VIDEO + Foto | Festivalul Portului Popular Vrâncean la a IV a ediţie Focşani - 23 Iunie 2024
În aceste zile, Municipiul Focşani a fost gazda Festivalului Portului Popular Vrâncean, cea mai importantă manifestare de promovare a artei cusutului din zonele etnografice ale Vrancei, un omagiu adus autenticităţii şi identităţii româneşti de la Curbura Carpaţilor. La ediţia din acest an, alături de costumele populare din principalele zone etnografice ale judeţului, este prezentată, în premieră, întreaga colecţie de catrinţe, din patrimoniul Muzeului Vrancei.
Semnalul de deschidere l-a dat domnul Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei, pentru care patrimoniul material şi imaterial al judeţului Vrancea înseamnă ceva, înseamnă actul de naştere al culturii vrâncene creată de cei mulţi, rămaşi neştiuţi ca nume, sau chip. Au rămas „urmele” mâinilor care au cusut, au ţesut minunăţiile de costume populare, catrinţele superbe, iţarii şi cămăşile de mire, fine ca borangicul, la care culorile, fierte din plante, culese în anumite perioade ale anului, au rămas la fel de frumoase, de vii, ca atunci când au fost cusute, sau ţesute în război, sau cioplite în lemn cu toată răbdarea din lume dând la iveală adevărate opere de artă, sau oul încondeiat în Joia Mare, cu gândul la Învierea Domnului nostru, Iisus Cristos...
Unde s-a „rupt firul”? Când a început să se aştearnă colbul unei anume nepăsări peste ele?
De 4 ani lucrează la un astfel de proiect Muzeul Vrancei, care a organizat Festivalul Costumului Popular Vrăncean.
„Am avut cămaşa de Vrancea în 2021, în 2022 am avut brâiele, anul trecut am avut lada de zestre şi acum sfârşim aceasta logică a veşmintelor, cu catrinţa”, a spus domnul Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei.
În Vrancea încă se mai găsesc cele mai vechi catrinţe din România, 100 dintre acestea fiind prezentate publicului focşănean şi invitaţilor sosiţi la festival.
„Cele mai frumoase lucruri ies atunci când există un metisaj. Metisaj înseamnă că Vrancea este pe 2 ţări româneşti, la confluenţa Moldovei cu Ţara Românească şi cu influenţe din Transilvania. Iar aceste trei influenţe fac din <<Catrinţa>>” de Vrancea o perla a catrinţelor româneşti”.
Specialistul de la Muzeul Etnografic din comuna Paltin, unde se află costume populare vechi de aproape 500 de ani, cu modele de o mare valoare artistică, este încântat de exponatele
prezentate
.„Ne pune în valoare, tot ce avem noi mai frumos, tot ce avem noi moştenit de la bunicile şi străbunicile noastre. Meritul este al femeilor care au lucrat aceste costume, cele care le-au purtat , care le-au donat, al celor care se ocupă de ele”, spune doamna Drăguţa Miloiu, custode al Muzeului Etnografic din comuna Paltin.
Dacă nu ştiaţi, Muzeul Etnografic din Paltin, a fost ideea primarului Ionaşc Nichitoiu, care a strâns ani de-a rândul costume populare vechi de sute de ani, unelte agricole şi de uz gospodăresc, mai mult, a reuşit să reconstituie, cu ajutorul muzeografilor, odaia tradiţională, care era bucătărie, cameră de zi şi dormitor, totul cu obiecte originale dăruite de localnicii care şi-au dorit acest muzeu inaugurat în anul 1972. Primarul Ionaşc Nichitoiu a trecut de mult la cele veşnice dar oamenii nu l-au uitat, mai mult continuă să-i îmbogăţească „zestrea”.
„Modelele prezentate sunt cele din Vrancea Arhaică, de la Vidra în sus, mai des întâlnite fiind cele cu vârste, cu fir metalic, cu flori stilizate, modele unicat, fiecare. Catrinţa scoate în evidenţă ia, scoate în evidenţă corpul femeii, care era ca o amforă, pentru că această cătrinţă se mulează pe corp, indiferent dacă femeia e mai plinuţă, sau mai slăbuţă şi îi dă graţie...”
