Prima pagină
Promo/Evenimente speciale
VIDEO | Cum a fost la Ceremonialul marcării Centenarului sfințirii Capelei și Criptelor Mausoleului de la Mărășești
Sâmbătă 28 septembrie 2024, a avut loc la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, un ceremonial care a marcat Centenarul sfințirii Capelei și a criptelor eroilor din cel mai impresionant mausoleu din România dedicat eroilor din Primul Război Mondial.La eveniment au participat și IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și colonelul Ștefan Claudiu Topor, comandantul Brigăzii 282 Blindată "Unirea Principatelor" din Focșani, alături de alte oficialități județene, cadre militare și reprezentanți ai clerului bisericesc. Cu această ocazie, a avut loc prezentarea albumului „De la Biserica Neamului la Mausoleul Eroilor de la Mărășești”.
Citiți și conținutul integral al postării activată pe contul de facebook Consiliul Județean Vrancea referitoare la Ceremonialul marcării Centenarului sfințirii Capelei și Criptelor Mausoleului de la Mărășești desfă;urat sâmbătă 28 septembrie 2024
„Momente înălțătoare astăzi, la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, unde a avut loc un ceremonial care a marcat Centenarul sfințirii Capelei și a criptelor eroilor din cel mai impresionant mausoleu din România dedicat eroilor din Primul Război Mondial.
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, a subliniat însemnătatea acestui moment istoric. <<Să ne înclinăm cu recunoștință în fața eroilor care își dorm somnul de veci în acest memorial, pentru că datorită sacrificiului lor suprem noi trăim astăzi într-o țară liberă și independentă>>, a spus vicepreședintele Ionel Cel-Mare. La eveniment au participat și IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și colonelul Ștefan Claudiu Topor, comandantul Brigăzii 282 Blindată <<Unirea Principatelor>> din Focșani, alături de alte oficialități județene, cadre militare și reprezentanți ai clerului bisericesc. Cu această ocazie, a avut loc prezentarea albumului <<De la Biserica Neamului la Mausoleul Eroilor de la Mărășești>>”.-Consiliul Județean Vrancea
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Maxima zilei: „Nu am făcut gimnastică pentru a călători, nu am făcut gimnastică pentru a-mi cum¬pă¬ra anumite lucruri, să devin o celebritate, am făcut pentru că mi-a plăcut şi este important să pui pasiune în ceea ce faci.” Nadia Comăneci
Mai multe localități din Vrancea, în special din zona de munte, se confruntă cu incursiuni ale urșilor. Aceștia atacă animalele domestice, distrug grădinile și, nu de puține ori, atacă...
Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914,Bobota, Comitatul Sălaj, România – d. 11 noiembrie 1995, București, România) a fost un politician român, liderul opoziției din...
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe șoseaua Vrancei, unde un autoturism s-a răsturnat, rezultând rănirea unui tânăr de 19...
Mai multe localități din Vrancea, în special din zona de munte, se confruntă cu incursiuni ale urșilor. Aceștia atacă animalele domestice, distrug grădinile și, nu de puține ori, atacă...
Antreprenorii băcăuani Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii rețelei Dedeman, se află printre ofertanții pentru preluarea rețelei Carrefour România, care operează peste 450 de magazine...
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe șoseaua Vrancei, unde un autoturism s-a răsturnat, rezultând rănirea unui tânăr de 19...
Prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor pentru adoptarea unui plan de acțiune privind limitarea riscului de răspândire a bolilor la animale,...
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe șoseaua Vrancei, unde un autoturism s-a răsturnat, rezultând rănirea unui tânăr de 19...
Prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor pentru adoptarea unui plan de acțiune privind limitarea riscului de răspândire a bolilor la animale,...
Liceul cu Program Sportiv Focșani a înregistrat rezultate remarcabile la competițiile desfășurate între 7 și 9 noiembrie 2025, confirmând potențialul tinerilor sportivi...
Sportivii care se pregătesc la Bazinul de înot didactic al Consiliului Județean Vrancea au reprezentat cu succes județul la „Cupa Moș Delmadi” și „Cupa Bacăului”,...