Evenimente speciale

VIDEO + Foto | Copiii din comuna Broșteni, Vrancea au primit cadouri de Crăciun din partea Asociației „Țara Tinerilor Uniți”

Vasile Tarciniu
29 dec 2024 2284 vizualizări

Peste 200 de zâmbete pentru copiii din Broșteni, Vrancea.

La Școala Gimnazială „Profesor Panaite C. Mazilu” Broșteni, sâmbătă 14 decembrie 2024, spiritul sărbătorilor de Crăciun a prins viață. Echipa de tineri voluntari din Asociația Țara Tinerilor Uniți (ATTU), București, în cadrul proiectului EduPact a organizat  ateliere de educație non-formală pentru a stimula creativitatea și curiozitatea elevilor prin diverse activități. S-a pus accent pe gestionarea emoțiilor și copiii să descopere cine sunt și cine pot deveni. Prin jocuri și activități de echipă, elevii au reușit să dezvolte încredere unii în ceilalții. 

 

Evenimentul a cuprins două momente. În primul rând, întâlnirea din sălile de clasă, apoi a urmat întâlnirea din sala de activități. Hai să vedem cum s-au desfășurat activitățile.

Întâlnirea din sălile de clasă.

Echipa ATTU a avut ocazia să viziteze din nou elevii de la Școala Gimnazială Broșteni, a continuat tradiția și a organizat și anul acesta aici, activități în cadrul proiectului EduPact. Împreună, voluntarii, cadrele didactice și copiii au participat la jocuri și activități educaționale, care au promovat valori precum prietenia, colaborarea și respectul reciproc. Activitățile desfășurate au fost interactive, menite să stimuleze creativitatea și să încurajeze spiritul de echipă.

Foto : Echipa doamnei prof. Elisaveta Norocea

Echipa ATTU le-a fost încă o dată alături, ca să le ofere curajul și îndrumarea necesară pentru a-și descoperi pe deplin potențialul  și a-i  îndruma spre o creștere armonioasă. Au fost aici pentru a-i  susține pe elevi în această călătorie spre cunoaștere și succes, dar nu trebuie uitat: perseverența și pasiunea sunt cheia reușitei. Voluntarii s-au costumat și s-au bucurat de activități, creând amintiri frumoase.  La finalul acestei întâlniri, partenerii din cadrul acestui proiect au oferit cadouri elevilor, gest care a fost primit cu entuziasm și bucurie de către copii. Această acțiune nu doar că a adus zâmbete pe fețele celor mici, dar a și întărit legăturile de comunitate, subliniind importanța solidarității și generozității.

Foto : Copii s-au bucurat de activități interesante

Scrisori scrise Moșului. Pentru a primi cadouri de la Moș este esențială redactarea unei scrisori pentru Moș Crăciun înainte. Moș Crăciun nu dă greș niciodată când vine vorba de cadouri. Copiii de la Broșteni au îndrăznit să scrie scrisori „Moșului” pline de dorințe și speranțe, iar voluntarii ATTU au  asigurat ca scrisorile copiilor să ajungă din timp la el, cu tot ce au expediat micuții. Au scris Moșului să-le aducă lucrurile pe care și le doresc, au scris clar și fără greșeli și l-au asigurat pe Moșul cât de multe au învățat anul acesta. 

Foto : Moșul a citit scrisorile trimisede copii

Voluntarii au cautat donatori de cadouri de Crăciun pentru copii, de la companii și persoane fizice, transformând generozitatea acestora într-o adevărată magie de sărbători. Voluntarii au ales scrisorile, au mers la cumpărături în numele Moșului și au avut grijă să umple tolba batrânului generos cu toate cadourile pe care copiii și le-au dorit: haine și ghete pentru iarnă, ghiozdane și rechizite, dulciuri, role, mașini cu telecomandă, telefoane, costume de prințesa și de super eroi, truse de pictură, instrumente de cântat, etc. 

Foto : Moșul a oferit daruri consistente.

„În afară de dulciuri, jucării sau tablete, m-aș bucura să-mi mai ceară copiii și lucruri care nu se pot cumpăra: bucurie, voioșie sau speranță, iar părinților le recomand să nu uite să se joace cu ei”, a transmis moșul.

Întâlnirea din sala de activități.