- Mai poartă tineretul din Paltin costumul popular? întreb.
„Poartă, la diferite ocazii, chiar avem un grup de copii care le poartă cu mare drag,ne reprezintă tradiţiile, ducem mai departe bucăţica noastră de patrimoniu material şi imaterial şi suntem tare mândri de asta”, mai spune doamna Drăguţa Miloiu, din Paltin.
Prezent la eveniment, domnul Ionel Cel Mare, vicepreşedinte C.J. Vrancea, a spus, „Păstrând tradiţiile şi portul românesc şi aşa cum se spune, <<Vorbeşte cum ţi-e vorba şi poată-te cum ţi-e portul>>, începem să ne ghidăm după această zicală românească... Îl felicit pe domnul director al Muzeului Vrancei, pe domnul Dumitrescu, care este sufletul acestei manifestări şi pe dumneavoastră, care astăzi, aţi reuşit să veniţi la acest important eveniment”.
Oaspeţii au privit, au admirat şi au comparat cu frumoasele costume purtate de ei înşişi. De departe, ieşea în evidenţă un domn cu o pălărie şugubeaţă de sub care apărea un frumos costum popular specific Munţilor Apuseni şi o persoană amabilă, dispusă la dialog.
Domnul Vasile Răşinariu, fost poliţist, teolog, acum etnograf amator pe lângă doamna sa, care este etnograf cu acte în regulă.
- De unde veniţi? întreb
„Venim din Munţii Apuseni, de pe Valea Arieşului...”
- Cum e acolo?
„E foarte frumos, seamănă mult cu Vrancea, ca şi relief. Există multe similitudini între populaţia din Vrancea şi populaţia din Munţii Apuseni, ca obiceiuri, ca vorbă, ca şi grai.Multe arhaisme din zona Munţilor Apuseni se întâlnesc şi în zona Vrancei. Este o legătură între aceste două populaţii ceea ce denotă faptul că a fost o mişcare de populaţie din zona Transilvaniei spre zona Vrancei, probabil împinşi de secui. Bine-nţeles că această populaţie a fost influenţată de Moldova. Moldovenii au o forţă mare de asimilare. Am observat acest lucru pentru că soţia este etnografă şi facem cercetări în zona Munţilor Apuseni, facem şi în alte zone, mai ales spre Moldova, suntem prieteni cu Moldova”.
- E mai interesant ce faceţi acum decât ce făceaţi înainte? întreb
„Ce făceam înainte, eu fac şi acum. Acum fac investigaţii etnografice, înainte făceam investigaţii juridice. Facem şi investigaţii de arhivă. Soţia face la nivel academic, eu sunt aşa, un asistent”.
- Aţi mai fost la Focşani?
„Venim de câţiva ani la Focşani, avem o legătură de suflet. Populaţia din Focşani are o mentalitate apropiată celei din Ardeal”.
- Vă simţiţi bine la noi?
„Ne simţim ca acasă; modul în care sunt organizate satele, modul de administrare a terenului, seamănă foarte mult cu cel din Munţii Apuseni”.
Părinţii domnului Vasile Răşinariu sunt din Cluj, dar strămoşii lui din Sibiu.
„Îs neam de cioban care a venit cu oile în zonă şi a rămas acolo, de câteva sute de ani...”, mai spune domnul Răşinariu, a cărei pălărie şugubeaţă rămâne ca un punct de reper în mulţime.
Interesant ce mi s-a întâmplat şi încă mă întreb, cum pot doi oameni, care nu s-au văzut în astă viaţă până acum, să vorbească despre moşii lor, ca şi cum s-ar cunoaşte de când lumea? E un mister aici...
Un superb costum popular este purtat de o doamnă specială venită din Republica Moldova, oraşul Chişinău. Povesteşte că dragostea pentru portul popular o are de la bunica ei care ţesea în război. Cămaşa pe care o poartă este cusută de mâna ei, copiată după o cămaşă din Muzeul Etnografic din oraşul natal. Catrinţa a cumpărat-o din România şi i s-a spus că are peste 100 de ani.
