VIDEO | Finanțare inteligentă pentru antreprenori – un eveniment de succes la Focșani
Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea a organizat joi, 20 martie, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” din Focșani, evenimentul „Finanțare inteligentă pentru antreprenori”. Acesta a reunit peste 100 de participanți – antreprenori, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice și elevi din județul Vrancea, interesați de accesarea celor mai eficiente instrumente financiare pentru dezvoltarea afacerilor.
VIDEO:vrancea atlastv
Evenimentul a avut ca scop informarea și conectarea antreprenorilor cu sursele disponibile de finanțare, într-un context economic marcat de provocări. Dezbaterile au abordat subiecte precum accesarea fondurilor nerambursabile, parteneriatele public-private, fiscalitatea și sustenabilitatea economică. Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, Prefecturii Vrancea și Administrației Județene a Finanțelor Publice (ANAF Vrancea), care au transmis mesaje de sprijin pentru mediul de afaceri local.
Lansarea concursului „ElevPrenor Vrancea”
Un moment important al evenimentului a fost lansarea oficială a concursului „ElevPrenor Vrancea”, destinat elevilor de liceu din clasele X-XII, care își doresc să-și testeze și valorifice spiritul antreprenorial. Participanții sunt invitați să propună idei de afaceri inovatoare, cu impact local și potențial de profit sau sustenabilitate socială.
Concursul se va desfășura în trei etape:
-
Înscrieri până pe 6 aprilie 2025, la adresa contact@patronatvrancea.ro
-
Selecția finaliștilor pe 10 aprilie 2025
-
Pitch-ul final și premierea pe 17 aprilie 2025
Pentru câștigători sunt puse la dispoziție premii în valoare totală de 3.500 lei, dar și internshipuri în companii de prestigiu din județ, oferind astfel o oportunitate reală pentru tinerii interesați de mediul de afaceri.
Patronatul Întreprinderilor Private Vrancea își reafirmă angajamentul de a susține antreprenoriatul local, atât în rândul profesioniștilor, cât și al tinerilor, prin inițiative care să sprijine dezvoltarea economică a județului. Organizația își propune să fie un liant între mediul public și cel privat, facilitând accesul la resurse esențiale pentru creșterea afacerilor.
Pentru mai multe detalii despre concursul „ElevPrenor Vrancea” și alte inițiative ale Patronatului, cei interesați pot contacta organizatorii la contact@patronatvrancea.ro sau pot vizita pagina oficială a organizației.














