Prea mulţi văd în presă doar locul în care poţi “da” în cineva
De multe ori, un hop peste care trebuie să treacă mass media centrală devine un munte pentru mass media locală, forţată să supravieţuiască într-un mediu ostil, în care legile sunt de multe ori doar expresia voinţei unui baron local. După ataţia ani de existenţă, o performanţă pentru o Romanie profund viciată în care libertatea de expresie poate fi deturnată foarte uşor într-un mijloc de manipulare, concluziile sunt destul de triste.
Prima şi, poate cea mai dureroasă, este că mult clamata misiune a presei de educare a oamenilor necesară într-o perioadă delicată a istoriei noastre, în tranziţia de la un sistem politic la un altul, nu îşi poate atinge obiectivele dacă nu are cine să recepteze mesajul. De prea multe ori vrancenii percep Ziarul de Vrancea doar ca locul în care pot reclama pe cineva, vecin, primar sau altcineva de comunitate. “Cat mă costă ca să apară cutare în ziar?”, arată gradul de înţelegere al populaţie despre rolul presei. Şi poate aceşti oameni care vor să arunce în capul cuiva cu lături prin intermediul unui ziar local sunt aceiaşi care acuză că sunt minţiţi prin mass media şi sunt manipulaţi.
Oamenii apelează la Ziarul de Vrancea pentru a spune ceva opiniei publice prin intermediul jurnaliştilor, pentru că ei nu au curajul să-şi asume un punct de vedere. Iar atunci cand vor să le apară numele în presă este an electoral şi au interesul să ajungă într-o funcţie sau alta din administraţia locală. Între ciclurile electorale aceşti cetăţeni şi problemele comunităţii nu există, nu-i vede nimeni la faţă decat arareori. “Reclamagiii”, cum li se spune, sunt cam aceleaşi persoane de la an la an. Nu sunt puţine persoanele care îi acuză pe jurnalişti că nu au o poziţie care de fapt ar trebui să aparţină politicienilor, aleşilor, iar ulterior renunţă la integritatea pentru care se băteau cu pumnul în piept pentru o sacoşă cu ulei şi făină, un asfalt electoral sau un bec în faţa porţii.
Cat despre politicieni, aceştia apreciază Ziarul de Vrancea doar atunci cand sunt în opoziţie şi este portiţa pentru a se exprima pană cand ajung la putere. Atunci preiau metehnele celor care au condus pană atunci şi se uită stramb la ziariştii care îi trag de manecă şi se fac că nu înţeleg de ce sunt sub lupa presei. Ziarul care pană mai ieri era un simbol al libertăţii de exprimare devine brusc o fiţuică de o anumită culoare politică, în funcţie de situaţie. Politicenii ajunşi la ciolan încep să deplangă cu lacrimi de crocodil degradarea presei, pentru că acum nu se mai iau de adversarii lor, ci chiar de ei.
În Vrancea nu există responsabilitate civică, la fel cum se întamplă prin toată ţara. Oamenii nu au reacţie la aproape nimic din ce li se întamplă. Singura dată cand cineva a ieşit în stradă dintr-un motiv întemeiat a fost în semn de protest pentru un profesor agresat, în rest vrancenii au văzut Piaţa Unirii la manifestările artistice sponsorizate cu generorizate de autorităţile judeţene şi locale deşi Focşaniul nu avut apă caldă. Frica de a ieşi în faţă, de a apărea ca nemulţumit sau protestatar, lipsa curajului de a spune ceva guvernează acest judeţ. Pentru oameni lipsa apei calde într-un municipiu pe timp de vară nu este un motiv pentru a se manifesta, moartea unui om pentru iresponsabilitatea autorităţilor de a nu împrejmui gropile de doi metri din Focşani, birurile şi discriminarea viticultorilor nu contează. Firavele nemulţumiri sunt confiscate de caţiva politiceni pe care nu-i crede nimeni şi duse în derizoriu.
Aceasta este faţa reală a judeţului în care trăim şi care Ziarul de Vrancea îşi duce existenţa de 17 ani. Mai are un rol un ziar atunci cand tinde să fie considerat util doar pentru mediatizarea unor cazuri sociale şi ca pagină de anunţuri? Probabil că da, mai ales că sunt multe victorii repurtate de presă ca purtător de cuvant al opiniei publice, iar multe informaţii au fost dezvăluite deşi nu ar fi trebuit să le afle nimeni. Uneori însă schimbările sunt atat de puţine încat, din păcate, pun sub semnul îndoielii rolul presei.
Mihai Boicu