Evenimente speciale

VIDEO + Galerie foto | Cum a fost sărbătorită Ziua Poliției Române, la IPJ Vrancea, luni 25 martie 2019

Ziarul de Vrancea
25 mar 2019 2189 vizualizări

Amănunte despre activitățile derulate cu acest prilej am aflat prin intermediul buletinului de presă nr. 84 din 25 martie 2019  transmis de compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)  Vrancea 

În fiecare an, 25 martie este o zi specială pentru toți cei care poartă, cu mândrie, uniforma Poliției Române.

Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită astăzi în municipiile Focșani şi Adjud printr-o serie de activități prin care poliţiştii vrânceni au marcat, alături de numeroşi invitaţi şi parteneri instituționali, 197 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Manifestările dedicate acestui moment deosebit din viaţa instituţiei au demarat în urmă cu o săptămână, prin desfăşurarea unor competiţii sportive dedicate poliţiştilor. Astfel, poliţiştii vrânceni, cu sprijinul organizaţiilor sindicale şi profesionale, au organizat mai multe competiţii sportive (la discipline precum: minifotbal, tenis de masă, şah,table), competiţii care au dat ocazia celor mai bine pregătiți să se întreacă pe terenul de sport şi să îşi dovedească abilităţile sportive, ştiut fiind faptul că exerciţiile fizice fac parte integrantă din programul de pregătire profesională al oricărui poliţist.

Totodată, de-a lungul întregii săptămâni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei de la Serviciul Ordine Publică, au realizat activități de promovare a meseriei de polițist, precum și activități preventive în cadrul caravanei ”ȘI TU POȚI DEVENI POLIȚIST”.

În contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, ca în fiecare an, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea s-a desfășurat astăzi activitatea ,,Ziua Porţilor Deschise”. 

Astfel, începând cu ora 09.30, peste 600 de elevi din cadrul mai multor instituții de învățământ din județ au avut ocazia să fie „polițiști pentru o zi”. În acest sens,polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au “echipat” copiii cu “insigne” și i-au pictat pe față cu imagini reprezentative Poliției.

Atât copiilor cât și cadrelor didactice le-au fost prezentate dotările tehnice şi autospecialele de intervenție ale poliţiştilor vrânceni (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier, cele ale structurilor de ordine publică şi cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale).

Nu au lipsit, bineînțeles, nici câinii polițiști care au pregătit exerciții demonstrative, spre încântarea celor mici.

Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud i-au primit astăzi cu entuziasm pe copii, prezentându-le  tehnica din dotare și promovând profesia de poliţist.

De asemenea, astăzi, la sediul I.P.J. Vrancea a avut loc festivitatea de avansare în gradul profesional următor a poliţiştilor care au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut și îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute în actele normative.

Astfel, cu prilejul zilei de „25 Martie - Ziua Aniversară a Poliţiei Române”,  a fost acordat gradul profesional următor unui număr de 12 ofițeri și 91 de agenți de poliție.

Festivitatea a debutat cu prezentarea mesajelor din partea conducerii Inspectoratului General al Poliției Române şi a continuat cu premierea câștigătorilor competițiilor sportive - ”Cupa Poliției”, care s-au desfășurat în perioada 18-22 martie a.c..

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea dorește să mulțumească vrâncenilor care au înțeles să dea dovadă de corectitudine și atitudine civică, fiindu-ne alături și acordându-ne întreaga lor încredere. Totodată, la acest ceas aniversar, transmite tuturor colegilor polițiști cele mai calde urări de sănătate și succes în activitate, mulțumindu-le familiilor acestora că i-au susținut în activitate, mai ales atunci când acordau mai mult timp profesiei decât vieții personale.

LA MULȚI ANI, TUTUROR POLIȚIȘTILOR!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.