Evenimente speciale

VIDEO | „Cartea Unirii”, lansată cu sala plină la Colegiul Național Unirea din Focșani

Ziarul de Vrancea
19 ian 2020 3023 vizualizări

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2020, în sala de festivități a Colegiului Național Unirea, a avut loc lansarea cărții „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”, scrisă de jurnalista Silvia Vrînceanu-Nichita, împreună cu soțul său, avocatul și publicistul Dan Nichita.

Cei doi sunt inițiatorii proiectului cultural „Povestim Focșaniul”, care și-a propus să implice focșănenii, în special pe cei mai tineri, într-un proces de redescoperire a memoriei locale și de repunere în valoare a monumentelor și obiectivelor de patrimoniu prin organizarea unor tururi pietonale ghidate de specialiști. 

Pentru tipărirea volumului, Asociația „Eu, tu și ei”, prin intermediul căreia a fost implementat proiectul cultural „Povestim Focșaniul” a primit finanțare de la Ministerul Culturii prin Programul Acces – Anul Cărții 2019.

Cu o prefață semnată de istoricul Sergiu Iosipescu de la Institutul Național al Patrimoniului, cercetător cu  origini focșănene, lucrarea se concentrează pe istoria puțin știută a generației Unirii, familii focșănene care au ridicat, practic, orașul și care constituie un model de bună practică din care generațiile de astăzi se pot inspira. Conform mărturisirilor Silviei Vrînceanu Nichita și ale lui Dan Nichita, cartea a fost rodul muncii lor de trei ani, timp în care au documentat arhivistic și în teren patru case care au aparținut unor familii implicate în lupta pentru Unirea Principatelor, aproape toate fiind amenințate cu dispariția

Într-o avanpremieră a lansării de sâmbătă a cărții, Silvia Vrînceanu Nichita a povestit într-un VIDEO postat pe contul său de facebook cum va decurge aceasta 

La evenimentul desfășurat sâmbătă în aula „Mihai Eminescu” a Colegiului Național Unirea, despre carte au vorbit celor prezenți doctorul în teologie Valentin Muscă, autor al mai multor volume de studii și cercetare istorică și monografică, și profesorul Liviu Iulian Roman, doctor în istorie cu o teză despre problematica Unirii Principatelor.

Invitat special a fost cunoscutul jurnalist Ovidiu Nahoi, redactor-șef RFI România, care a vorbit despre recuperarea memoriei locale prin proiecte independente de acest gen. Lansarea  cărții „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”, este dedicată împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor.

”O copertă, 35 de povești traduse grafic în simboluri inspirate de arhitectura și arta locală, două reconstituiri ilustrate pentru Casa Maiorului Șonțu și Casa Mincu, pe scurt, o carte de suflet.

(...) „Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”, un proiect la care țin mult datorită subiectului inedit, abordării curajoase și mai ales datorită oamenilor pasionați, talentați și dăruiți cu care am avut plăcerea să lucrez: Silvia Vrinceanu Nichita, Dan Nichita și Irina Andriesei” a menționat într-o postare pe contul său de facebook arhitectul ieșean Tiberiu Teodor-Stanciu care realizat coperta cărții 

VIDEO-un fragment din discursul profesorului Liviu Iulian Roman la evenimentul de lansare a cărții „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”

Iată ce au spus autorii despre cartea lor:

“Ce ne-a lăsat moștenire generația Unirii? Dacă privim în ansamblu, o țară. Dacă avem în vedere Focșaniul, un oraș. Vorbim de o generație cu vocație modernizatoare pe toate planurile, conștientă și pătrunsă de misiunea ei, o generație care a înțeles că stă numai în puterea ei să facă ceva. Este generația primei noastre urbanizări. Ne-a dat școli bune, ne-a oferit o viață culturală de calitate, ne-a deprins cu începuturile vieții instituționale, ne-a insuflat simțul civic. Ea însăși o generație școlită, care prețuia educația, punea bază pe instrucție. Copii lor le-au cinstit numele și au făcut faimă orașului, mai cu toții pregătiți la cele mai bune școli din străinătate sau din țară. O carte cu totul nouă, modernă, minuțios documentată în arhive publice și private din țară și străinătate, care aduce istoria unionistă până în zilele noastre, în Focșaniul de azi.“

VIDEO-Ce a spus Dan Nichita la lansarea cărții „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”

VIDEO :Alexandra Tătaru

Pe lângă lansarea de carte, participanții au putut admira și o expoziție de fotografie cu chipuri mai puțin știute din înalta societate locală, amenajată în aula „Mihai Eminescu” a Colegiului Național „Unirea”.

