Evenimente speciale

Zilele ,,Simion Mehedinți”, o aventură intelectuală incredibilă

Costică NEAGU
2 aug 2025 2333 vizualizări

De treizeci și cinci de ani, toți cei care prețuiesc opera lui Simion Mehedinți și au ca model viața și munca savantului născut la Soveja, în Țara Mioriței, se întâlnesc la Focșani și Soveja unde prăznuiesc pe cel supranumit de noi ,,spiritul tutelar al Vrancei” și nu numai.

 

Din perspectiva celor aproape 50 de ani de când noi, vrâncenii, vorbim de ,,zodia” Simion Mehedinți, voi prezenta o scurtă istorioară.

Prin anii 80, mi-am propus să realizez la școala unde funcționam ca profesor, un mic ,,muzeu” al manualelor școlare.

Dintre toate manualele colecționate, cel mai mult mi-a atras atenția lu-crarea ,,S. Mehedinți Parabole și învățături din Evanghelie” – manual pentru clasa a II-a secundară (azi clasa a VI-a), ediția a IV-a, 1929.

Întâlnirea cu parabolele lui Mehedinți, la începutul anilor optzeci a fost un adevărat miracol care  mi-a relevat forța educației moral-creștine asupra omului, indiferent de vârstă. Autorul ,,decupează” o parabolă din Evanghelie, căreia îi adaugă o ,,concluzie” – ,,Potrivire la viața școlarilor”, arătând că ,,Pilda Mântuitorului se potrivește cu vieața școlarilor. Sămânța (Parabola să-mănătorului) este învățătura pe care profesorul sau cartea o samănă în mintea copilului. (Sămânța împrăștiată de profesori în școală și de preoți în biserică, se chiamă că a căzut pe pământ bun și va rodi însutit și înmiit.)”

Am înțeles, citind această lucrare, că nu există nicio contradicție între cuvântul ,,Omului” și cuvântul ,,Domnului”, așa cum învățasem la școală. În acea situație, gândurile noastre s-au îndreptat către creștinul, pedagogul și geograful Simion Mehedinți.

Conștient că țara nu va putea supraviețui decât prin educație și cultură, după 1989, gândul meu a mers către ,,Altă creștere. Școala muncii” și către ,,Parabolele...” lui Simion Mehedinți.

Paralel cu munca de promovare a valorii lui Simion Mehedinți și nu numai, am mers la profesorul universitar Gheorghiță Geană, originar din Soveja lui Mehedinți, i-am mărturisit intențiile noastre de înființare a unei asociații de promovare a operei savantului vrâncean, Simion Mehedinți, iar Domnia sa ne-a deschis ,,porțile” celor care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Mehedinți chiar și atunci când era tratat ca un paria: deposedat de pensie, de casă și de bibliotecă, pe care le donase Academiei Române după moartea sa.

Reacția familiei (dna Simona Mehedinți – nepoata de fiu a savantului) și a celor care l-au prețuit pe Mehedinți, ne-a creat un sentiment de încredere și satisfacție care nu s-a diminuat deloc în toți acești ani.

Rezultatul demersului nostru a fost semnarea Documentului de cons-tituire a ,,Asociației Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți” pentru perfec-ționare, cultură și agrement, pe 12 iunie 1991, având următorul conținut:

,,Pătrunși de menirea care ne-a fost hărăzită și pe care ne-am asumat-o, am hotărât înființarea unei asociații care să atra-gă și să canalizeze întregul potențial educativ al dăscălimii vrân-cene, în scopul îndeplinirii nobilelor noastre sarcini.

Am ales ca patron spiritual pe savantul Simion Mehedinți cel mai de seamă înaintaș al vrâncenilor și, totodată, personalitate reprezentativă pentru cultura națională.

Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți” are statul propriu, care se adoptă în prezenta ședință de constituire.

Pentru care am încheiat prezentul document și îl semnăm.

1). Dr. Dumitru Muster; 2). Dr. Gheorghiță Geană; 3). Simona Mehedinți (Aslan), nepoata după fiu a lui Simion Mehedinți; 4). Prof. Gheorghe Cocu; 5). Medic Georgescu Petre; 6). Prof. Ene Simion; 7). Prof. Macarie Constantin; 8). Înv. Macarie Florica; 9). Prof. Arfire Sergiu; Ing. 10). Ioneanu Ștefan; 11). Prof. Văsuian Ion; 12. Prof. Burlui Costel; 13). Prof. Râpeanu Petre; 14). Prof. Hanagic Mihai; 15). Înv. Țandără Gică; 16). Constantin Iulian; 17). Prof. Pavel Zonel; 18). Înv. Vieru Valerica; 19). Înv. Dulgheru Maria; 20). Grobnicu Gheorghe; 21). Înv. Bouroș Sorin; 22). Jurnalist Jipa Aurel; 23). Cherciu Gr. Ion; 24). Prof. Lădaru Mihai; 25). Cercet. Negrean Elisabeta; 26). Prof. Anghel Valeriu; 27). Cercet. Șerban Dragomirescu; 28). Dr. Dan Bălteanu; 29). Prof. Neagu Costică; 30). Prof. Drăghici Ion.

La 2 zile de la constituirea Asociației, s-a organizat la Focșani și Soveja (15-16 iunie 1991) prima ediție a ,,Zilelor Simion Mehedinți”).

În prima zi, activitățile s-au desfășurat la Casa Corpului Didactic din Focșani, unde s-au făcut planuri pentru viitor și s-au prezentat comunicările științifice. A doua zi ne-am deplasat la Școala ,,Simion Mehedinți” din Soveja unde ne-am întâlnit cu elevii și dascălii sovejeni, cu patriarhii școlii – profesorii Florica și Iulian Albu –, cu  inimosul profesor Constantin Macarie.

