Evenimente speciale

VIDEO + FOTO | Informații de ultimă oră despre Focșani Blues Festival 2019

Ziarul de Vrancea
12 iun 2019 3400 vizualizări

Miercuri, 12 iunie 2019, organizatorii celui mai mare Festival de Blues din România, Focșani Blues Festival, au susținut o conferință de presă chiar la complexul ZagaZaga din Delta Siretului, locația unde va avea loc anul acesta, în perioada 29-31 august, festivalul. 

VIDEO:​Alexandra Tătaru

Conform organizatorilor cel mai mare festival de blues din România, Focșani Blues Festival, ajuns la a IV-a ediție, evenimentul care a pus Focșaniul pe harta orașelor blues îl va aduce anul acesta pe scenă pe celebrul trompetist de origine cubaneză Arturo Sandoval, nume de referință al latin-jazz-ului din întreaga lume.

Artistul este câștigătorul a zece premii Grammy, șase premii Billboard și un premiu Emmy. El a fost   decorat de președintele Barack Obama cu cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite ale Americii, Medalia Libertății.La cea de a IV-a ediție  a Focșani Blues Festival vor mai participa și alți artiști de renume. Nightloosers, Los Mambo Jambo, JT Lauritsen & The Buckstone Hunters, Berti Barbera & Nicu Patoi, Mission Cimbalom Marius Preda, Kyla Brox sau Philipp Fankhauser.

Bernard Cheere, președintele Asociației Culturale Estica și directorul  general al festivalului a făcut următoarea declarație la conferința de presă de miercuri 12 iunie 2019 susținută la complexul ZagaZaga, din Delta Siretului:”Focșani Blues Festival nu este un simplu festival de muzică, ci o întreagă experiența pe care încercăm să o reinventăm în fiecare an. Ne bucurăm că tot mai mulți oameni se alătură acestui demers, iar interesul pentru Focșani Blues Festival crește simțitor. Selectăm atent artiștii, locația și set-up-ul, în așa fel încât să ne asigurăm că ducem totul la superlativ. Anul acesta am pregătit multe surprize iar pe lângă line-up, poate cea mai frumoasă surpriză este locația: o oază de liniște în mijlocul naturii, unde acordurile blues vor răsuna armonios și vor oferi o experiență de neegalat

Ce au spus organizatorii Focșani Blues Festival 2019 despre motivul mutării FBF la Zaga Zaga

Ionuț Ungureanu, PR manager al FBF:“Este un proiect de suflet de-al nostru pentru Focșani, sută la sută bazat pe voluntariat, vrem să dăruim ceva Focșaniului. Se va numi întotdeauna Focșani, pentru că este nucleul, este rațiunea de a fi a festivalului, este un cadou. Faptul că l-am mutat aici putem considera că i-am mutat pe cei din Focșani la o petrecere în aer liber, la un picnic unde să se poată bucura de o minivacanță alături de părinți, bunici”, a declarat Andreea Pancu, director adjunct al Focșani Blues Festival. “Este un proiect care ar trebui să crească pentru a-l putea menține. Atenția sponsorilor asupra acestui proiect este dacă el va crește. La prima ediție a fost un sprijin foarte mare din partea companiilor din Focșani. Și în momentul acesta îl avem, poate nu la același nivel, dar este foarte important să putem atrage atenția sponsorilor mari, care doresc să vină într-un loc în care nu sunt doar cei din Focșani. Focșănenilor le este cel mai ușor să ajungă aici, se urcă într-un autobuz și în 15 minute sunt aici, dar gândiți-vă pentru ei care vin din alte locații îndepărtate, precum București. Vor fi amenajate spații de cazare de gen camping”

De menționat că pe  întreaga  perioadă de desfășurare a Focșani Blues Festival 2019 va fi asigurat,spun organizatorii, transportul gratuit din Focșani la Zaga Zaga. Pe site-ul FBF 2019, www.focsanibluesfestival.ro  se vor găsi toate informatiile privind transportul.Biletele și abonamentele pentru scena principală sunt puse în vânzare pe eventim.ro, bilete.ro și iabilet.ro. Accesul la scena de zi este gratuit.Pentru mai multe informații: www.focsanibluesfestival.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.