Ziua Drapelului Naţional” sărbătorită în garnizoana Focşani
Militarii garnizoanei Focşani în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, sărbătoresc „Ziua Drapelului Naţional” prin organizarea unei ceremonii militare şi religioase dedicate drapelului României, în Piaţa Unirii din Focşani.
Astfel, luni 25 iunie, începând cu ora 19:00, se va desfăşura ceremonia de coborâre a drapelului României şi predarea acestuia pentru slujba de sfinţirea preotului garnizoanei.
Marți, 26 iunie, începând cu ora 10:00, se va desfăşura ceremonia de înălţare a acestuia, în cadrul căreia va fi binecuvântat de către preotul garnizoanei şi va fi arborat pe catargul din faţa Prefecturii judeţului Vrancea, în acordurile imnului naţional interpretat de muzica de garnizoană.
Activitatea se va încheia cu defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare a garnizoanei.
La ceremonie vor participa reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai instituţiilor civile, militare şi religioase din garnizoană, precum şi cadre militare active, în rezervă / retragere şi veterani de război.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 26 iunie.
Vă așteptăm cu drag!-sursa:Brigada 8 LAROM-contul de facebook