase Constantin în Ţara Romanească. Alegerea deputaţilor ţărani în aceste adunări reprezentative poate fi considerată ca un început al democraţiei în istoria Romaniei moderne.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857, iar la 7 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc de la Iaşi vota proiectul de rezoluţie prezentat de M. Kogălniceanu cu 81 de voturi pentru şi două voturi contra. Rezoluţia cuprindea: ”Cele dintai, cele mai mari, mai generale dorinţi ale ţării”:
1-respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor;
2-Unirea Principatelor Romane într-un singur stat numit Romania;
3-Prinţ străin, cu moştenirea Tronului ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărei moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
4-Neutralitatea pămantului Principatelor.
5-Puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări Obşteşti, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.
A doua zi la 9 octombrie 1857, o rezoluţie asemănătoare care cuprindea toate punctele rezoluţiei moldovene era votată în unanimitate şi în Adunarea ad-hoc de la Bucureşti. Ceea ce demonstrează deplina unitate de vederi a romanilor. Cele două rezoluţiii şi Raportul Comisiei europene sunt trimise celor şapte puteri. Reprezentanţii acestora s-au întrunit în cadrul Conferinţei de la Paris, între 10 mai şi 7 august 1858, unde au fost dezbătute aceste documente. Pe 7/19 august 1858 s-a semnat Convenţia de la Paris de către reprezentanţii marilor puteri care a devenit Constituţia Principatelor Unite, pană în anul 1864, înlocuind Regulamentele organice. Fără a ţine seama de cererile formulate de romani şi fiind o expresie a compromisului de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Angliei, Convenţia a adoptat unirea formală a Principatelor:
-acestea se organizau ca o uniune cu numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Romaneşti:
-fiecare urma să îşi aleagă un domn pe viaţă şi să aibă guverne şi adunări legiuitoare proprii;
-singurele instituţii comune erau: Comisia centrală cu sediul în Focşani, care să elaboreze legile de interes comun şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, ca instanţă judecătorească supremă, avand de asemenea sediul în Focşani, se stabilea aceeaşi organizare a Armatei, în fruntea căreia se afla un singur comandant suprem ales prin rotaţie din cele două principate:
- pentru alegerea domnilor se stabilea alegerea a două Adunări  elective pe baza votului cenzitar (votau doar cei care realizau un anumit venit şi plăteau impozit la stat. Convenţia cuprindea şi unele prevederi importante cum ar fi: egalitatea în faţa legilor şi a impozitelor; desfiinţarea privilegiilor şi rangurilor boiereşti; reglementarea relaţiilor dintre proprietari şi ţărani şi acordarea tuturor cetăţenilor dreptul de a fi aleşi în funcţii publice.
Cu toate lacunele sale, Convenţia de la Paris a creat condiţiile realizării unităţii romanilor. Faptul că nu se specifică în Convenţii obligaţia ca cei doi domni să fie diferiţi ca persoană, oferea posibilitatea de a se face primul pas major către unificarea politică deplină a celor două principate.

Alegerea lui Al. I. Cuza ca domn în ambele principate
Motto: „Unirea e actul energic al naţiunii romane.” M. Kogălniceanu

