Evenimente speciale

VIDEO + Foto | Izvorul Tămăduirii prăznuit la Mănăstirea din Dălhăuți

Ziarul de Vrancea
28 apr 2025 1733 vizualizări

Vineri 25 aprilie 2025, de marele praznic al Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea din Dălhăuți și-a serbat hramul. Sărbătoarea reprezintă pentru toți credincioșii un prilej de înălțare sufletească și de aleasă trăire duhovnicească prin rugăciune către Maica Domnului, ca una ce este „Izvor de viață dătător”.Cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, am participat la slujba de la Mănăstirea Dălhăuți, alături de numeroși credincioși. Numărul credincioșilor a fost foarte mare, umplând incintele și dealurile din împrejurimi, ca la orice mare hram.

Foto: Pelerinaj spre Mănăstirea Dălhăuți,  credincioși care trec des pragul acestei vetre monahale. 

Credincioșii s-au rugat pentru sănătate trupească și sufletească și au primit binecuvântarea preoților slujitori.  

Foto: Numeroși credincioși au urcat spre hramul mănăstirii ca în fiecare an.

Sfânta Liturghie s-a săvârșit la Altarul de vară al așezământului monahal. Soborul preoților slujitori a fost unul ca de mare sărbătoare. Din el au făcut parte slujitori ai sfintelor altare, din această zonă, dintre care amintim pe Părintele Arhimandrit Teoctist.La sfârșit credincioșii prezenți la slujbă au fost binecuvântați prin stropire cu Agheasmă. 

Foto: Credincioșii  au fost binecuvântați prin stropire cu Agheasmă.

Termenul „aghiasmă” provine din grecescul „aghiasmos”, având rădăcina în cuvântul „aghios” (sfânt) și se referă atât la slujba de sfințire, cât și la apa sfințită în sine.

Credincioșii care au participat la această slujbă și-au luat apa sfințită acasă, considerând-o un izvor de binecuvântare și vindecare pentru întreaga familie. Conform tradiției populare, cei care beau din această apă sunt protejați de boli și duhuri rele pentru tot anul ce urmează. 

Foto: Aici a fost săvârșită slujba de sfințire a apei                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          

Mănăstirea din Dălhăuți se află, într-o oază de liniște a minții și de odihnă a sufletului, este un frumos locaș de rugăciuneș o oază de duhovnicie, oferind pelerinilor sprijin spiritual și liniștire sufletească. Aşezământul monahal este cunoscut datorită icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În Vrancea, singura biserică închinată acestei sarbători este biserica de zid de la Mănastirea Dalhauți, unul din cele mai vechi lăcașuri de rugăciune din județ. Aici se afla Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită și Anufiana, despre care se spune ca a fost pictată de insuși Sfintul Apostol Luca.                     

În acest loc sfânt, pe care este bine să-l cercetăm ori de câte ori avem nevoie și simțim o greutate, o apăsare, și vrem să vorbim cu Dumnezeu, aici găsim pacea și liniștea pe care le dorim.

Suntem în Vinerea Luminată, iar creștinii sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, momentul în care se sfințește aghiasma mică. Săptămâna Luminată, în care fiecare zi este socotită liturgic ca o zi de duminică, de laudă adusă Învierii Domnului Iisus Hristos. 

Izvorul Tămăduirii rămâne una dintre cele mai importante și iubite sărbători închinate Maicii Domnului în calendarul ortodox românesc, simbolizând speranța, vindecarea și reînnoirea spirituală ce urmează bucuriei Învierii Domnului. Maica Domnului este Fântâna Darurilor. Și precum pe Hristos îl numim izvor de viață și de apă vie, de nestricăciune și nemurire, tot așa slujba acestui praznic o numește pe Maica Domnului izvor dintru care curge toată bunătatea și dintru care se revarsă tuturor binefacerile, mană cerească și izvor dumnezeiesc al Raiului, izvor plin de minuni nedeșertate.

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului

La această sărbătoare, credicioșii au cinstit-o pe Maica Domnului, cea care în toată viața ei pământească, dar și de-a pururea în ceruri, este un izvor de har, de mângâiere și de mântuire pentru întreg neamul omenesc.  Maica Domnului este Maica minunilor și a vindecărilor și a darurilor, ea intervine și vindecă neputința și suferința umană. Maica Domnului este tămăduitoarea sufletelor noastre, mereu un sprijin din care curge toată bunătatea.   Să cerem mereu ajutorul de la Maica Mântuitorului Iisus Hristos care mijlocește necontenit la Tronul Preasfintei Treimi. Încrederea în ajutorul Maicii Domnului aduce în viața noastră har de binecuvântări și îl conduce pe om la izvorul nesecat al tămăduirilor.  Noi trebuie să o iubim pe Măicuța Domnului pentru că este și Mama noastră și să-i adresăm rugăciuni în clipele cele mai grele. Să strigăm  „Măicuța mea din  ceruri, ajută-mă!”, și ea va interveni numaidecât pentru că este mereu gata să transforme păcatul în iertare, tristețea în bucurie și eșecul în mare și slăvită biruință. 

Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului, serbat în vinerea din Săptămâna Luminată. Sărbătoarea amintește de una dintre minunile Fecioarei Maria, petrecută cu un orb aflat într-o pădure. Înainte de a ajunge împărat, într-o plimbare pe care a făcut-o Leon cel Mare printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, acesta s-a întâlnit cu un bătrân orb care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, viitorul împărat a înaintat în pădure și a găsit un izvor din care i-a dat orbului apă. După ce orbul și-a potolit setea și Leon l-a spălat pe față cu acea apă, pe dată omul s-a vindecat.  În semn de mulțumire, în acest loc Leon a construit atunci când a ajuns împărat o biserică închinată acestui praznic.

Foto: Aghiasma mică luată de credincioși, spre folosul lor duhovnicesc.

Să aveți o zi binecuvântată, plină de liniște și speranță.

A consemnat: Prof. Vasile Tarciniu, Odobești

Foto:  Prof. Vasile Tarciniu

Video: Prof. Vasile Tarciniu

Profesorul  de matematică Vasile Tarciniu este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.