Evenimente speciale

VIDEO & FOTO | Hram și sfințire în Parohia Donie din Focșani

Ziarul de Vrancea
18 aug 2022 2054 vizualizări

Biserica Parohiei Donie din municipiul Focșani și-a sărbătorit luni, 15 august 2022, hramul, închinat praznicului Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii din comunitatea parohială s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a resfințit pictura lăcașului de cult, după finalizarea lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii doi ani.

Slujba de binecuvântare a picturii a fost urmată de Sfânta Liturghie și de Parastasul pentru ctitorii bisericii, săvârșite de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor format din pr. Valentin-Bogdan Ene, consilier eparhial la Sectorul Economic-financiar, pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, și alți clerici invitați. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” a dat răspunsurile la strană.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit despre simbolismul icoanei Adormirii Maicii Domnului, în care Mântuitorul Hristos este înfățișat purtând în brațe sufletul Sfintei Fecioare Maria sub forma unui prunc înfășurat în giulgiuri albe.

„Era rândul lui Iisus s‑o țină pe Maica Sa în brațe, după ce ea L‑a născut, legănat și purtat în brațele sale pe când El, Dumnezeu Cel Atotputernic, era prunc omenesc. Așadar, Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei, i‑a primit duhul, dar nu a lăsat‑o în mormânt, să fie supusă stricăciunii, ci îndată a ridicat‑o cu trupul la cer; ar fi fost cu totul inexplicabil ca Maica Domnului, care se umpluse de har încă din timpul viețuirii la templu, dobândind starea de îndumnezeire, să împărtășească aceeași soartă ca toți oamenii. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă, vorbim nu de moartea Maicii Domnului, ci de adormirea sau mutarea ei cu trupul la cer; acolo și‑a ocupat locul dinainte pregătit de Dumnezeu, ca Împărăteasă a cerurilor, de‑a dreapta Mântuitorului Hristos, Arhiereul Cel veșnic – așa cum o vedem reprezentată în icoana numită «Deisis» –, în timp ce Sfântul Ioan Botezătorul șade în stânga, amândoi rugându‑se neîncetat pentru mântuirea oamenilor”, a subliniat Chiriarhul.

Sărbătoarea hramului Parohiei focșănene Donie s-a încheiat cu sfințirea unei troițe de lemn din curtea lăcașului de închinare, ridicată în cinstea eroilor căzuți la datorie în cele două războaie mondiale.

În semn de prețuire pentru bogata lucrare pastorală și edilitară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit pr. paroh Valeriu Balica Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă și o bederniță brodată cu icoana Adormirii Maicii Domnului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.