Consideraţiuni religioase
Apropo de acestea din urmă, ca element de noutate, la Constanţa credincioşii s-au luat la bătaie şi pentru peturi şi pentru dopurile necesare sigilării peturilor, nu numai pentru apă. Când văd atâta energie consumată în numele credinţei mă gândesc dacă ea nu ar putea fi canalizată către ceva mai practic. De exemplu, în romanul „Un yankeu la curtea regelui Arthur”, personajul principal vede lângă o cascadă un fanatic făcând permanent mătănii. Imediat a observat că dacă l-ar lega pe pelerin la un sistem de pârghii ar putea folosi mişcarea asta de balans pe post de motoraş pentru o pompă cu care ar extrage apa pentru locuitorii din zonă. O chestiune folositoare pentru societate.
Cam aşa gândesc şi eu, dacă n-ar fi bine ca acei credincioşi să vină după apă sfinţită numai cu peturi culese de pe câmpiile patriei, că oricum apa sfinţită curăţă tot. Nu ştiu sigur câţi kilojouli iroseşti la o îmbrânceală sau chiar la un cap dat în gură şi care-i echivalenţa cu numărul de aplecări necesare culegerii sticlelor de pe jos, dar cred că s-ar face treabă bună.
În general, zilele astea cam toată lumea se roagă: unii pentru Băsescu… să ajungă mai repede la puşcărie, alţii să se despartă USLul, unii vicepreşedinţi social-democraţi se roagă „la Dumnezeu şi speră ca Divinitatea să-l ajute pe Adrian Năstase în dosarul Zambaccian”. Voiculescu vrea şi el să scape de puşcărie, Gâdea se roagă fierbinte, dar nu se ştie sigur ce cere… pentru el parcă ar fi mai bine ca şeful său să stea după gratii…ar deveni şi mai folositor! În sfârşit, mulţi preoţi se roagă pentru eliberarea lui Becali din închisoare.
Trebuie să recunosc că mă mişcă atâta fervoare religioasă. Nu e de mirare că Biserica, alături de Armată, se află în fruntea topului în ce priveşte încrederea şi nu e de mirare că PSD-ul vrea să le sprijine, cu gândul la viitoarele alegeri prezidenţiale şi europarlamentare.
După cum se vede, speranţele în mai bine sunt mari şi anul acesta. Scandalagiii ce-şi doresc apă sfinţită, credincioşii, electoratul, conducătorii, preoţii, toţi îl roagă câte ceva pe Dumnezeu.
Asta mi-a adus aminte de o scenă dintr-un film. Un ucigaş plătit stă cu pistolul la capul unui tip. Rece, calculat, profesionist. Victima începe să se roage disperată la Dumnezeu:” Oh Doamne, nu, oh Doamne, ajută-mă!!!”. Brusc, ucigaşul are un fel de revelaţie, ia pistolul de la fruntea individului şi-i spune curios, serios şi intrigat: „Zici că Dumnezeu te ascultă?!” După câteva clipe de tăcere, continuă:” Uite, eu mă aşez pe taburetul acesta din colţ şi aştept să vedem dacă te ascultă!”. şi stă…şi victima se roagă disperată…şi ucigaşul, concentrat, aşteaptă şi el ceva, un semn…”Nimic, murmură el atent, nu simt nimic…”…victima bagă-n viteză superioară, se roagă, se roagă disperat…ucigaşul, după destulă vreme, se ridică obosit de pe taburet, dezamăgit, se apropie încet de victimă şi constată cu voce tare şi părere de rău: „Cred că Dumnezeu n-are nicio treabă în povestea asta!”.
După care îi trage două gloanţe drept în inimă.
Rareş CHINESCU