Alegerile pentru Adunările Elective din ambele principate au dat caştig de cauză unioniştilor, chiar dacă în Adunarea Electivă din Ţara Romanească majoritatea o formau conservatorii, care doreau alegerea ca domn a lui Gheorghe Bibescu sau Barbu Ştirbei, foşti domnitori. Unioniştii din Adunarea Electivă a Moldovei şi-au desemnat candidatul pe 3 ianuarie 1859, într-o şedinţă ţinută în clădirea Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi. S-au discutat mai multe candidaturi, printre care a lui V. Alecsandri, Costache Negri, M. Kogălniceanu, etc., fără a se ajunge la o candidatură unanim acceptată. Atunci, la orele 23.00, noaptea tarziu, Lascăr Rosetti a încuiat uşa, spunand că nimeni nu va pleca pană nu va fi ales candidatul. Apoi N. Pişoschi l-a propus pe Al. I. Cuza, acceptat imediat de cei prezenţi. Conservatorii susţineau alegerea lui M. Sturza, fostul domnitor sau a fiului său Grigore Sturza. În urma respingerii candidaturii lui Grigore Sturza de către Adunarea Electivă, adepţii săi se vor pronunţa pentru alegerea lui Al. I. Cuza. Astfel, în ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Moldovei l-a desemnat prin vot deschis al celor 48 de deputaţi pe Al. I. Cuza ca domn al Moldovei. Cu această ocazie M. Kogălniceanu, denumit “privighetoarea Moddovei”, pentru talentul său oratoric neobişnuit, îi adresa lui Al. I. Cuza cuvintele “Alegandu-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi noi, om nou. Fii omul epocii, iar tu Măria Ta, ca Domn fii bun, fii bland, mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi”. Un contemporan al evenimentelor, scriitorul Nicolae Gane nota: “Strigătul de entuziasm care izbucnit în acele momente din piepturile tuturora nu se poate descrie”. Vestea alegerii lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei a fost primită cu bucurie şi speranţă la Bucureşti. Lucrările Adunării Elective din Ţara Romanească s-au desfăşurat într-o atmoferă tensionată. Adunarea era dominată de o majoritate conservatoare, care susţinea la domnie pe Gh. Bibescu şi Barbu Ştirbei, foşti domnitori, Partida Naţională unionistă era minoritară. În aceste condiţii unioniştii, prin intermediul tribunilor, apelează la ajutorul populaţiei capitalei şi a ţăranilor din împrejurimi. N. T. Orăşanu, contemporan cu evenimentele, în broşura sa “O pagină a vieţii mele sau 22, 23 şi 24 ianuarie 1859”  descrie “înflăcărarea mulţimii, cam 30.000 de oameni, care în zilele de 22 şi 23 ianuarie 1859 a înconjurat clădirea din Dealul Mitropoliei, unde adunarea îşi desfăşura lucrările, ameninţand  să năvălească pe uşi şi ferestre în cameră ca să-şi susţie drepturile şi principiul său”. În gruparea unionistă, Dimitrie Ghica face propunerea de alegere a lui Al. I. Cuza pe 23 ianuarie 1859. A doua zi pe 24 ianuarie 1859, deputatul unionist Vasile Boerescu anunţa candidatura lui Al. I. Cuza la domnia Ţării Romaneşti, acceptată şi de majoritatea conservatorilor de teama mulţimii, care totuşi pe 24 ianuarie 1859 s-a retras din turul adunării pentru a nu da motive marilor puteri pentru anularea alegerilor. Prin această dublă alegere a lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei şi a Ţării Romaneşti se înfăptuia unirea politică a Principatelor, care se va desăvarşi pe 24 ianuarie 1862, cand se vor uni cele două adunări legislative şi se va forma un singur guvern. Noul stat şi-a luat numele oficial de Romania, iar capitala sa a fost stabilită la Bucureşti. Entuziasmul populaţiei din Bucureşti şi din toate oraşele era de nedescris. Mulţimea juca şi canta la toate răspantiile Hora Unirii în sunetul muzicii militare şi la lumina torţelor, după cum ne mărturiseşte Dimitrie Bolintineanu, martor al evenimentelor. Unirea de la 24 ianuarie 1859 dădea speranţe şi romanilor din Transilvania, unde după cum arată Al. Papiu Harion “entuziasmul la romani era poate mai mare decat în Principate.” Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 este actul de naştere al statului naţional roman modern. A creat premise favorabile pentru caştigarea independenţei şi pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Pe bună dreptate M. Kogălniceanu spunea că ziua de 24 ianuarie 1859 este ziua de aur a istoriei  romanilor din secolul al XIX-lea.

Prof. Mihai Momanu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.