Ziua Justiției, marcată prin porți deschise la instanțele focșănene
Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani își deschid porțile publicului larg, luni, 7 iulie 2025, cu ocazia Zilei Justiției
Focșănenii interesați să afle mai multe despre sistemul judiciar românesc au ocazia să participe, luni, 7 iulie 2025, la o serie de activități cu caracter informativ și educativ, organizate de Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani. Cele două instituții marchează „Ziua Justiției” printr-un eveniment de tip porți deschise, în intervalul orar 11:30 – 14:30.
Anunțul a fost făcut public marți, 1 iulie, printr-un comunicat emis de Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Vrancea.
Evenimentul își propune să aducă cetățenii mai aproape de activitatea instanțelor de judecată, să le ofere ocazia să interacționeze cu personalul instanțelor și să afle detalii despre specificul muncii din sistemul judiciar. În cadrul întâlnirii vor fi abordate și subiecte precum modalitățile de accedere în profesiile juridice, dar și drepturile și obligațiile cetățenilor în cadrul statului de drept.
„Lărgirea orizontului de cunoaștere în materie poate fi utilă pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor în societate”, se arată în comunicatul oficial.
„Ziua Justiției” este sărbătorită anual, în prima duminică a lunii iulie, fiind instituită încă din 1994. Scopul marcării acestei zile este acela de a promova importanța justiției în societate și de a încuraja transparența și deschiderea sistemului judiciar față de publicul larg.
Cei care doresc să participe sunt rugați să își anunțe intenția printr-un email transmis la adresa tr-vrancea-info@just.ropână vineri, 4 iulie 2025, ora 11:00. Vizitatorii vor avea acces în sediul instanțelor focșănene, situat pe str. Republicii nr. 96, doar în baza unui act de identitate și conform programului stabilit în prealabil.
Reprezentanții Tribunalului Vrancea îi încurajează pe toți cei interesați, fie că sunt elevi, studenți sau simpli cetățeni curioși, să profite de această oportunitate pentru a înțelege mai bine rolul instanțelor și mecanismele care stau la baza înfăptuirii actului de justiție în România.
Redacția Ziarul de Vrancea