”Aripi albastre”
Îmi doresc dragilor, să vă invit într-o călătorie, mai puţin obişnuită. O călătorie în timp veche de peste 30 de ani, deasupra bătrânului Focşani.
A fost odată, de mult, în frumosul nostru oraş, o unitate militară de elită, a armatei române. Era U.M. 01921 şi în cadrul ei îşi desfăşurau activitatea poate cei mai frumoşi şi curajoşi oameni: PILOŢII DE AVIAŢIE. Am avut marea şansă a vieţii să trăiesc alături de aceste suflete frumoase, aproape doi ani. Aşa cum tinerii de vârsta mea erau încorporaţi pentru satisfacerea serviciului militar, la toate unităţile din ţară, eu am avut privilegiul să mă instruiesc la U.M. 01921.
Fiind în ultimul an de liceu, bunicul meu matern, un om foarte dârz şi exigent îmi povestea în amănunt ce însemna viaţa de militar. Îmi spunea că acolo înveţi să fii ordonat, demn şi curajos. El făcuse armata, dar fusese înrolat în al doilea război mondial la o unitate de aviaţie. De aceea, visul lui era ca nepotul său să îmbrace haina militară de culoarea cerului senin. Din păcate, în toamna anului 1982, bunicul s-a stins chiar de ziua lui, o ZI în care îl sărbătoream pe Sfântul Dumitru. A plecat cu tristeţea că nu l-a lăsat bunul Dumnezeu să-şi vadă nepotul recrut. Dar cum îngerii au aripi sunt convins că din cer, bunicul m-a mângâiat pe creştet şi...l-a doar 3 luni după plecarea sa, am fost încorporat la aviaţie. Şi acum sunt sigur că nimic nu a fost întâmplător. Totul s-a petrecut, pentru împlinirea unui vis.
Începând din iarna anului 1983, mai precis 5 ianuarie, am îmbrăcat frumoasă uniformă albastră şi am început să cunosc tainele unei noi vieţi, dar şi să apreciez şi să mă împrietenesc cu oameni de o înaltă ţinută morală şi profesională.
DE FAPT CINE SUNT ACEŞTI OAMENI CU "ARIPI ALBASTRE"!
Încă din prima zi am învăţat că structura militară din care făceam parte nu se compunea numai din piloţi. Exista un interg aparat compus din ofiţeri,maiştri militari şi subofiţeri care asigurau buna desfăşurare a zborului. Aici am învăţat ce înseamnă zicala: "Lunea nici avioanele nu zboară" - ea se baza pe faptul că în fiecare zi de luni, după ce comandantul unităţii, colonelul Victor Rotaru, primea raportul într-un cadru festiv pe aeroport, tot personalul navigant şi nenavigant trecea la profilaxie. Acest lucru însemna că toate avioanele "I.A.R. 823" erau supuse unui control amănunţit, de către maiştri militari după care piloţii se urcau la manşă şi turau motoarele la maxim, având senzaţia că zgomotul infernal al aparatelor de zbor compun o simfonie pe portativul senin al văzduhului.
