Șezătorile iernii la Soveja, sub semnul virtualului
„La noi... întâi se aud cântecele și apoi răsare soarele” O spusă a poetului de la Mircești, Vasile Alecsandri, valabilă din primăvară în primăvară, ce dă dimensiunea vieții românului, ce mai stăruie și azi acolo unde „s-a născut veșnicia” - satul.
Și îmi propun și propun distinsei pulicații să deschidem seria ȘEZĂTORILOR DE IARNĂ, în Vrancea, că în multe sate ele mai delectează sufletul sătenului „chinuit de moarte” ( T. Arghezi)
Și e iarnă! Anotimp al hodinei trupului! Dar nu și al sufletului, al spiritului omului de la țară sub auspiciile cui s-a născut, se naște și se va naște veșnicia, cât satul va mai fi. Și spun asta, fiindcă „ aici se nasc cântecele și mijesc dorurile care cârmuiesc viața lor” ( Simion Mehedinți. Iar dacă e iarnă, la Soveja, dar nu numai, ci în special în satele de munte, se simte aroma veșniciei, pulsând la fiece casă, în fiece om. Fiindcă e VREMEA ȘEZĂTORILOR. Am tentația să zic A FOST, dar mă încăpățânez, trăind, muncind aici de peste șase decenii, să cantonez în pezent, chiar dacă e unul istoric pe undeva. Fiindcă, atunci când Dumnezeu m-a luat de mână și m-a adus, acum peste șase decenii din satul meu podgorean cu fața veșnic către soare, Țifești, la Soveja, cum cu bucurie îmi place să spun, IARNA era dominant, la SOVEJA, anotimpul nunților și al șezătorilor, toate sub zodia petrecerii, ca o tradiție din moși strămoși. Și, dacă despre nunți voi vorbi în albumul NUNȚI LA SOVEJA, acum, aici, la ceas de ianuarie a acestui an 2025, la o șezătoare te invit, cititorule, numai că pusă sub semnul virtualului, dar te asigur, că a fost, cândva o realitate.
Și cum, la noi românii sărbătorile iernii, debutează, dincolo de cea a nașterii Domnului, Crăciunul, la sfârșit de an, începutul anului, dincolo de Sf. Vasile, de Bobotează, continuă, la mijloc de iarnă, în ianuarie, cu nașterea „Sfântului preacurat al ghersului românesc” , MIHAI EMINECU, așa cum spunea Tudor Arghezi, te invit, cititorule, la o virtuală șezătoare, în care poți, și d aceea te invit, să fii interpret, într-o seară târzie, la gura sobei, companiat de vibrații tainice ale sufletului tău de român, pe care sigur le mai păstrezi în gena ta.
Și fac asta, sub un titul ce imnvită la melancolie - UNDE EȘTI, COPILĂRIE..., o onstrucție literară inspirataă din versuri ale multor poeți, dedicate Eminescului, adunate în volumul LUI EMINESCU, și care au făcut obiectul unui minunat spectacol, realizat cu elevii mei, în 1989, anul centenarului morții lui Eminescu, Creangă și Micle, frumoasa prietenie literară a istoriei noastre literare, la Ipotești, la casa părintească, ( cinci spectacole în tehnica playble, la Iași, la muzeul Eminescu, din Copou, la Colecția Grumăzescu, de pe Lăpușneaau, Iași, la Focșani, la Soveja, relute la Școala ȘTEFAN cel MARE, Focșani și Școala Răcoasa, unde mi-am continuat muca de profesor de limba română, după pensionare. Atunci evocarea cu elevii mei, azi tot cu elevii mei, parțial unii, alții aceeași, alții înlocuitori, acum părinți, bunici chiar. NOSTALGIE, DULCE MELODIE! Și o fac cu gândul că cineva, pe undeva, le va „fura”, mai departe să le ducă. Fiindcă și eu pe multe asemenea versuri le-am „furat”. Și așa, dăm curs îndemnului aghezian: „Să ne aducem pururi aminte de Eminescu!”, fiindcă mult timp va trece „până când acest pământ să-și ridice sevele în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”( George Călinescu)
Și, ca la orice șezătoare, mâna lucrează, gândul vibreză! Vibrează cântece, povești, amintiri, Miorița.
Constantin Macarie
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Evenimente speciale
