Evenimente speciale

VIDEO | Avansări în grad la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea

Ziarul de Vrancea
29 nov 2019 6057 vizualizări

18 polițiști din cadrul IPJ Vrancea au fost înaintați în grad înainte de termen, cu ocazia Zilei Naționale a României. Diplome în semn de mulțumire au primit și două focșănence în vârstă de 19 ani, care au alergat după pricipalii suspecți ai unei tâlhării, reușind să-l prindă pe unul dintre ei. Evenimentul a avut loc astăzi, 29 noiembrie 2019, în cadrul unei ședințe festive.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, 18 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au fost avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.

În cursul zilei de astăzi, 29 noiembrie a.c., în cadrul unei şedinţe festive prilejuite de sărbătorirea, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, a Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie, 18 poliţişti au fost înaintaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.

În acest cadru, adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, comisar şef de poliție Daniel Tulbure, a dat citire dispoziției de avansare în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim, pentru 9 ofițeri și 9 agenți de poliție care s-au remarcat prin activitatea profesională depusă.

Tot cu acest prilej au fost recompensați cu ”felicitări scrise” 8 polițiști pentru îndeplinirea deosebită a atribuțiilor de serviciu, respectiv modul exemplar în care a fost realizată intervenția la evenimentul din data de 10.11.2019, produs pe raza comunei Slobozia Bradului, unde datorită operativității măsurilor luate a fost restabilită ordinea și liniștea publică, precum și rezultatele obținute pe linie de contrabandă cu țigări și articole pirotehnice.

De asemenea, doi polițiști au primit “mulțumiri scrise” din partea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru rezultatele deosebite obținute la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne.

Și spiritul civic a fost apreciat în cadrul festiv de astăzi! Astfel, cele două tinere, în vârstă de 19 ani, din municipiul Focșani, care au alergat după principalii suspecți ai tâlhăriei din data de 24.11.a.c., produsă pe raza municipiului Focșani și l-au prins pe unul dintre aceștia, au primit din partea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea diplome, în semn de mulțumire.

Activitățile pentru marcarea zilei de 1 Decembrie au fost demarate din cursul acestei luni, prin organizarea de competiții sportive, la care au fost invitați și reprezentanți ai presei locale (la minifotbal), rezultatul fiind și în acest an egal.

Totodată, în cadrul festivității au fost acordate premii pentru cei care au participat la competițiile sportive desfășurate în cadrul ”Cupei 1 Decembrie”, organizată de către Asociația Sportivă  ”Tomiță Lazăr” din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, după cum urmează:

Minifotbal:  locul I – echipa Poliției Municipiului Focșani, locul al II-lea – echipa I.P.J. Vrancea, locul al III-lea  Poliția Orașului Panciu.

Tenis de masă:

Șah: locul I – Zaharia Georgică, locul al II-lea – Marin Lucian, locul al III-lea – Ioniță Paul.

Fotbal-tenis:  locul I – echipa Biroului de Investigații Criminale Focșani, locul al II-lea  – echipa Serviciului de Investigații Criminale Vrancea, locul al III-lea – echipa Centrului de Reținere și Arest Preventiv și echipa Serviciului de Ordine Publică.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele bune obținute în activitatea profesională.

Buletinul de presă nr 360 din 29 noiembrie 2019, transmis de IPJ Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.