Evenimente speciale

VIDEO | Sfârșit de drum pentru Papa Francisc: Lacrimi, rugăciune și aplauze pentru „păstorul săracilor"

Ziarul de Vrancea
27 apr 2025 932 vizualizări

Într-o atmosferă copleșită de emoție, Papa Francisc, lider spiritual pentru un miliard și jumătate de credincioși, a fost condus pe ultimul său drum vineri seară, într-o ceremonie solemnă care a adunat sute de mii de oameni în Piața Sfântul Petru din Vatican.

Papa Francisc, numit de mulți „păstorul săracilor și al deznădăjduiților", a plecat către veșnicie, în aplauzele prelungite ale celor prezenți. Sicriul său simplu din lemn, purtând pe capac un exemplar deschis din Noul Testament ale cărui pagini erau răsfirate domol de vânt, a fost scos din Bazilica San Pietro pentru slujba de înmormântare.

Asistentul medical personal al Papei, Massimiliano Strappetti, omul care i-a fost umbră și sprijin în ultimii ani grei de suferință, a sărutat cu blândețe coșciugul. Gestul său a fost urmat de un ropot de aplauze și de strigătul emoționant al mulțimii: „Mulțumim, Francisc!”.

Ceremonia, desfășurată în mare parte în limba latină, a fost oficiată de 220 de cardinali, 750 de episcopi și peste 4.000 de preoți. În stânga sicriului a fost amplasată o copie a icoanei Fecioarei Maria, atât de dragă lui Francisc, la care se ruga adesea în bazilica Santa Maria Maggiore.

Un mesaj din inima Bisericii

În omilia sa, decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista, în vârstă de 91 de ani, a vorbit cu emoție despre misiunea papei de a „construi poduri, nu ziduri” și despre lupta neîncetată a acestuia în sprijinul celor marginalizați, al migranților și al victimelor războaielor.

Suntem aici în număr mare pentru a ne ruga pentru Papa Francisc, ca Dumnezeu să-l primească în imensitatea iubirii Sale. Dragă Papă Francisc, acum noi te rugăm să te rogi pentru noi”, a transmis cardinalul Battista.

Imaginea Papei slăbit, dar prezent în Duminica Paștelui, salutând credincioșii din balconul Bazilicii Sfântul Petru, rămâne vie în inimile tuturor celor care l-au admirat pentru curajul și bunătatea sa.

O vrânceancă, martoră la un moment istoric

Printre credincioșii prezenți la eveniment s-a aflat și o vrânceancă, care ne-a transmis un scurt video emoționant surprinzând cortegiul funerar deplasându-se pe străzile Romei. Sicriul Papei a fost transportat cu un papamobil alb, decapotabil și cu geamuri transparente, pentru ca oamenii să își poată lua rămas-bun.

Traseul a trecut prin locuri emblematice precum bulevardul Fori Imperiali, Colosseumul și Piazza Venezia, unde mii de persoane s-au strâns pentru a aduce un ultim omagiu Papei care a îndemnat lumea la milă, pace și speranță.

Un testament de modestie

În spiritul dorințelor exprimate încă din iunie anul trecut, funeraliile au fost organizate simplu, fără fastul tradițional, reflectând credința Papei într-o Biserică săracă, în slujba celor sărmani. După ceremonia religioasă, sicriul a fost purtat pentru ultima oară prin Poarta Sfântă a Bazilicii Sfântul Petru.

Papa Francisc rămâne în inimile credincioșilor drept cel care a îndrăznit să aducă speranța în cele mai întunecate colțuri ale lumii și să transforme papalitatea într-un simbol viu al compasiunii și solidarității.

Drum lin, Părinte Francisc! Nu te vom uita!

Citiți și vizionați și:Papa Francisc a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore. Peste 400.000 de persoane au fost prezente​


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.