Aici s-au împărți darurile. Bucurie mare pentru copiii din Broșteni. Acum când a mai rămas foarte puțin până la Magia Crăciunului, moș Crăciun, însoțit de membrii „Asociației Țara Tinerilor Uniți”, a primit la sala de activități aproximativ 200 de copii din satele arondate comunei Broșteni, bucurându-se împreună de magia sărbătorilor de iarnă. S-au oferit daruri, s-au ascultat colinde, s-au făcut poze cu moșul, s-a socializat.

Echipa de voluntari a muncit cu mult drag: au centralizat, verificat, etichetat și pregătit cu grijă fiecare dar, care a ajuns la micuții din comuna Broșteni. Au reușit și în acest an să aducă un strop de bucurie pe chipurile prichindeilor din comună, în preajma Crăciunului. ATTU a reușit să strângă peste 200 de cadouri minunate, pentru 200 de zâmbete. Astfel visul copiilor a devenit realitate. 

Foto : De vorbă cu Moșul.

Fiecare cadou a fost mai mult decât un obiect – a fost o rază de lumină și speranță care poate schimba o viață. Amintiri de neuitat care rămân în suflet pentru totdeauna. Pentru că deja a devenit o tradiţie pentru comuna Broșteni, Moș Crăciun a venit și anul acesta, pentru peste 200 de copii școlari și preșcolari din localitate. Gestul făcut de ATTU, care l-a adus pe Moș Crăciun aici să le ofere copiilor câte un cadou, este deosebit. Cu sacul plin, ca de fiecare dată, ATTU a împărțit cadouri consistente copiilor din comună.

Foto : Mulțumiri aduse Moșului.

Fiecărui copil i-a fost pregătit un cadou consistent cu dulciuri, jucării și diferite articole de îmbrăcăminte, rechizite, cărți,  jucării de pluș, geci, căciuli, șosete de iarnă și mănuși, păpuși, jucării care alimentează creativitatea celor mici, cutii cu produse surpriză și alte lucruri distractive. Toți copii s-au bucurat de cadoul primit. Bucuria se putea citi cu ușurință pe chipul lor, încununând cu zâmbetele lor misiunea de suflet purtată în această zi de  ATTU. Nu există, pentru ei, bucurie mai mare decât să stea lângă Moșul și să primească, din mâna lui pachetul dorit.

Foto :  Întâlnirea din sala de activități

Copiii au prezentat și un program artistic.

Un moment emoționant. Am văzut, foarte mulți copii în sală, foarte mulți părinți. Sub atenta supraveghere a lui Moș Crăciun dar și a voluntarilor, copiii au prezentat un program artistic de Colinde de Crăciun. Bătrânul cu plete albe a fost primit de copiii care i-au cântat înainte de a-și primi darurile de Crăciun. 

Foto : Copiii i-au cântat Moșului înainte de a-și primi darurile

Un zâmbet și un cadou au fost suficiente pentru ca prichindeii să se simtă iubiți și să creadă în continuare în minunile pe care le poate face Crăciunul.

Moș Crăciun le-a mulțumit copiilor pentru purtarea exemplară din anul care tocmai se sfârșește și le-a promis că va veni și anul care vine dacă vor fi și mai silitori la învățătură și se vor purta și mai frumos cu cei din jurul lor.

Felicitări  minunatei echipe ATTU, care a creat o lume mai frumoasă, amintiri de neuitat,  o poveste care va dăinui pentru totdeauna în sufletele copiilor.

Foto : Voluntarii echipei ATTU

Voluntarii au mulțumit conducerii școlii, domnului prof. Fudulică Constantin, pentru ospitalitate, simțindu-se ca parte dintr-o mare familie, unde fiecare contribuie la binele celorlalți. Experiența a fost cu adevărat valoroasă, demonstrând că prin dăruire și implicare se pot crea momente de neuitat și se poate transforma comunitatea într-un loc mai bun pentru toți. Această inițiativă evidențiază rolul ATTU, ca susținători ai educației.

Felicitări și tuturor celor care i-au sprijinit pe voluntari, în umplerea sacului lui moș Crăciun, companii și persoane fizice.

A consemnat: Prof. Vasile Tarciniu, Odobești

Foto:  Prof. Vasile Tarciniu

Video: Prof. Vasile Tarciniu

Profesorul  de matematică Vasile Tarciniu este colaborator al Ziarului de Vrancea  

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.