Evenimente speciale
VIDEO + Foto | Cum a fost la Conferința educațională „Manifest”, organizată de Asociația „PropatriaVOX”, la Galeriile de Artă din Focșani
10 iul 2024
1225 vizualizări
Conferința cu titlul „ Manifest” , despre impactul durabil al voluntariatului și implicarea civică a tinerilor, va avea loc, luni 08.07.2024 începând cu orele 13:00, la „Galeriile de Artă” din Focșani.Amănunte în legătură cu această conferință au fost făcute publice prin intermediul unei postări activată pe contul de facebook Consiliul Județean Vrancea
„Conferința educațională <<Manifest>>, organizată de Asociația <<PropatriaVOX>>, a avut loc luni 8 iulie 2024 la Galeriile de Artă din Focșani, având ca teme principale voluntariatul și importanța acestuia, impactul durabil al voluntariatului și implicarea civică a tinerilor în societate.
Această conferință deschide seria evenimentelor realizate în cadrul Festivalului <<Classic for Teens>>, ediția a V-a, proiect susținut și finanțat de Consiliul Județean Vrancea, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Prezent la eveniment la invitația doamnei Mioara Moraru Cristea (președintele Asociației <<PropatriaVOX>>), consilierul județean Claudiu Matei a transmis mesajul vicepreședintelui Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, de a sprijini acțiunile și proiectele care valorizează voluntariatul, văzut ca o resursă de autodepășire și împlinire a tinerilor care doresc să se implice activ în comunitate, o experiență benefică pentru evoluția lor.” -
Consiliul Județean Vrancea
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.