Unde fugim din...clasă?
Răspuns unic: Acasă!
Vă amintiți de ciudata carte a lui Marin Sorescu „Unde fugim de-acasă?” Unii, puțini la număr, da. Alții la categoria „Lăsați!”
Marin Sorescu invita copiii în lumea aventurii. Parafraza mea trimite tot la o aventură. Școala online, școala fără sentimente, școala artificială, robotizată. Apeși o tastă, apăs o tastă. Te deranjează noua provocare pandemică? Pe mine nu, pe tine da?
Să o luăm metodic. Poate găsim o cale de ieșire din labirint. Chiar începe școala? Profesori și elevi sunt în așteptare. Se fac hărți medicale, se aleargă după tablete și dezinfectanți. Va fi interesant! Ce va ieși nimeni nu știe.
Cele trei scenarii lansate de mai marii zilei sunt înțelese de toți pietonii și conducătorii auto; culoarea verde te invită să treci, culoarea galbenă te atenționează să te asiguri, iar culoarea roșie îți spune să stai...acasă. Ca și în trafic, vor fi unii care nu prea respectă codul culorilor, asumându-și riscul de a forța intrarea în intersecție. Noi discutăm de normalitate. Semafoarele se mai defectează din când în când. O școală poate începe prin scenariul verde și după scurtă vreme se poate trezi în scenariul galben spre roșu.
Intersecția trebuie dirijată mereu, pentru a evita accidentele educaționale. Totul e nou, experiment și pe unii îi sperie. Sunt valuri de pensionări sub pretextul unei posibile infectări cu un virus netrecut în programa școlară. A lăsa școlile fără dascăli în aceste vremuri tulburi mi se pare o lașitate profesională. Tinerii care plecau în război nu erau în pericol? Și totuși... Fuga din clasă are ca loc de refugiu pensionarea,în primul rând. Aici e și o capcană. Ies la pensie acum și, după ce trece pandemia, mă prezint la inspectorat pentru a face cumul. Vânez doi iepuri.Soluție imorală, străină statutului de educator.
Există și o a doua modalitate de a fugi... din clasă. Nu vreau să fiu filmat în timpul orei pentru scenariul galben. Un coleg declara că va accepta noile forme metodice doar pe jumătate. Va ține lecții în clasă cu o parte din elevi , dar nu e de acord să meargă camera. Vine cu o propunere de Gâgă. Elevii prezenți sunt obligați să facă poze notițelor și să le trimită celor de acasă, urmând ca aceste notițe să fie corectate când se vor întoarce în clasă cealaltă jumătate. Interesant,nu? Să fi rrămas unii dascăli doar la vremea manualului tradițional? Ar fi trist. Amintesc aici că pe la 1993,la un cerc pedagogic semestrial cu profesorii de limba și literatura română din Vrancea s-au prezentat două lecții de teorie literară, filmate la clasa a VIII-a și a IX-a, la o școală gimnazială din Adjud și la CNU din Focșani. Chiar să fi rămas lecția filmată o sperietoare? Nu spun că e ușor. Transmiterea online a unei activități de învățare incumbă o responsabilitate sporită. Fiecare gest este analizat de privitori. Cred că este o provocare atât pentru colegii tineri, cât și pentru cei mai vârstnici. Meseria de educator cere informare și perfecționare continuă. Lecția e un demers intelectual flexibil. Nu poți rămâne la ce ai învățat în facultate cu ani în urmă. Manualele sunt digitale și te obligă să te formezi continuu. Nu se mai poate să vii în clasă cu o lecție învățată înaintea elevilor. Implementarea mijloacelor TIC în lecție devine o nouă fațetă a normalității.
Mai există și un al treilea refugiu pentru a fugi din clasă: whatsapp-ul fără imagine. Trimiți, primești și nu te vede nimeni.
Școala este oglinda vremii, indiferent de vitregiile ei. A coborî stacheta , a face rabat de la calitatea învățământului echivalează cu încremenirea progresului societății . Înseamnă a opri dezvoltarea. Eroii lui Marin Sorescu fugeau de acasă spre cunoaștere, spre aventură benefică. Cei care încearcă să„fugă” din clasă vor traumatiza o generație de copii și adolescenți care nu are nicio vină pentru disconfortul produs oamenilor mari, care uită că și ei au fost copii.
Indiferent de scenariul după care vor funcționa școlile din România, cu urcușuri și coborâșuri, cheia reușitei se află în mâinile slujitorilor ei, care cu mintea și inima lor pot duce mai departe valoroasa tradiție a învățământului românesc. De fiecare dată când căutăm vinovați, să ne întrebăm sincer:„Eu cum aș fi făcut?”
Ca de fiecare dată , la început de an școlar, urarea mea se adresează școlarilor de toate vârstele: Drum bun,Cireșari! Pentru colegi, multă sănătate și curaj! Veți reuși!
Vasile Lefter