- De unde dragostea asta pentru costumul popular din România? întreb
„Dragostea se cultivă spune Andreea, a pornit de la o cămaşă pe care mi-am dorit s-o cos.”
Curiozitatea a făcut-o să studieze mai mult acest subiect şi i-a plăcut, a fost dragoste la prima vedere.
„Sunt din Republica Moldova, oraşul Chişinău, dar născută sunt în raionul Teleneşti. Am început să studiez portul popular din Basarabia pentru că s-a pierdut foarte mult şi are nevoie de o revitalizare. Comunitatea celor interesaţi de acest aspect a crescut şi aşa am devenit o comunitate care promovează coaserea cămăşilor traditionale, purtarea costumului integral, pentru că lumea are nevoie să vadă, are nevoie să vadă tradiţia în picioare, aşa cum au purtat-o străbunicii noştri, aşa cum este în sufletul tuturor celor care apreciază costumul din Basarabia”.
- Se poartă costumul? întreb
„Costumul se poartă la sărbători, dar am avut ocazia să merg la cumetrii, la nunţi şi m-am îmbrăcat în costum. Asta pare mai ciudat pentru lume. Toţi întreabă <<când ai să cânţi, de ce nu dansezi...>> Atunci spun, pentru că eu sunt nuntaş ca şi voi, doar că-mi place să vin la biserică în costum, la nuntă... Mă simt altfel, mă simt plină de energie.”
- Ce este lucrat de dumneavoastră?
„Cămaşa este lucrată de mine, cusută după un model mai vechi de la Muzeul Etnografic, din Chişinău, fără să-i aduc modificări majore. Catrinţa a fost procurată din România. Mi s-a spus că are peste 100 de ani şi este din zona Caşin”.
Bunica Andreei a ţesut şi a cusut foarte mult în tinereţe, cum făceau şi femeile din Vrancea montană.
„Eu n-am putut moşteni nimic de la bunica mea, nici o scoarţă, nici un covor. Când au venit sovieticii în Basarabia, toată munca ei de-o viaţă a fost distrusă. Intrau în casă, rupeau totul de pe pereţi, tot ce ţesea bunica, războiul de ţesut, totul scos în mijlocul curţii, stropit cu benzină şi dat foc. În felul acesta încerca ocupaţia sovietică să distrugă naţionalismul din ţăranul moldovean. Încercau să-i rusifice, să introducă modernismul, ca să nu-i mai tragă la obârşie, să nu mai vrea să poarte tradiţional. Foarte mult au avut de suferit covoarele noastre basarabene...” , mai spune doamna Andreea- Natalia Rusnak, din Republica Moldova.
Lucrurile s-au schimbat, doamnele au început să coase cămăşi, să ţeasă cătrinţe, în felul acesta ducând mai departe arta costumului popular fabulos ca model, îmbinarea culorilor, croiul, costum care drapează perfect corpul celei care-l poartă, cu elegantă şi o prospeţime încântătoare, indiferent unde s-ar afla, în România, în Republica Moldova, sau oriunde în altă parte.
Cu acest gând bun a pornit la drum Muzeul Vrancei şi în mare parte a reuşit. Pentru felul cum s-a petrecut totul, pentru atmosfera incredibilă de prietenie frăţească pe tot parcursul zilei, dar şi pentru bucuria pe care am trăit-o, mulţumesc din inimă domnului Valentin Muscă şi celor care l-au ajutat.