La evenimentul de lansare, Silvia Vrînceanu Nichita a povestit că ideea cărții i-a venit în perioada în care participa la o bursă la Boston. Atunci, comparând cu ce a văzut acolo, și-a dat seama că autoritățile Focșaniul nu fac nimic pentru a valorifica imensul potențial pe care-l reprezintă istoria acestor locuri. A urmat ideea organizării unui tur pietonal pe la obiectivele culturale din Focșani, care a generat ulterior, ca urmare a poveștilor adunate cu acest prilej, proiectul așezării pe hârtie a unei istorii a Focșaniului. În structura lucrării lansate sâmbătă, cei doi autori și-au împărțit rolurile astfel: Silvia Vrînceanu Nichita și-a asumat partea de prezentare a clădirilor vechi, iar Dan Nichita, pe cea de face cunoscute portretele focșănenilor unioniști de odinioară.

Vizionați și:VIDEO | Măriuca Ciolpan, nepoata Silviei Vrînceanu Nichita recitând poezia ”Orașul amintirilor Focșani” de Florin Papazu

Citiți și câteva păreri despre lansarea de sâmbătă 18 ianuarie 2020, a cărții „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”

”O carte pe care o voi păstra la loc de cinste în biblioteca personală. ELITA UNIONISTĂ DIN FOCŞANII UNIRII, autori : Silvia Vrinceanu Nichita şi Dan Nichita, la a cărei lansare avută loc ieri 18 ianuarie 2020, la Colegiul Unirea din Focşani, am fost şi eu prezent.

Este o carte document, bogată în imagini din Focşaniul de altădată, cu deviza #Povestim Focşaniul. Poveşti din vechiul oraş al unirii, captivantă, deconectantă şi care suscită imaginaţia la maxim.

Dragi focşăneni, merită să o cumpăraţi sau să oferiţi cuiva în dar, un cadou de preţ.

A fost o lansare de ţinută, pe măsura cărţii, fiind prezentă elita culturală focşăneană şi nu numai.”-Gheorghe Suchoverschi

Cei care îi cunosc pe Silvia Vrînceanu și Dan Nichita știu despre munca lor din ultimii ani de documentare și popularizare a istoriei Focșaniului. Au împărtășit prin diverse mijloace din bogata cultură pe care și-au format-o despre Focșani. Îmi aduc aminte cu plăcere de tururile tematice Focșaniul Unirii organizate de ei în preajma aniversării Unirii Principatelor Române. Astăzi fac un nou pas în această direcție, lansând cartea "Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.”. Cartea cuprinde detaliile unei epoci ce a marcat istoria Focșaniului și a României, o epocă populată de personalități diverse, unele cu un puternic spirit reformist, vizionar. Pe lăngă enormul efort de documentare, aplaud și calitatea grafică excepțională, cartea având circa 200 de fotografii de epocă.

Și pentru că au lansat cartea într-un loc atât de drag mie, aula Colegiului Național Unirea, vreau să donez colegiului cinci exemplare ale cărții. Două vor rămâne la biblioteca CNU, iar trei vor ajunge la elevi de la profilele de filologie și istorie.

Felicitări, Silvia și Dan, pentru acest splendid act de cultură!”-Virgil Petrea

Un eveniment despre ce înseamnă patriotism și despre răscoala împotriva uitării. Suntem mândri că-deși în mică măsură-am făcut parte din el.”-Georgescu Stana

”A fost lansată într - o atmosferă de înalt rafinament , în sala de festivități a CNU ! Spiritul unirii a fost energizat permanent de autorii rafinatei lucrări , ELITA UNIONOSTĂ DIN FOCŞANII UNIRII , Dan Nichita şi Silvia Vrânceanu Nichita ! Felicitări autorilor şi colaboratorilor ! Multă sănătate şi succes în continuarea demersului cultural !”-Lefter Elizia

Citiți și:„Cartea Unirii” va fi lansată sâmbătă la Colegiul Național Unirea din Focșani

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.