Am început perioada de instrucţie şi am făcut cunoştinţă cu primii ofiţeri din unitate. Am aflat ulterior că, deşi aceştia nu erau piloţi, fără ei actul militar nu ar fi fost complet. Comandantul de pluton era Lt. maj. Vasile Bradea. Un om foarte energic, pedant şi sever. Răspundea de subunitatea de geniu, dar şi de instruirea militarilor în termen, aşa cum eram eu. Lt. maj. Bradea îi avea camarazi pe tinerii ofiţeri Marian Dimitriu şi Emil Gavris. Aceştia primeau comenzi în fiecare dimineaţă de la superiorul lor, să ne instruiască pe "VALEA MILCOVULUI", unde era amplasat aerodromul din Sud şi... dacă era nevoie să ne aducă fără "PARTEA DIN FAŢA VESTONULUI, FĂRĂ NASTURI". Deşi de fiecare dată ne "ameninţa" Vasile Bradea că va veni la şedinţele de instrucţie, niciodată nu a făcut acest lucru, lăsând pe cei doi ofiţeri Dimitriu şi Gavriș să aibă grijă de noi în procesul de instruire. Noi ne bucuram foarte mult de toleranţa acestora din urmă. Locotenentul Dimitriu era un tip înalt, atletic, blond, cu ochi albaştri care atunci când îmbrăca uniforma militară albastră cu trese galbene îl puteai confunda uşor cu un ofiţer din armata germană. El avea misiunea să ne pregătească iar o parte din noi, să activeze până la sfârşitul stagiului militar la Escadrila a II-a de zbor, unde comandant, era căpitanul Dumitru Răduţă. Acesta din urmă pot declara că era un AS al zborului. Oferea un adevărat Regal pe cer când pilotul Răduţă zbura. Priveam cu toţii de la sol spectacolul oferit de acesta deasupra Focşaniului. Se înălța la o altitudine foarte mare, oprea motorul avionului şi cobora în picaj, lăsând senzaţia că se prăbuşeşte. Îţi îngheţa sângele în vene şi ţi se tăia răsuflarea când îl urmăreai. După care, tura motorul şi începea să costruiască lupinguri, să bage avionul în vrie şi să execute exerciţii militare de atac asupra inamicului. Aceste exerciţii oferite gratuit focşănenilor îi mai aveau protagonişti pe ofiţerii piloţi: Maior Mereuţă M. , Maior Neagu Vişan, Maior Nagy L. , Căpitan Văetuș I. ,Cpt. Voiculețiu N. , Lt. maj. Cezar Cășeriu, Cpt. Ambăruș D, Lt. maj. Lascăr Banu.
Piloţii Mereuţă şi Neagu la începutul anilor "80 au fost detaşaţi doi ani în Angola unde au pregătit piloţi de culoare. Făceau parte din cei mai buni instructori de zbor de la Focşani.
Uneori devotamentul piloţilor atingea cotele maxime ale sacrificiului. Din nefericire, în urmă cu câţiva ani, doi foşti ofiţeri ai Aviaţiei Române care se pensionaseră din cadrul U.M. 01921 au sfârşit tragic, carbonizaţi în urma prăbuşirii unui avion - şcoală, cu care se antrenau într-un club privat. Este vorba de piloţii comandori VICTOR HUCI şi MIRCEA TOADER ale căror "ARIPI ALBASTRE" s-au transformat prea devreme în "ARIPI DE ÎNGERI". Aceeaşi soartă a avut-o şi maistrul militar C. TOPOLICEANU care a deprins dragostea de văzduh de la tatăl său, tot maistru militar. Am fost martor în timpul executării stagiului militar, la două evenimente care, din fericire nu au avut urmări grave.
În zilele arzătoare de vară, când arşiţa nu te lasa să respiri, veneau la Focşani tinerii elevi de la Şcoală Militară "TRAIAN VUIA" - Boboc. Aceştia învăţau în anul I de carieră tainele zborului cu specialiştii de la Focşani. Două evenimente erau să întunece AURA Şcolii de aviaţie. Un elev alături de instructorul său, a zburat prea aproape de sol, unde păştea o turmă de oi. Animalele simţind curentul tăiat de aripile metalice au început să sară, făcând ca elicea din fier să sfârtece câteva dintre ele. Alt elev, însoţit tot de către un pilot a fost nevoit să aterizeze forţat. În ambele cazuri au fost evitate două tragedii datorită stăpânirii de sine şi a profesionalismului piloţilor Cezar Cășeriu şi Ion Văetuș, care au reuşit să aducă la sol în condiţii bune, aparatele de zbor fără să ia foc.