Dar, nu am regăsit în colecţia prezentată minunata CATRINŢĂ din comuna Vintileasca, o simfonie de motive specifice acestui loc de la „capătul lumii” unde cei care ar trebui să ajungă, nu mai ajung. Unde e catrinţa purtată în Jitia, la Chiojdeni sau la Dumitreşti, de pe Valea Nărujei, Valea Putnei, a Siretului... Probabil printre valurile de cătrinţe puse unele peste altele. Sau sunt date deja pentru că nu mai are cine le purta, minunatele lor costume populare dispărând în neant. Poate că s-au vândut multe, dar a cui ar fi vina? Oamenii aceştia trăiesc din puţin, marea lor majoritate, aş putea spune, uneori n-a avut încotro şi s-au despărţit cu regret de aceste comori. Dar unde au fost cei care erau îndreptăţiţi să le cumpere, să le salveze, să rămână acasă? Celor care conduc vremelnic judeţul, nici nu le trece prin cap că se pierde mare parte din ceea ce ar trebui lăsat moştenire generaţiilor care vin. Vor spune – poate - că tinerele generaţii nu sunt interesate - pe bună dreptate -, am văzut cum strâmbau din nas elevii de liceu invitaţi la Galeriile de Artă să vadă cum se încondeiază ouăle în Joia Mare... şi cât de repede au plecat. Va trece timp până când vor afla că această moştenire, lăsată nouă de străbuni e la fel de valoroasă ca şi inventarea calculatorului, telefonului, etc. Dar cine să-i înveţe când cei care sunt invitaţi şi recomandaţi de persoane „avizate”, abia desenau câteva linii? Cine să-i înveţe pe copii, pe tineri, că aceste obiceiuri sunt o avere a poporului vrăncean, transmisă din generaţie în generaţie ? Nu aduşi la oraş meşterii ci duşi copii acolo unde se petrece minunea, să vadă nu doar câteva linii trasate pe coaja oului, ci întreaga ambianţă în care se petrece momentul, la sat. În mijlocul naturii, în casa meşterului.., doar acolo trăieşti miracolul.
Cei care decid cam tot - din păcate - decid şi formarea tinerei generaţii, dar n-au timp, au alte gânduri, alte planuri, ale lor, uitând că trecerea pe pământ - mai devreme sau mai târziu - are o limită. Ce lăsam copiilor, când în Satul Vrăncean, din Crâng, în Joia Mare s-au adunat puzderie de copii dornici să înveţe să încondeieze oul, iar singura meşteriţă invitată este o doamnă specialistă în cusut, ţesut, care face lucruri de o mare frumuseţe, adevărată artă, mai puţin la încondeiat? În vreme ce avem femei atât de pricepute care fac din încondeiatul ouălor adevărate minuni, dar nu sunt solicitate? Cine stabileşte şi-l invită pe cel, cea, care trebuie să vină, să lucreze cu copii? Ce ştie şi cât talent are? Ei au un statut incert care-i face uneori să se îndoiască de propriul talent moştenit, aflat la a III-IV-a generaţie de încondeieri. Cred că Centrul Cultural ar trebui să se implice mai mult, nu doar să-i încoloneze pe elevi de Sărbătoarea lui Bachus şi să-i înveţe să dea bine în faţa oficialităţilor şi care nu reuşesc nici acest lucru măcar? Centrul Cultural îi are pe meşteri sub aripă, dar când e nevoie, cer recomandări de la persoane puţin calificate.
Cine este în măsură să stabilească ce trebuie să facă fiecare meşter ( deşi ei ştiu cel mai bine?) Care sunt criteriile?
Vrăncenii şi mai ales focşănenii nici nu-i cunosc bine, nici nu ştiu că unii dintre ei sunt „Tezaure Umane Vii”, adică au ajuns pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii artei loc, recunoscută de Ministerul Culturii. Au fost prezentaţi în cadru festiv, vreodată, aceşti oamenii, care au fost aplaudaţi la scenă deschisă în Franţa, SUA, Suedia, etc? Niciodată. Un sculptor în lemn, desăvârşit, a murit tânăr, dezamăgit, uitat de toată lumea.( Janine VADISLAV )
Citiți și vizionați și:VIDEO | S-a deschis ediția a IV-a a Zilelor Portului Popular Vrâncean!
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
VIDEO + Foto | Vrancea nu își uită martirii: ceremonie de comemorare la Panciu pentru luptătorii anticomuniști din Munții Vrancei
Radu BORCEA, 17 mai 2026