Primul gând care ne-a animat a fost să aducem pe masa cititorului, lucrări

din toate domeniile acoperite de Mehedinți: știință, literatură, educație, critică, politică, polemică (Synopsis, 2002, pp. VI-VII).

Am constatat de-a lungul timpului, cu deosebită satisfacție că pentru fiecare temă propusă pentru dezbatere sau abordare, au fost oferte de prezentare dintre cele mai generoase și de mare înălțime științifică și entuziasm în cercetare.

Pornită dintr-un avânt romantic și tineresc, Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți” a provocat un entuziasm ponderat și durabil celor pe care i-am rugat să vină alături de noi și să ne însoțească în această aventură intelectuală.

La cele 35 de ediții ale Zilelor Simion Mehedinți, au rostit comunicări științifice peste 60 de conferențiari (academicieni, profesori universitari și oameni de cultură români), prezentând aproape 200 de studii despre Simion Mehedinți și opera sa, iar lucrarea propusă spre editare însumează peste 1300 de pagini dispuse în trei volume.

În demersul nostru inițial, au venit alături  de noi în toți acești, patru mari personalități care au marcat drumul luminos al Asociației, adică: Doamna Simona Mehedinți, pedagogul Dumitru Muster, geograful Șerban Dragomirescu și profesorul Gheorghiță Geană., alcătuind primul cerc simpatetic al Asociației, la care s-au alăturat: a) pedagogi, geografi și oameni de cultură, formați în perioada interbelică sub influența ideilor lui Simion Mehedinți, dar în imposibilitatea de a promova și aplica aceste idei: Gh. Pavelescu, Ion Gh. Stanciu, Grigore Posea, Ion Velcea, acad. Dinu Giurescu etc., apoi cei care ,,l-au cunoscut pe Simion Mehedinți” – ec. Toader Răduța, dr. Elena Teodoreanu (fiica preotului Dimitrie Balaur – duhovnicul lui Mehedinți), conf. dr. Sorina Vlad (fiica academicianului N. Al. Rădulescu), profesorii Florica și Iulian Albu, Constantin Macarie, aproape toți dascălii din Soveja etc.;

b). următorul cerc cuprinde geografi și oameni de cultură contemporani de mare acoperire științifică și morală, care au înțeles mesajul și importanța ideilor lui Mehedinți, în progresul științelor pe care se sprijină geografia (istoria, filosofia, etnografia, antropologia, antropogeografia, etnoeducația, creștinismul românesc etc.), în progresul moralei și a ideilor filozofice promovate de părintele geografiei române moderne. Aici includem în primul rând profesorii universitari: Constantin Schifirneț, Ion Ghinoiu, Ilie Moise, Ioan Ianoș, Marius-Cristian Neacșu, Preot-prof. Vasile Gordon, Preot-prof. Vasile Crețu etc., etc. Păcat că Sorina Vlad și Gheorghe Lupașcu au plecat prea de timpuriu la cele veșnice, pentru că aveau multe de spus, atât în ce privește opera lui Simion Mehedinți, cât și în ceea ce privește perspectivele geografiei și ale celorlalte științe înrudite.

c). Ultimul cerc și cel mai larg, cuprinde viitorul și nădejdile noastre întru Mehedinți – educația, școala, geografia și întregul neam românesc: ,,Școala este unitatea de măsură a valorii relative a statelor și a popoarelor.”, școala înseamnă ,,Profesorul, temelia tuturor reformelor școlare”, Școala și cultura sunt dascălii vrânceni: Florin Roman, Nicolae Damian, Răzvan Săcrieru, Alexandra Tătaru, dr. Romeo-Valentin Muscă, av. Corina Săcrieru etc., etc., profesori cu doctorate în geografie și alte domenii, cu funcții și atribuții în Societatea Geografică Română și în Filiala Vrancea a SGR. Școala cuprinde geografi  și profesori din toată țara care au vibrat împreună cu noi, atunci când au participat la marile evenimente din Vrancea, ale Asociației Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți”.

Notă. Dorim ca apariția lucrării ,,Zilele Simion Mehedinți. Comunicări științifice (antologie)”, 3 volume, 1350 p, din care 90 pagini-document, color; Editura Terra, Focșani, 2025, să devină un eveniment științific și cultural național, motiv pentru care vom dona câte un set: Academiei Române, Institutului de Geografie, Societății Geografice Române, conferențiarilor care au prezentat comunicări, facultăților de geografie, bibliotecilor județene, instituțiilor de cultură de nivel național și internațional cu care avem legături.

Întrucât costurile pentru tipar ale lucrării sunt destul de mari (cca. 170 lei setul) și nu avem resurse financiare să tipărim mai multe exemplare, pentru a le putea pune în vânzare, dacă nu avem desfacerea asigurată anticipat, sugerăm celor care doresc să aibă în biblioteca personală această lucrare-document, să se înscrie și să achite costul anticipat.

În consecință, pentru cei care doresc (persoane fizice sau juridice) să achiziționeze  lucrarea, să depună 170 (una sută șaptezeci) lei în contul nostru bancar: Asociația Personalului Didactic ,,Simion Mehedinți”, CIF-6433097, cont IBAN – RO76CECEVR0137RON0107934, deschis la Filiala CEC Bank Vrancea, cu mențiunea: Pentru achiziția lucrării ,,Costică Neagu (coord.) – Zilele Simion Mehedinți. Comunicări științifice (antologie)”.

Vor fi onorate doar comenzile făcute până la 10 septembrie 2025, când lucrarea va intra la tipar. Cu sănătate și spor în toate!     

Costică NEAGU                 

  

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.