Oraşul Focşani, îmbrăca culoarea albastră, în fiecare dimineaţă când ofiţerii se îndreptau către unitatea militară. Era atât de frumos şi spectaculos în acelaşi timp să priveşti parte din cer, pe străzile oraşului. Când începeau avioanele să zboare, simţeai un uriaş roi de albine care pleacă să culeagă nectarul florilor. În acelaşi timp zgomotul produs de zumzetul "albinelor metalice" îţi dădea un sentiment de fior dar plin de siguranţă. Toate zborurile erau supervizate de la sol de inginerul şef Cpt. Solomon Mihai şi subordonaţii săi Maior Viorel Burlan şi Lt. Dorel Turcu, trei specialişti în aeronautică. Locul de unde decolau avioanele "ZEBRA" era condus de Maiorul Dumitru Sahlean. Punctul meteo care dădea girul vremii favorabile era coordonat de ofiţerul Beteringhe. Subunitatea de transmisiuni era compusă din Lt. col. Romică Popa, Cpt. V. Florea şi Lt. maj. Mircea Negrea. Singurul specialist desant care instruia elevii să sară cu paraşuta era Lt. maj. Ioan Botez. Tot statul major avea în componentă ofiţeri specialişti de înaltă clasă cum ar fi: Cpt. Mihai Oprişan, Lt. maj. Mihai Dumea şi regretatul Marian Hartingher. De asemenea mai făceau parte ofiţerii: Col. Petre Manole, Mr. Voineag şi Lt. Col. Marin Stoica. Tânărul Locotenent Jenel Tănase promitea încă de atunci o carieră militară strălucită dovadă fiind faptul că azi face parte din ÎNALTUL STAT MAJOR AL AVIAŢIEI ROMÂNE cu centrul la Bucureşti. Parcul auto era condus de tânărul Lt. maj. I. Rotaru, iar biroul mobilizare de ofiţerii I. David, T. Sasu şi C. Guguianu. Biroul chimic era comandat de Cpt. Riciu V., iar gospodăria agricolă era supravegheată de Col. Croitoru I. şi V. Corchi. Aveai senzaţia că te afli într-o fortăreaţa germană şi că trăieşti clipe din cel de-al doilea război mondial, unde bunicul meu îşi petrecuse trei ani din viaţă. Eram mândru că dorinţa lui devenise realitate, dar mâhnit că nu mai era în viaţă să-şi vadă visul împlinit.
Nu pot uită piloţii veterani, decanii de vârstă ai U.M. 01921, Col. Jenica Bostan şi Col. I. Ioniţă adevăraţi AŞI ai cerului.
Cu unul din comandanţii mei de companie din acea vreme, comandorul Marian Dimitriu am rămas prieten bun şi azi. Ne amintim cu dragoste frumoşii ani "80 când ne lega o pasiune comună: ACVARIILE. Fiica sa Laura pe vremea aceea avea numai trei anişori, visa să devină "MIROASA MEA". Astăzi însă, dorinţa ei s-a schimbat şi rememorează amintirile copilăriei cu fiul meu Valentin.
Vara când zborul se executa pe două schimburi, era un prilej de bucurie şi pentru frumoasele adolescente. Veneau în practică cadeţi de la Boboc şi reuşeau să frângă multe inimi. Sunt convins că "STRADA HANOVRA" a avut scenarii asemănătoare şi la Focşani. S-au legat multe prietenii în acea perioadă, mulți dintre ei întemeind familii.
Din păcate, " ARIPILE ALBASTRE" care au slujit cerul Focşaniului au fost frânte de o decizie înaltă,când România a devenit membră N.A.T.O. Atunci s-a hotărât că unitatea de la Focşani să fie desfiinţată, iar ofiţerii să plece în alte oraşe. De atunci îmi este dor de cerul senin, de azurul şi simfonia motoarelor turate la maxim, la altitudine mare. Rar mai auzim şi vedem un avion sau o ESCADRILĂ zburând deasupra cartierelor noastre, dându-ne fiori şi siguranţă. Copiii au uitat sau nu cunosc zicala: "AVION CU MOTOR, IA-MĂ ŞI PE MINE ÎN ZBOR".
Mult respect oamenilor minunaţi şi curajoşi care au îmbrăţişat profesia de aviator.
Muşat Mureşanu Daniel, absolvent al liceului Pedagogic
secţia filologie- istorie, promoţia 1982
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
Cum am trăit la Focșani ziua de 4 martie 1977. Fragment din volumul II al cărții ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Andrei Ionescu, acum 2512 zile, 9 ore, 22 minute, 1 secunda 
